Fluorul din apa potabila poate reduce IQ-ul copiilor, arata concluziile unui raport controversat publicat recent de Institutele Nationale de Sanatate (NIH) din Statele Unite.
Raportul, bazat pe o analiza a cercetarilor publicate anterior, marcheaza prima data cand o agentie federala americana a stabilit ca exista o legatura intre nivelurile ridicate de expunere la fluor si un IQ mai scazut la copii. Raportul guvernamental al Statelor Unite a concluzionat ca fluorura prezenta in apa potabila la un nivel de doua ori mai mare decat limita recomandata ar avea legatura cu scaderea IQ-ului la copii.
Chiar daca raportul nu a fost conceput pentru a evalua doar efectele fluorului din apa potabila asupra sanatatii, este o recunoastere izbitoare a unui potential risc neurologic generat de nivelurile ridicate de fluorura, spun cercetatorii.
„Cred ca acest raport este cheie pentru intelegerea acestui risc”, a declarat Ashley Malin, o cercetatoare de la Universitatea din Florida care a studiat efectul unor niveluri mai ridicate de fluor asupra copiilor la femeile insarcinate.
Organizatia Mondiala a Sanatatii a stabilit o limita sigura pentru fluorurile din apa potabila de 1.5. Raportul sustine ca aproximativ 0,6% din populatia Statelor Unite (aproximativ 1,9 milioane de americani) beneficiaza de sisteme de apa cu niveluri de fluoruri naturale de 1,5 miligrame sau mai mari.
Raportul nu a ajuns la o concluzie cu privire la riscurile unor niveluri mai scazute de fluoruri, afirmand ca sunt necesare mai multe studii. De asemenea, raportul nu a raspuns la intrebarea ce efecte ar putea avea nivelurile ridicate de fluor asupra adultilor.
Fluorul este folosit de foarte mult timp in stomatologie pentru prevenirea cariilor. Se adauga o anumita cantitate in apa potabila (fluorizarea apei) si in pasta de dinti pentru a ajuta la intarirea smaltului dentar si la prevenirea cariilor.
Chiar daca este, insa, un element extrem de versatil, cu aplicatii in multe domenii, fluorul este si foarte toxic, necesitand manipularea cu mare grija.
- Surse: stirileprotv.ro
- Foto: Freepik