A fi parinte de adolescent nu e lucru usor, iar discutia despre sex si metode contraceptive poate fi una dintre cele mai dificile misiuni pentru parinte. Studiile ne arata, insa, cat de importante sunt aceste discutii, indiferent daca sunt incomode sau inconfortabile pentru participanti. Mai exact, in urma analizei raspunsurilor a peste 25.000 de adolescenti de-a lungul a 30 de ani, s-a dovedit ca adolescentii care au vorbit despre sex cu parintii lor sunt mult mai hotarati in a folosi metode contraceptive precum prezervativul sau pilule anticonceptionale.
Astfel, specialistii recomanda ca parintii sa discute deschis cu copiii lor despre viata sexuala nu doar o singura data, ci sa inceapa „pregatirea” lor pentru aceasta noua etapa din timp, undeva in jurul varstei de 14-15 ani. Discutiile ar trebui sa porneasca de la premisa ca, mai devreme sau mai tarziu, copiii lor isi vor incepe viata sexuala, cu sau fara stirea lor, asa ca este mai bine sa stie din surse sigure despre sex si metode contraceptive.
Ne-a atras atentia proiectul "Planifica Neprevazutul", o initiativa a Societatii de Educatie Contraceptiva si Sexuala (SECS) de a informa si educa femeile (si nu numai) asupra importantei contraceptiei si a unui planning familial sanatos. Si fiindca vrem ca de fiecare data sa venim in ajutorul tau cu cele mai utile sfaturi, am hotarat sa ii rugam pe specialistii "Planifica Neprevazutul" sa raspunda la cele mai frecvente intrebari de pe buzele adolescentilor despre sex si contraceptie:
Incepem cu intrebarea care sta pe buzele tuturor adolescentilor: Cand este bine sa imi incep viata sexuala?
Nici parintii, dar nici specialistii nu au un raspuns standard pentru aceasta intrebare, caci acesta depinde de fiecare persoana in parte. Parintii ar trebui sa le spuna copiilor ca fiecare dintre noi e unic si are nevoi diferite, de aceea nu exista o varsta potrivita pentru inceperea vietii sexuale.
E bine sa stie insa ca nu trebuie sa o inceapa doar pentru ca simt presiunea anturajului sau pentru ca cel mai bun prieten/a a avut deja o experienta sexuala. Adolescentii ar trebui sa isi inceapa viata sexuala in momentul in care se simt pregatiti, iar decizia sa nu fie influentata de nimeni, sa aiba incredere in persoana cu care vor sa faca asta si sa simta mai mult decat atractie fizica pentru ea.
Odata decizia luata, adolescentii au multe intrebari legate de primul contact sexual: "Cum va fi?", "Daca nu stiu ce sa fac?", "Daca partenerul/partenera nu va fi multumit/a?"
Parintii pot interveni aici cu sfaturi din vasta lor experienta. Un lucru esential pe care ar trebui sa-l transmita e ca nu trebuie sa fie perfect prima data; emotiile si stangaciile sunt normale, mai important e sa se bucure de momentul in sine, caci experienta sexuala va veni odata cu timpul.
Pentru fete, situatia e mai delicata, cele mai multe vor sa stie daca va durea si daca vor sangera. -> Mamele le pot sfatui sa nu isi faca multe griji, caci durerea nu e neaparat insuportabila, iar sangerarea nu e obligatorie. Totul depinde de elasticitatea himenului, iar la multe dintre ele nu e obligatoriu sa se rupa la primul contact sexual, prin urmare e posibil sa nu sangereze deloc. Cu toate acestea, virginitatea si-o vor pierde indiferent daca a curs sau nu sange, in momentul in care se realizeaza contactul sexual.
O alta intrebare pe care o au tinerii este: care este cea buna modalitate de a ma proteja cand fac sex?
O continuare fireasca a discutiei initiate de parinti despre sex ar trebui sa includa si subiectul contraceptiei. E important ca tinerii sa stie ca, pentru o viata sexuala sanatoasa si responsabila, contraceptia este esentiala. Aici, explicatiile legate de fiecare metoda contraeptiva sunt mai mult decat utile si binevenit.
Prezervativul este una din metodele contraceptive usor de procurat, care are si avantajul ca este singurul mijloc contraceptiv care protejeaza impotriva bolilor cu transmitere sexuala. Dar rata lui de esec este mare, mai ales daca nu este folosit corect. Adolescentii trebuie sa stie ca acesta trebuie aplicat inainte de atingerea organelor sexuale, cand penisul este in erectie, rulandu-se spre exterior. O atentie sporita trebuie avuta pentru capatul prezervativului, caciulita lui trebuie lasata intotdeauna libera - acolo se va strange sperma dupa ejaculare.
Fetele care au o relatie stabila si vor sa se asigure ca evita o sarcina nedorita pot apela cu incredere la pilulele anticonceptionale. Dar majoritatea au o mare nelamurire: cum stiu care sunt cele mai bune? Cele care costa mai mult sau cele pe care le ia si prietena mea?
Parintii ar trebui sa fie pregatiti cu un raspuns cat se poate de clar: pilulele anticonceptionale se iau doar in urma unui consult specializat, fie la medicul de planificare familiala, fie la ginecolog.
Consultul este foarte important pentru ca, in urma unor analize uzuale, se pot identifica anume contraindicatii in utilizarea unor pilule sau anumite boli din familie care, de asemenea, pot conditiona utilizarea pilulelor, motiv pentru care doar medicul este in masura sa prescrie pilulele anticonceptionale potrivite.
Tinerii se pot intreba, in mod firesc: ce fac daca am uitat sa ma protejez, am uitat sa iau pilula sau prezervativul s-a rupt?
Aici parintii pot fi pregatiti cu raspunsul legat de pastila de a doua zi. Daca este luata in limita de timp inscrisa in prospect - de cele mai multe ori 72 de ore, preferabil in primele 24 de ore, aceasta impiedica aparitia unei sarcini nedorite. Aceasta metoda nu ar trebui folosita ca mijloc contraceptiv de preventie, ci doar atunci cand situatia o cere si a existat un accident (prezervativul s-a rupt, a alunecat sau nu au fost luate conform prospectului pilulele anticonceptionale).
Asadar, tinerii au si vor avea multe nelamuriri despre sex. Cel mai probabil nu le vor adresa pe toate parintilor lor - din diferite motive, fie le e rusine, fie le e teama ca acestia le vor impune ce sa faca, de aceea parintii pot fi initiatorii unei discutii deschise despre sex si viata sexuala. Daca acestia se arata deschisi catre problemele si dilemele lor, gata mereu sa le dea un sfat, fara sa ii judece, ci mai degraba sa se arate intelegatori, mai ales pentru ca au trecut si ei prin aceleasi experiente, adolescentii vor avea mai mult curaj sa vina la ei pentru informatii sigure, decat sa se lase influentati de alte persoane.