De ce este copilul balbait?

/ / Modificat: 2018-10-04
De ce este copilul balbait?

Balbaiala (sau balbismul cum este numita in literatura de specialitate) este o problema de vorbire care consta in repetarea unei secvente de cuvinte, a unei silabe sau a unui sunet. Micutul se poate balbai atunci cand incepe o propozitie sau in timp ce vorbeste.

Tulburarea de vorbire se intalneste la multi copii, mai ales la cei cu varste cuprinse intre doi si cinci ani. Se estimeaza ca 5% dintre copii sunt afectati, baietii balbaindu-se mai mult decat fetele. Aproximativ 75% dintre copiii care se balbaie in primii ani, se recupereaza.

Mai mult, cu cat balbismul apare mai devreme, cu atat riscul de a dura pe termen lung este mai mic. Micutul se poate balbai frecvent, iar apoi balbaiala poate disparea temporar, pentru a reaparea brusc.

Semne corporale asociate balbaielii

Copilul care se balbaie are dificultati in a incepe un cuvant, o fraza sau o propozitie, ezita atunci cand trebuie sa pronunte anumite sunete, repeta un anumit sunet, cuvant sau silaba. In plus, poate pronunta anumite sunete prelungit sau poate vorbi in salturi: spune ceva foarte repede, apoi foarte greu, cu poticneli.

Exista si anumite manifestari corporale asociate balbismului. Cand vorbeste, micutul poate sa clipeasca rapid, sa ii tremure buzele sau obrajii, sa bata din picior sau sa isi incordeze fata sau torsul.

Posibile cauze ale balbaielii

In principiu, daca un membru al familiei este balbait, este posibil ca micutul sa mosteneasca tulburarea de vorbire.

Apoi, copilul poate fi balbait pentru ca limbajul si vorbirea sunt in curs de dezvoltare si inca nu poate pronunta cum trebuie toate sunetele si literele.

Exista si cauze neurologice care duc la aparitia balbismului: atacuri sau rani cerebrale, tumori, boli degerative. Balbismul neurologic arata ca nu exista o buna functionare intre creier, nervii vorbirii si musculatura.

Exista si factori psihologici care provoaca aparitia balbaielii. Stresul si anxietatea pot accentua eventuale dificultati de pronuntie. De asemenea stima de sine scazuta si nervozitatea pot face un copil sa se balbaie.

Balbaiala se poate accentua sau poate reapare atunci cand un copil traieste emotii puternice: cand este criticat, sau foarte entuziasmat sau cand in familie se intampla ceva grav.

Exista copii care isi rezolva singuri problemele de bailbaiala. Dar cel mai bine este sa consulti un logoped daca micutul tau are astfel de probleme de vorbire.

Taguri Balbaiala copii Balbait copii Cauze balbaiala copii

Articole recomandate

Citeste si despre