Cum ii facem pe copii sa iubeasca cititul. Sfaturi importante de la specialisti

/ / Modificat: 2023-07-29
Cum ii facem pe copii sa iubeasca cititul. Sfaturi importante de la specialisti

Intr-o lume in care copiii au acces din ce in ce mai mult la mijloace electronice de comunicare, la tehnologie si jocuri pe calculator, poate fi o adevarata provocare sa ii facem sa citeasca sau sa isi faca temele cu placere. Multi dintre adolescenti prefera sa isi petreaca timpul in moduri care sa ii stimuleze mai mult decat o carte si percep lectiile pentru acasa drept o corvoada.

Cu toate acestea, profesorii si invatatorii le pot stimula copiilor dorinta de a citi si de a invata, este de parere psihologul Oana Moraru. Specialista a dezvaluit, in cadrul podcastului „Parinti CuMinti”, pe care il prezinta alaturi de Simona Gherghe, unde trebuie sa „lucreze” dascalii, pentru a-i stimula pe copii sa citeasca. Este vorba despre cateva nevoi psihologice de baza care trebuie sa fie indeplinite. Abia dupa aceea, putem cere de la copii sa se concentreze si sa fie implicati la ore.

„Intai trebuie sa lucrezi cu pragurile nevoilor elementare, care potenteaza bucuria de a te ridica din pat, de a citi, de a face treaba si de a nu baltaci in fata unui calculator care iti da toate senzatiile de care ai nevoie in acelasi timp. Intai siguranta: un profesor, un educator trebuie sa dea senzatia copiilor ca se afla in siguranta. Prima nevoie este sa nu se simta vanati.

A doua nevoie este sa se simta conectati. Profesorul sa ma placa pentru ceva, orice, dar nu pentru productivitatea mintii. Pe urma e nevoie de relevanta sociala, el trebuie sa simta ca e nevoie de el in grup. Profesorul trebuie sa organizeze tot felul de activitati in clasa, care nu au legatura cu productivitatea creierului, care se vede in diploma. Copilul, cand isi ia o identitate sociala, se simte mai capabil. Abia dupa aceste trei mari nevoi, urci pe scara intelectuala si poti sa ii ceri copilului sa citeasca o problema de doua ori, sa ia dictarea de la capat”, spune Oana Moraru.

De aceeasi parere este si Urania Cremene, specialist in parenting si invitata in acelasi podcast. Ea vine in completarea Oanei Moraru si explica faptul ca aceste trei nevoi ale copiilor sunt interconectate si ca, pentru a avea un copil motivat, curios, energic, trebuie ca toate trei sa fie satisfacute simultan.

FOTO: Freepik

Taguri Citit copii Sfaturi comportament copil

Articole recomandate

Citeste si despre