Toata lumea stie ca adolescenta este, probabil, cea mai complicata perioada din viata unui om. Cei care au trecut deja prin ea si acum sunt parinti de adolescenti se intreaba daca nu cumva ceea ce traiesc acum este cea mai buna dovada de existenta a karmei.
Cei care o traiesc acum sunt bulversati complet si nu se inteleg nici ei pe ei insisi, daramite sa se mai faca intelesi si de parinti...
Sursa tuturor conflictelor, interne si externe, din perioada adolescentei este ambivalenta, adica acea inconsecventa motivationala intre ceea ce iti doresti si nu iti doresti in acelasi timp inconsistenta perceptiei asupra unei experiente pe care o vezi si ca fiind favorabila, si ca nefavorabila. Ambivalenta da nastere la conflicte si confuzii pentru ca poate fi formulata si astfel: "intr-un fel chiar nu vreau ceea ce vreau, intr-un fel imi place ce se intampla, intr-un fel nu".
Ambivalenta este o stare psihologica greu de gestionat pentru ca individul are de a face cu sentimente combinate si opuse. Este mult mai usor sa poti spune ca ceva este alb si ceva este negru si sa iei decizii sau sa ai opinii in consecinta, decat sa trebuiasca sa analizezi toate nuantele de gri dintre alb si negru, toate partile bune si toate partile rele ale unor fapte si idei.
Ambivalenta poate fi uneori un "handicap" pentru ca pur si simplu te impiedica sa iei o decizie, oricare ar fi ea, buna sau rea. Cele mai mari probleme ale adolescentilor sunt de ordin sentimental si pe masura ce avansezi spre finalul adolescentei (18-23 de ani) devin, culmea, tot mai greu de gestionat, in ciuda faptului ca acumulezi ceva mai multa experienta cu trecerea anilor.
Ambivalenta te poate impiedica sa te implici intr-o relatie. Daca in liceu totul pare simplu, doi adolescenti sunt indragostiti si vor doar sa fie impreuna cat mai mult timp, pe masura ce relatia avanseaza, pe masura ce intervine cunoasterea, incepi sa vezi si partile usoare, si partile grele, ceea ce devine un "mix" care poate ingreuna decizia privind ramanerea in relatie.
Ambivalenta in adolescenta
In adolescenta tarzie (15-18 ani), care coincide cu perioada liceului, in care se presupune ca decizi ce vei face dupa aceea cu viata ta, mai toti pustii raman blocati intre variantele pe care le au in fata. Vrei sa mergi la o anumita facultate, dar parca nu vrei.
Vrei sa se termine liceul ca sa avansezi, sa cunosti oameni noi si sa inveti lucruri noi, dar ai vrea si sa ramai mereu cu prietenii pe care ii ai acum si sa mai intarzii stadiul de "om mare". Sentimentele sunt amestecate, gandurile la fel, te simti in siguranta in mediul pe care il cunosti deja atat de bine, dar vrei si sa ajungi mai repede in stadiul ala in care pleci de acasa la facultate, in care te angajezi si incepi sa-ti construiesti propriul drum in viata, (cat mai) independent de parinti si de regulile lor si de supravegherea aia continua care te innebuneste tot mai mult, cu toate ca acum esti mare si stii deja ce ai de facut, fara ajutorul lor (crezi tu).
In adolescenta timpurie (9-13 ani) ambivalenta copilului ii baga intr-o stare de confuzie pe parinti. Poate va suna cunoscute urmatoarele scenarii:
"Nu trebuie sa-mi spui de 10 ori un lucru" / "De ce nu mi-ai adus aminte?"
"Stai tot timpul pe capul meu" / "Nu imi spui niciodata nimic"
"Lasa-ma in pace!" / "Nu ma bagi niciodata in seama"
"Pot si singur/a!" / "Nu ma ajuti niciodata"
Cum sa intelegi, ca parinte, ce vrea adolescentul tau? Raspunsul corect este ca pentru un timp vrea si una si alta; explicatia este ca a creste presupune sa renunti la unele dintre dependentele copilului, ceea ce poate semana cu o pierdere dureroasa.
Ambivalenta dintre parinte si adolescent duce deseori la conflicte, deoarece copilul incearca sa devina independent, cauta libertatea de actiune, dar si pe cea de expresie. Prin urmare, intervin acele dificultati in comunicare si atat parintele, cat si copilul ajung sa spuna "e tot mai greu sa ma inteleg cu tine".
Dificultatea in a gasi puncte comune si compatibilitati nu inseamna ca se pierde din dragostea dintre parinte si copil, dar aceasta perioada poate fi usurata daca si unul, si celalalt gasesc puterea sa fie mai toleranti unul cu altul.
Concret, ce poti face ca parinte pentru a te apropia de un adolescent ambivalent? In primul rand arata-i ca vrei sa il intelegi si in niciun caz nu il critica si nu il trata ca si cum acest adolescent l-a "ucis" pe copilul grozav pe care l-ai avut pana acum.
Trebuie sa intelegi ce se intampla cu pustiul tau si cat de greu ii este uneori sa se inteleaga pe el insusi. Ambivalenta il poate impiedica sa vada clar lucrurile din viata lui, il poate impiedica sa faca alegeri si sa ia decizii. Trebuie sa se gandeasca mult mai mult decat inainte la orice pentru ca acum vede toate fatetele unei probleme. Adolescentul ambivalent este confuz, dezamagit, dezorganizat, inconsecvent, rezistent la compromisuri si anxios.
Si mai important de stiut este ca ambivalenta nu este in niciun caz o problema psihica, ci o etapa de dezvoltare. Si nu va trece curand, ci chiar se acutizeaza pe masura ce avansezi prin anii adolescentei. Ea este de fapt rezultatul experientei pe care copilul o capata in mod independent de parinti.
El invata ca reusitele vin la pachet si cu riscuri, ca beneficiile implica anumite costuri, castigul implica si pierdere, alegerile au consecinte, avantajele implica si dezavantaje. Totul in viata are plusuri si minusuri si pe masura ce acumulezi experienta inveti sa te strecori printre ele si sa minimalizezi pierderile astfel incat sa te poti bucura mai mult de reusite. Ambivalenta adolescentului nu trebuie sa fie descurajata, ci acceptata si folosita in interesul lui pentru ca ea il ajuta sa vada complexitatea vietii, sa faca alegeri mature si atent cantarite si sa se indrepte spre a deveni un adult responsabil.
