Incep inscrierile in clasa pregatitoare pentru anul scolar 2014-2015
Inscrierea copiilor in clasa pregatitoare incepe astazi. De ce acte ai nevoie ca sa-ti inscrii copilul la scoala?
Calendarul inscrierii in invatamantul primar pentru anul scolar 2014-2015
Inscrierile copiilor in clasa pregatitoare si in clasa I incep astazi, conform metodologiei de inscriere publicate luni in Monitorul Oficial. Aflati din materialul de mai jos care sunt etapele de inscriere a copiilor, actele necesare, precum si principalele prevederi legale privind clasa si scoala la care trebuie sa va inscrieti copilul.
Ordinul Ministerului Educatiei Nationale nr. 3.111/2013 privind aprobarea calendarului si a Metodologiei privind inscrierea copiilor in invatamantul primar in anul scolar 2014–2015 a fost publicata in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 115, din 17 februarie 2014.
Documentul nu aduce modificari fata de regulile aplicabile in anul scolar 2012-2013, dupa cum se arata si intr-un document de presa al Ministerului Educatiei Nationale. Astfel, ca si in anul scolar 2013-2014, clasele pregatitoare vor fi organizate atat la scoala, cat si la gradinita. De asemenea, etapele de inscriere vor fi tot 2, dupa cum urmeaza:
1. Prima etapa, in care repartizarea copiilor se face pe baza informatiilor din cererile-tip de inscriere si din documentele depuse de parinti, folosind aplicatia informatica si pe baza deciziilor consiliilor de administratie ale unitatilor de invatamant, luate in urma aplicarii criteriilor de departajare pentru copiii din alte circumscriptii scolare.
2. A doua etapa, in care este asigurata inscrierea, pe locurile libere, a copiilor care nu au participat la prima etapa sau nu au fost distribuiti, din diferite motive.
In schimb, o noutate este faptul ca inscrierile vor avea loc mai devreme decat de obicei, intrucat MEN a devansat calendarul de inscriere. Institutia a luat aceasta decizie pentru ca etapele de inscriere in invatamantul primar sa nu se suprapuna cu alte activitati didactice desfasurate in unitatile de invatamant.
Prin urmare, daca anul trecut parintii au completat cererile de inscriere incepand din 2 aprilie, de aceasta data ei o vor face chiar de saptamana viitoare. Astel, potrivit calendarului publicat de MEN, inscrierile au loc intre 24 februarie si 14 martie.
Cum stabiliti in ce clasa va inscrieti copilul?
Potrivit reglementarilor cuprinse in metodologie, copii care implinesc 6 ani pana la data de 31 august 2014 inclusiv vor fi inscrisi in clasa pregatitoare.
In schimb, copiii care nu au fost inscrisi in invatamantul primar in anul scolar 2013-2014 si implinesc varsta de 7 ani pana la data de 31 august 2014 inclusiv pot fi inscrisi, la cerere, in invatamantul primar, in clasa I.
In plus, conform documentului MEN, parintii copiilor care implinesc varsta de 6 ani in perioada 1 septembrie – 31 decembrie 2014 isi pot inscrie copiii in invatamantul primar in clasa pregatitoare doar daca dezvoltarea lor psihosomatica este corespunzatoare.
Pe de alta parte, parintii copiilor care implinesc varsta de 6 ani in perioada 1 septembrie – 31 decembrie 2014, care nu opteaza pentru inscrierea copiilor lor in clasa pregatitoare in anul scolar 2014-2015 sau ai celor pentru care evaluarea arata ca dezvoltarea psihosomatica nu poate asigura parcurgerea cu succes a clasei pregatitoare isi vor inscrie copiii la gradinita, in grupa mare.
La ce scoala va puteti inscrie copilul?
Toti copiii ai caror parinti solicita inscrierea in clasa pregatitoare la scoala de circumscriptie vor fi inmatriculati la unitatea de invatamant solicitata, se precizeaza in metodologie.
Pe locurile libere, se inscriu si, ulterior, se inmatriculeaza, copiii care provin din alte circumscriptii scolare, daca au existat solicitari din partea parintilor.
In situatia in care, la unitatea de invatamant exista mai multe cereri de inscriere a copiilor din afara circumscriptiei decat locuri libere, se vor aplica urmatoarele criterii generale de departajare a copiilor:
- existenta unui certificat medical de incadrare in grad de handicap a copilului;
- existenta unui document care dovedeste ca este orfan de ambii parinti sau provine de la o casa de copii;
- existenta unui document care dovedeste ca este orfan de un parinte;
- existenta unui frate/ a unei surori a copilului, inmatriculat/ inmatriculata in unitatea de invatamant la care se solicita inscrierea.
Totodata, documentul citat stabileste ca, in cazul in care la o unitate de invatamant, pe ultimul loc liber, este inmatriculat un copil din alta circumscriptie scolara, fratele sau geaman/ sora sa geamana va fi admis/ admisa la aceeasi unitate, peste numarul de locuri alocat.
Ce acte sunt necesare la inscriere?
Potrivit documentului citat, inscrierea copiilor in clasa pregatitoare si in clasa I se face in baza unei cereri-tip de inscriere, ce se completeaza online sau la secretariatul unitatii de invatamant la care parintele doreste inscrierea copilului. Completarea cererii-tip de inscriere se face prin introducerea in aplicatia informatica a datelor furnizate de parinte, iar validarea acesteia este obligatorie.
Parintele va depune, in momentul completarii fisei de inscriere, o fotocopie a actului de identitate propriu si o fotocopie a certificatului de nastere al copilului, care vor fi certificate conform cu originalul de catre secretariatul unitatii de invatamant.
In cazul in care cererea-tip de inscriere este completata pentru un copil care implineste varsta de 6 ani in perioada 1 septembrie – 31 decembrie 2013 inclusiv, parintele depune in plus si o copie a documentului prin care se comunica rezultatul pozitiv al evaluarii dezvoltarii psihosomatice a copilului.
De asemenea, in cazul in care solicita inscrierea la alta unitate de invatamant decat scoala de circumscriptie, parintii vor depune si documente care dovedesc indeplinirea criteriilor de departajare, enuntate mai sus.
"In cazul in care solicita inscrierea la alta unitate de invatamant decat scoala de circumscriptie, parintele va mentiona in cererea-tip de inscriere daca este de acord cu inscrierea copilului, la scoala de circumscriptie, in situatia in care acesta nu va fi admis la scoala solicitata, din lipsa de locuri libere", se mai precizeaza in metodologie.
Pentru validarea cererii-tip de inscriere, un membru al comisiei de inscriere din unitatea de invatamant tipareste fisa completata in aplicatia informatica, in prezenta parintelui. Dupa tiparire, cererea-tip de inscriere este verificata si semnata de parinte.
Potrivit metodologiei, conducerile unitatilor de invatamant vor asigura prezenta unui numar suficient de persoane din comisia de inscriere si vor stabili programul de lucru al comisiei in ture, atat in program de dimineata, cat si de dupa-amiaza, in intervalul orar 08:00 - 20:00 (luni-vineri), respectiv 08:00 - 13:00 (sambata).
Mai mult decat atat, pentru a asigura fluenta procedurilor si pentru a evita aglomeratia, unitatile de invatamant vor asigura inclusiv posibilitatea de programare telefonica a parintilor pentru completarea si/sau validarea cererilor-tip de inscriere. Numarul de telefon la care parintii pot apela este afisat la avizierul unitatii de invatamant, pe site-ul acesteia, daca exista, si pe site-ul inspectoratului scolar
Inscrierea propriu-zisa
Dupa incheierea perioadei de completare si validare a cererilor-tip de inscriere, cuprinderea copiilor in clasa pregatitoare se face in doua etape succesive, dupa cum urmeaza:
Prima etapa de inscriere
Conform Metodologiei, procesarea cererilor-tip de inscriere se face in ordine, respectand urmatoarele prioritati:
In prima faza, sunt admisi la scoala de circumscriptie copiii ai caror parinti au solicitat acest lucru in cererea-tip de inscriere. Repartizarea acestora conform solicitarii din cererea-tip de inscriere se realizeaza cu ajutorul aplicatiei informatice;
In a doua faza, se proceseaza cererile parintilor care solicita inscrierea la o alta unitate de invatamant decat scoala de circumscriptie, pe locurile ramase libere. Admiterea sau respingerea cererilor acestora se realizeaza la nivelul comisiei de inscriere din unitatile de invatamant, prin aplicarea criteriilor generale si specifice de departajare, iar listele finale sunt validate de catre consiliul de administratie al unitatii de invatamant;
In a treia faza, sunt admisi la scoala de circumscriptie copiii ai caror parinti au solicitat inscrierea la o alta unitate de invatamant decat scoala de circumscriptie, dar nu au fost inmatriculati, din lipsa de locuri. Repartizarea acestora conform solicitarii din cererea-tip se realizeaza cu ajutorul aplicatiei informatice.
La incheierea primei etape de inscriere, se considera locuri disponibile, pe langa locurile ramase neocupate dupa a doua faza de repartizare, si locurile copiilor din circumscriptia scolara respectiva care au fost inmatriculati la o alta scoala, in faza a doua de inscriere, sau care nu s-au inscris in nicio unitate de invatamant in aceasta etapa.
"De exemplu, daca, la unitatea de invatamant au ramas neocupate dupa a doua faza de repartizare 5 din cele 10 locuri libere, iar din cei 40 de copii din circumscriptia scolara care trebuiau inscrisi in clasa pregatitoare, 36 au fost inscrisi, 34 la unitatea respectiva si 2 la alte unitati de invatamant, atunci la aceasta unitate de invatamant exista in total 11 locuri disponibile pentru a doua etapa de inscriere. Cele 11 locuri se compun din cele 5 locuri ramase libere, 4 locuri neocupate de copiii din circumscriptie inca nedistribuiti, respectiv din cele 2 locuri lasate neocupate de copiii din circumscriptie care sunt inscrisi la alte unitati de invatamant", se precizeaza in documentul publicat recent.
A doua etapa de inscriere
Parintii copiilor care nu au fost cuprinsi intr-o unitate de invatamant in prima etapa de inscriere sau care nu au participat la aceasta etapa vor completa o noua cerere-tip de inscriere in doua etapa. Cererile pot fi completate doar pentru unitatile de invatamant pentru care exista locuri disponibile, unitatile de invatamant care nu mai au locuri disponibile nu pot primi cereri, iar optiunile online pentru aceste unitati de invatamant vor fi respinse de aplicatia informatica.
In cererea-tip de inscriere pentru etapa a doua, parintii vor completa, in ordinea descrescatoare a preferintelor, maximum trei optiuni pentru unitati de invatamant la care mai exista locuri disponibile.
Sursa: Avocatnet.ro