Copilului nu ii place sa se spele pe dinti, cum procedezi?

/ / Modificat: 2013-08-28
Copilului nu ii place sa se spele pe dinti, cum procedezi?

Spalatul pe dinti nu este o activitate prea distractiva pentru copilul tau, insa este importanta in sanatatea lui orala. Copilul tau incearca sa se eschiveze, ar face orice altceva, te pacaleste ca s-a spalat? Afla cateva sfaturi pentru a-l convinge sa te lase sa ii periezi dintisorii si sa il apropii mai mult de aceasta rutina zilnica!

Igiena orala nu este genul de activitate sau lucru pe care il poti amana pana cand copilul se arata dispus sau dornic sa invete cum sa o faca. Este o rutina zilnica importanta, care ajuta la protejarea dintisorilor de carii si alte afectiuni dentare. Cu cat meniul copilului se diversifica si el incepe sa testeze mai multe alimente si dulciuri, cu atat igiena orala trebuie sa fie mai temeinica.

Nu exista o reteta de succes care sa faca copilul sa raspunda pozitiv la acest obicei. Fiecare copil este unic si raspunde la una din mai multe tactici. De aceea, poti sa testezi mai multe metode pana cand reusesti sa il determini sa se spele pe dintisori.

Tehnica exemplului

Stii foarte bine ca la varsta micutului tau copiii au tendinta de a imita ceea ce fac cei din jur, in special parintii. Poti profita de acest lucru.

Cumpara 2 periute de dinti care sa arate aproape la fel (adecvata fiecarei varste). Daca nu faci asta, oricat ai incerca sa il determini sa se spele cu periuta lui, el o va dori tot pe a ta, pentru ca i se pare mai interesanta.

Apoi stai cu el in baie, astfel incat sa te vada ce faci cu periuta si sa te imite. Trebuie sa ai langa tine pasta de dinti si un pahar cu apa.

Incurajeaza copilul sa te urmeze, ajutandu-l din cand in cand.


Este foarte important sa te lase pe tine sa manevrezi periuta in gurita lui pana cand capata dexteritate pentru a o face singur. Pentru asta poti sa improvizezi un joc in care sa ii permiti lui sa iti miste periuta in gura, in timp ce tu faci acelasi lucru cu el.

Tehnica oglinzii

Aceasta metoda are loc la chiuveta, in fata oglinzii. Lasa copilul sa se urce pe un scaunel sau taburet, in timp ce tu stai in spatele lui, pentru a te asigura ca nu se intampla un accident.

Uitati-va amandoi in oglinda si initiaza un joc in care va numarati dintisorii, dar in acelasi timp avand grija sa ii curatati pe fiecare in parte cu periuta. Joaca-te cu miscarile circulare, foloseste-te de un cantecel amuzant de numarare si curatare a dintisorilor. Micutul tau se va implica mai mult.

Nu uita ca periuta si pasta de dinti potrivite pentru cel mic sunt esentiale in a-l invata si obisnui cu rutina zilnica a periajului dentar. La fel de important este sa il lasi sa aleaga modelul de periuta preferat sau pasta de dinti cu un gust pe placul lui.

Inarmeaza-te cu rabdare pentru ca nu iti va fi foarte usor. Creeaza-ti asteptari realiste pentru ca foarte putini copii sunt cooperanti si deprind repede tehnica periajului.

Chiar daca ii face placere sa se spele, copilul tot trebuie sa invete si sa respecte pasii unui periaj corect.

Taguri Invatat spalat dinti copii Periaj dentar copii Igiena orala copii Pasta dinti copii Periuta dinti copii

Articole recomandate

Citeste si despre