Sindromul copilului bogat. De ce este gresit sa-i oferi copilului tau totul pe tava

/ / Modificat: 2021-12-03
Sindromul copilului bogat. De ce este gresit sa-i oferi copilului tau totul pe tava

Contrar primei impresii, expresia „sindromul copilului bogat” nu are legatura cu veniturile parintilor, ci cu o educatie gresita oferita celui mic. Atunci cand parintii sunt prea protectori si grijulii si ii ofera copilului doar solutii in loc de instrumente de a se descurca singur, poate aparea acest sindrom. Cum il afecteaza pe cel mic, pe masura ce creste, si ce este de facut pentru a evita acest tip de comportament.

Cu totii cunoastem cel putin un exemplu de copil crescut in puf, rasfatat peste masura si care crede ca totul i se cuvine. In alti termeni, aceasta realitate poarta numele „sindromul copilului bogat” si nu are neaparat legatura cu veniturile familiei, desi este adevarat ca se intampla mai frecvent sa apara in familiile din clasa de mijloc si din clasa superioara. Explicatia este simpla: parintii, preocupati de cariera, incearca sa compenseze lipsa de implicare emotionala facandu-i copilului toate poftele si nerefuzandu-i nimic. In acest fel, cel mic ajunge sa creada ca totul i se cuvine si ca poate obtine orice isi doreste, fara sa depuna efort. Acesti copii vor creste fara a avea instrumentele pentru a se descurca pe cont propriu in societate si sunt mari sanse sa devina frustrati atunci cand intampina probleme pentru care nu li se ofera solutii pe tava.

De unde vine termenul „sindromul copilului bogat”?

Desi nu este un sindrom in adevaratul sens al cuvantului, adica nu este recunoscut de psihologi, este folosit pentru a defini o realitate inca din anul 1990. Jessie H, O'Neill a explicat cum copiii rasfatati din familiile bogate au un comportament adesea iresponsabil si lipsit de empatie. Este o consecinta directa a faptului ca parintii sunt uneori prea protectori si ca incearca sa compenseze lipsa de timp cu bani si lucruri materiale.

Cum iti dai seama daca exista riscul sa cresti un astfel de copil

Asa cum spuneam mai sus, nu trebuie sa ai bani foarte multi pentru a creste un copil cu „sindromul bogatiei”. De altfel, cei mai multi astfel de copii provin din patura de mijloc a societatii. Parintii preocupati de cariera nu au foarte mult timp de petrecut alaturi de copiii lor, asa ca incearca sa umple acest gol oferindu-le bunuri materiale.

Unul dintre primele semne ca ai un copil cu sindromul bogatiei este ca acesta ajunge sa se plictiseasca foarte des. El are adesea accese de furie si, pentru a-l linisti, parintii ii ofera un lucru nou, care sa ii distraga atentia. Din pacate, acest lucru functioneaza doar pe termen scurt, iar comportamentul se va repeta din nou si din nou. Un alt obicei daunator al parintilor este ca ii recompenseaza tot timpul pe copii, pentru orice favoare sau atunci cand fac ceva bine.

Cadourile scumpe sunt o alta caracteristica a copiilor cu sindromul bogatiei. Acestea pot depasi uneori bugetul, insa parintii fac eforturi sa le ofere ultimul tip de telefon, de computer sau de consola, pentru a tine pasul cu alti copii de varsta lor si pentru a nu se simti inferiori.

Consecinte asupra sanatatii fizice si emotionale

Studiile psihologice au scos la iveala o serie de caracteristici pe care le au in comun copiii si adolescentii care sunt definiti ca avand sindromul bogatiei:

  • stima de sine scazuta si pierderea motivatiei
  • toleranta scazuta la frustrari
  • incapabili sa isi rezolve singuri problemele
  • sunt adesea iresponsabili si indisciplinati
  • au performante scolare scazute
  • pot fi implicati adesea in conflicte
  • se enerveaza fara motiv si sunt adesea nefericiti
  • pot ajunge sa dezvolte dependente

Cum se poate evita acest comportament?

Ce putem face pentru a nu creste un copil „print” sau „printesa” este sa nu ii oferim totul pe tava, oricat de simplu si confortabil ar fi. Copiii trebuie sa inteleaga, inca de mici, ca lucrurile se obtin facand efort, ca uneori trebuie sa economisim si ca pentru a obtine un lucru, trebuie sa renunte la altul sau sa ofere ceva la schimb.

Specialistii sustin ca un copil trebuie sa inteleaga ca are si indatoriri, nu numai drepturi. El trebuie sa invete sa isi stranga jucariile, sa isi faca ordine in camera, sa ajute la pregatirea mesei, fara sa astepte ceva la schimb. Copiii trebuie invatati sa pretuiasca ceea ce au si sa inteleaga ca nimic nu este gratis.

A-l creste pe copil fara reguli si fara limite nu este o dovada de dragoste, dimpotriva. Nu il va pregati in niciun fel pentru viata, nu il va ajuta sa se descurce in societate si nu ii va oferi instrumentele pentru a fi responsabil. Iar atunci cand apar frustrarile, trebuie sa fim pregatiti sa le facem fata si sa nu cedam imediat in fata insistentelor copilului, oferindu-i ceea ce isi doreste sau rezolvandu-i problemele, in loc sa il invatam sa le rezolve el insusi.

FOTO: Pixabay.com 

Articole recomandate

Citeste si despre