Siguranta copilului, cum si cand ii vorbesti despre straini?

/ / Modificat: 2017-07-05
Siguranta copilului, cum si cand ii vorbesti despre straini?

Odata ce incepe sa mearga singur la scoala sau in alte locatii, copilul tau este expus unor riscuri care ii pun siguranta in pericol. Acest lucru te ingrozeste si te nelinisteste constant. Unul dintre acestea este comunicarea si intrarea in contact cu persoane straine.

Trebuie sa incepi sa vorbesti cu micutul tau despre siguranta in raport cu strainii, insa fara a-i transmite o frica de fiecare data cand iese pe strada. Noi te invatam cum sa iti ajuti copilul sa fie in siguranta si cum sa-i explici intr-un vocabular adecvat!

Daca ai un copil care este extrem de sociabil, toate persoanele fiindu-i pe plac, acesta este si mai expus pericolelor. Un asemenea copil nu are teama fata de alte persoane si nu va ezita sa raspunda solicitarilor unei persoane straine cu care intra in contact.

A invata copilul despre siguranta personala nu este usor si este un proces indelung bazat pe o comunicare deschisa.

Copiii si conceptul de "persoana straina"

Nu numai ca este dificil sa discuti despre un asemenea subiect fara a se speria ulterior de orice persoana pe care o intalneste, dar este o provocare si sa il ajuti sa inteleaga ce inseamna de fapt "persoana straina". Copii nu inteleg foarte bine acest concept si devin confuzi in privinta lui. Daca tu ii prezinti persoana straina ca fiind un potential pericol, un nene rau, atunci cand un strain se va comporta placut si prietenos cu el, el nu va sti sa asocieze conceptul cu o astfel de persoana. Copiii asociaza in general strainul ca fiind cineva rau, urat si fioros, insa persoanele straine nu sunt intotdeauna astfel.

Cum ii explici cine este strainul copilului?

Inainte de toate trebuie sa ii asociezi conceptului de strain cateva caracteristici esentiale. In primul rand, o persoana straina va fi pentru el una pe care tu sau taticul sau o persoana cunoscuta lui nu i-a prezentat-o niciodata, dar il abordeaza atunci cand este singurel. Explica-i ca atunci cand cineva cunoscut lui ii prezinta o persoana si ii spune numele, atunci acea persoana nu mai este straina. Insa nu si daca se prezinta singura! Explica-i cine nu intra in categoria de persoana straina:

nu orice necunoscut reprezinta o "persoana straina" (pentru ca el nu cunoaste foarte multi oameni si nu iti doresti sa nu vorbeasca cu noul medic, noua bona sau cu noii profesori la scoala pentru ca sunt necunoscuti pentru el);

• o persoana care arata ciudat sau are un chip mai fioros (cum spuneam, copilul asociaza strainul cu persoane rele, ciudate, urate si nu toate persoanele straine au aceste caracteristici);

• o persoana care nu stie neaparat numele lui.

La ce varsta trebuie sa incepi sa vorbesti cu copilul despre straini?

La varsta prescolara copilul este apt sa aiba astfel de conversatii si sa inteleaga ceea ce i se transmite. In aceasta etapa a copilariei este momentul oportun pentru a vorbi despre siguranta lui in general:

• despre motivele pentru care nu este bine sa mearga nicaieri cu un strain;

• despre cum sa spuna "nu" atunci cand este abordat de persoane straine.

Sa nu te astepti ca aceste conversatii sa decurga simplu. Copiii nu se simt deloc confortabil vorbind despre aceste lucruri.

Regula "niciodata sa nu vorbesti cu strainii!", eficienta sau nu?

Majoritatea parintilor folosesc adesea acest imperativ cand vine vorba de a le induce ideea de pericol in preajma strainilor. Nu numai ca este ineficienta, dar este si periculoasa. Poti transforma copilul intr-un inadaptat social. Pentru el strain va fi si medicul pe care il viziteaza prima oara, bona cea noua, profesorii, educatorii etc. Conform regulii, el nu ar avea voie sa vorbeasca cu astfel de persoane, ceea ce nu este indicat. Nu folosi termenul "niciodata" pentru ca va exclude absolut orice persoana noua pe care o va cunoaste.

Cum ajutam copilul sa inteleaga pericolul persoanelor straine?

Ai avantajul ca micutul tau are deplina incredere in tine si stie ca in preajma ta este in siguranta. Poti profita de acest lucru. Fii constienta ca atunci cand vine vorba de siguranta personala, copilul se raporteaza la tine, la ce zici si ce faci. Este bine sa creezi diverse situatii imaginare pe care sa i le transpui in fapt atunci cand ii explici. Le poti face jucandu-te cu el si folosind jocuri de rol. Nu uita, comunicarea si exemplul sunt cele mai bune instrumente de care te poti folosi.

Copilul va face exact ceea ce vei face tu in astfel de situatii, de aceea este bine sa stii sa le controlezi istet si abil. Iata 2 imprejurari cu care te-ai putea confrunta si ce trebuie sa faci.

"La magazin, in parc sau in orice alta locatie o persoana straina se ofera sa ii dea copilului o bomboana"

Nu te orienta catre copilul tau spunandu-i ca nu are voie sa ia bomboana si nu te adresa numai persoanei respective. Asigura-te ca micutul tau este implicat in discutie si ca aude ce ai de spus.

Ce trebuie sa spui? "Va rog frumos sa nu ii oferiti copilului meu o bomboana, el nu stie cine sunteti" - explica intotdeauna de ce nu trebuie sa ia alimente sau alte obiecte de la persoane straine si nu ii spune ca nu are voie si atat.

"O prietena, o colega sau o alta persoana vine pentru prima oara in vizita si vrea sa il imbratiseze pe copilul tau, insa acesta pare agitat si vrea sa refuze"

Iata un nou moment oportun pentru a invata o alta lectie cu privire la strainii care il abordeaza. Trebuie sa il inveti si sa ii induci ideea de limite personale si faptul ca este in regula sa refuze unele lucruri si sa spuna "nu" in legatura cu orice il face sa se simta inconfortabil si in nesiguranta.

Ce trebuie sa spui? "Nu vrea o imbratisare in acest moment. Este in regula pentru el sa spuna ca nu vrea atunci cand nu simte acest lucru. Trebuie sa va cunoasteti mai bine inainte de acest pas."

Invata copilul:

• ca este politicos sa salute;

• ca este bine sa pastreze distanta fata de orice masina care se opreste langa el si il abordeaza, iar daca insista sa vorbeasca cu el sfatuieste-l sa fuga cat poate de tare spre cea mai apropiata persoana pe care o vede si sa ceara ajutorul;

• ca nu este in regula ca un adult sa il opreasca din drum pentru a-i cere diverse favoruri sau indicatii si ca trebuie sa refuze orice propunere si sa pastreze distanta;

• ca daca se simte in nesiguranta in preajma unei persoane sau are sentimentul ca se va intampla ceva rau este in regula sa fuga si sa tipe dupa ajutor;

• ca este mai bine sa stea in grup cu alti copii si sa mearga cu ei la scoala si acasa, atunci cand nu e cu tine sau cu o persoana cunoscuta;

• ca nu trebuie sa tina secrete fata de tine orice s-ar intampla, chiar daca cineva il sfatuieste sa o faca.

Taguri Siguranta copil Persoane straine copii Comunicare copii Pericol copii strada Discutie straini copii

Articole recomandate

Citeste si despre