In era smartphone-urilor si a tehnologiilor informatice, a consolelor de jocuri si a mancarii de tip fast-food, copiii au uitat se se joace in aer liber. Sedentarismul este asociat direct cu o rata din ce in ce mai mare a obezitatii infantile. In Romania, 3 din 10 copii si adolescenti sunt supraponderali si 8% dintre ei sunt obezi. Asa se explica de ce ajung sa sufere de boli specifice varstei a treia inca din anii tineretii.
Sedentarismul si obezitatea infantila
Conform Organizatiei Mondiale a Sanatatii (OMS), peste 41 de milioane de copii din intreaga lume sunt supraponderali. Romania, pe de alta parte, ocupa un ingrijorator loc 3 european in topul tarilor afectate de fenomenul obezitatii infantile. Printre factorii care intretin acest flagel se numara timpul indelungat petrecut in fata calculatorului, in detrimentul activitatilor sportive, precum si expunerea tot mai mare la mesajele publicitare care fac reclama alimentelor nesanatoase si bauturilor racoritoare.
Medicii avertizeaza ca alimentatia bogata in glucide, zaharuri si grasimi nesanatoase a dus la o crestere alarmanta a cazurilor de arteroscleroza, hipertensiune arteriala sau cardiopatie ischemica in randul populatiei tinere. Totodata, tot mai multi adolescenti si tineri sunt diagnosticati cu tulburari metabolice, caracterizate prin sindromul metabolic si diabetul zaharat de tip 1 sau 2.
Excesul ponderal afecteaza si sexualizarea, ducand in mod inevitabil la tulburari de crestere. Baietii ajung sa se maturizeze din punct de vedere sexual mult mai tarziu si incomplet, in timp ce fetele sunt afectate de o pubertate precoce.
Copiii sedentari risca sa devina adulti sedentari si bolnavi
Sedentarismul in randul copiilor reprezinta un factor major de risc in dezvoltarea unor afectiuni cronice grave precum bolile coronariene, obezitatea, hipertensiunea arteriala, diabetul, insomnia, depresia sau afectiuni ale sistemului osos.
Totodata, copiii care nu fac miscare in mod regulat sufera de subtierea arterelor. Microcirculatia deficitara din copilarie duce la cresterea riscului de a dezvolta boli cardiace la varsta adulta.
Sfaturi pentru parinti
Daca te preocupa sanatatea copiilor si vrei sa-i motivezi sa faca mai multa miscare si sa manance echilibrat, incepe prin a te oferi pe tine ca exemplu. Copiii ai caror parinti sunt pasionati de sport si au un stil de viata sanatos sunt mult mai motivati sa faca miscare si sa consume alimente naturale. Iata cateva ponturi la care poti apela, pentru a-ti antrena copiii in activitati fizice:
1. Antrenati-va impreuna
Incearca sa-ti gasesti timp pentru a iesi cu copiii tai in parc si a te juca cu ei. Tatii pot face un meci de fotbal cu baietii, iar mamicile se pot antrena cu fetitele pe patine cu rotile. O alta ideea buna este sa iesiti cu bicicletele in familie sau sa faceti jogging impreuna in jurul lacului. Puteti inalta si zmee, atat timp cat iesiti din casa si inchideti laptopurile si televizoarele.
2. Fa din sport o activitate amuzanta
Ploua afara? Dati drumul la muzica si dansati. Nu conteaza daca esti sau nu talentata in arta dansului, important este sa faci miscare impreuna cu copiii. Va veti amuza garantat.
3. Investeste in jucarii si echipamente sportive
Exista o multime de jucarii pentru copii de toate varstele care promoveaza miscarea in aer liber. De la masinute cu pedale, mingii, trotinete si triciclete, pana la role, skateboard-uri, scutere si rachete de tenis.
4. Sustine-le hobby-urile
Incurajeaza-ti copiii sa se implice in activitatile sportive preferate si sustine-i de-a lungul sesiunilor de antrenament. Lauda-le performantele si imbarbateaza-i, atunci cand au un mic esec.
5. Scoate electronicele din priza
Propune-le copiilor tai sa se implice in protejarea planetei, economisind energia electrica. Inchide-ti laptopul si invita-i si pe ei sa stinga televizorul sau sa scoata din priza consola de jocuri. Atentie insa la alegerea momentului! Daca le inchizi televizorul in timpul emisiunii preferate, s-ar putea sa nu le mai arda sa iasa impreuna cu tine cu rolele.
Programarea mai multor ore de activitate fizica in orarul familiei tale va va ajuta sa va simtiti mai bine si sa va distrati mai mult impreuna. Inevitabil, cultivarea unui stil de viata activ le va insufla copiilor tai obiceiuri sanatoase de-a lungul vietii.