Lasa copiii sa se plictiseasca in timpul verii. Isi vor dezvolta creativitatea si autosuficienta

/ / Modificat: 2022-07-04
Lasa copiii sa se plictiseasca in timpul verii. Isi vor dezvolta creativitatea si autosuficienta

In timpul anului scolar copiii au mereu ceva de facut. Dupa ce se intorc de la scoala se apuca de teme si abia au timp sa se joace sau sa acorde timp activitatilor preferate.

In timpul verii insa, cei mai multi copii nu mai au aceasta rutina si au tot timpul la dispozitie pentru a face ceea ce isi doresc. Pana la un punct, cand incep sa se plictiseasca.

Pentru a evita ca cei mici sa se plictiseasca, parintii cauta optiuni pentru a-si distra copiii, cum ar fi taberele de vara, cursuri sau scoli de vara, etc.  

Cu toate acestea, pentru copii este benefic sa li se permita sa aiba timp suficient fara activitati pe care sa le faca dupa un program anume. Nu este nimic rau in a lasa copiii sa se plictiseasca vara. Iata de ce. 

Vara: timpul pentru odihna, libertate si plictiseala

Vara este sinonima cu vacanta, prin urmare este ocazia de a lua o pauza de la activitatile si rutina zilnica, care ne face sa traim adesea intr-un ritm alert si fara prea mult timp liber, iar acelsi lucru se intampla si in cazul copiilor.

Cu toate acestea, pentru unii parinti, sentimentul ca trebuie sa isi tina copiii ocupati este mereu prezent, iar unii chiar se tem de momentul in care apare celebra fraza "Mama/Tata, m-am plictisit". Si aceasta este o realitate: multi copii se plictisesc in vacanta.

Odata cu schimbarea activitatilor si fara a fi nevoiti sa respecte toate ritualurile zilnice pe care le fac de obicei in timpul anului scolar, este usor pentru copii sa se enerveze sau chiar sa nu stie ce sa faca cu timpul pe care il au acum la dispozitie pentru a "nu face nimic".

Dar acest lucru nu inseamna ca trebuie sa ne facem griji sau sa ii impovaram cu teme pentru acasa sau cu zeci de activitati care sa ii tina ocupati. De fapt, lasarea copiilor sa se plictiseasca in timpul verii este foarte benefica pentru ei si pentru dezvoltarea lor.

Importanta plictiselii in dezvoltarea copiilor

Plictiseala este adesea asociata cu ceva negativ, deoarece ne gandim de obicei la acest sentiment atunci cand suntem suparati sau nu stim ce altceva sa facem. Dar, in cazul copiilor, plictiseala este un lucru foarte bun, pentru ca, dupa intrarea in aceasta etapa, exista mari oportunitati de dezvoltare personala.

Plictiseala le stimuleaza creativitatea si imaginatia intr-un mod foarte diferit si util pentru dezvoltarea lor.

Cand copiii nu au nimic de facut, incep sa caute modalitati de a se distra, de a se juca, de a-si umple timpul liber. Acesta este momentul in care incep sa devina creativi si sa se gandeasca la diferite moduri de a se distra, de la crearea de noi jocuri pana la a-si lasa imaginatia sa zburde si a crea povesti unice si impresionante.

Dar, pe langa stimularea creativitatii, plictiseala aduce o alta experienta de invatare foarte importanta pentru copii: autonomia lor. Prin faptul ca nu mai au activitati si rutine structurate, copiii incep sa isi gaseasca propriul mod de a-si petrece timpul, fara a mai fi nevoiti sa astepte ca un adult sa le spuna ce sa faca.

Mai putine jucarii si ecrane, mai mult in aer liber

Asadar, vara aceasta, lasa-ti copiii sa se plictiseasca si, daca este posibil, lasati-i sa o faca in aer liber, oferindu-le ocazia de a avea mai mult contact cu natura, ceea ce le aduce, de asemenea, multe beneficii, atat pentru dezvoltarea lor, cat si pentru invatare.

De exemplu, mai multe studii sustin si incurajeaza copiii sa petreaca mai mult timp in aer liber, deoarece natura joaca un rol important in dezvoltarea lor, contribuind la reducerea stresului, la imbunatatirea acuitatii mentale, a bunastarii si a productivitatii, la promovarea legaturilor sociale si la incurajarea activitatilor fizice.

Cheia pentru toate acestea este sa le oferim libertatea si spatiul necesar pentru a face acest lucru, asa ca, in timpul verii, nu-i lasa pe copiii sa-si petreaca timpul lipiti de un ecran, ci incurajeaza joaca fara dispozitive si jucarii electronice.

Ce se intampla daca ne spun ca sunt plictisiti?

Desigur, copiii vor spune ca se plictisesc. Insa cand acest lucru se intampla, nu trebuie sa-ti faci griji. Ii poti ajuta sa se gandeasca la cateva idei cu ajutorul carora sa-si umple timpul.

De exemplu, la inceputul verii, puteti discuta cu ei despre ce vor face si despre ce veti face impreuna, in timpul vacantei, despre posibilele activitati de care sa se bucure si sa-i ajute sa petreaca timp in aer liber.

Desigur, daca copiii isi doresc sa faca diverse activitati, precum cursuri de dans, de muzica, sporturi sau sa-si urmeze alte pasiuni, trebuie lasati. Insa in restul timpului trebuie sa-si planifice singuri activitatile, cu mici indrumari din partea parintilor.

FOTO: freepik.com

Taguri Activitati vara

Articole recomandate

Citeste si despre