Ziua Internationala a Copilului sarbatorita in toate cartierele bucurestene

/ / Modificat: 2017-06-06
Ziua Internationala a Copilului sarbatorita in toate cartierele bucurestene

De la evenimentul cu traditie, Cismigiul copiilor, la turneul de o zi al uneia dintre cele mai indragite trupe de divertisment pentru copii, Gasca Zurli, programul de 1 iunie din Capitala transforma parcurile bucurestene intr-un taram de basm, cu zeci de spectacole pentru cei mici, organizate de Primaria Capitalei prin ARCUB.

Cismigiul Copiilor

Cartierul principal al distractiei este Parcul Cismigiu, care pe 1 iunie, intre orele 11:00 si 21:00, se transforma intr-un imens teren de joaca, atat pentru cei mici, cat si pentru parinti si bunici. Din programul editiei cu numarul 16 fac parte reprezentatiile de dans, recitalurile corale si concertele formatiilor pentru copii de pe scena din centrul Parcului Cismigiu, spectacolele de teatru, dans si jocuri de La Cetate, numerele de magie din Cortul Magic si atelierele de origami, arta actorului, fun science, reciclare creativa si multe altele, organizate pe aleile parcului. Nu lipsesc caricaturistii si portretistii de pe Podul Artelor, figurinele si baloanele de pe Corabia Piratilor, jocurile gonflabile de pe Pajistea Jocurilor, sesiunile de face painting si instantaneele foto din Foisor si sesiunile de karaoke de la intrarea principala in parc.

Ziua se incheie la scena din centrul Parcului Cismigiu, cu un concert live The Motans, Alina Eremia si Nicole Cherry.

Programul complet Cismigiul Copiilor
Eveniment facebook Cismigiul Copiilor

Caravana Gasca Zurli

Pe langa spectacolele, muzica si veselia din Parcul Cismigiu, copiii din Bucuresti sunt vizitati pe 1 iunie, chiar la ei in cartier, de Gasca Zurli, trupa care, in zece ani de existenta, a devenit un fenomen in domeniul divertismentului educativ pentru copii. Intr-o singura zi, Caravana Gasca Zurli calatoreste prin oras la bordul camionului multicolor si se opreste in fiecare sector pentru show-uri interactive cu personaje indragite de cei mici, cantece originale usor de fredonat, jocuri, coregrafii pentru copii si mesaje educative.

„Am o casuta mica", „Daca vesel", „Cantec pentru Maya", „Eu sunt Zurli", „ramzamzam" vor rasuna, de dimineata pana seara, pe strazile si parcurile din Bucuresti. Copiii care nu au reusit pana acum sa intalneasca personajele preferate ale trupei Zurli, vor putea sa cante de 1 iunie alaturi de ele, in locurile special amenajate, dar si de la geamuri, din balcoane, de pe strada sau din masini.

„Ultimul nostru spectacol a fost la Sala Polivalenta si toate biletele s-au vandut in mai putin de o saptamana. Foarte multi copii care ne iubesc nu au reusit sa ne vada atunci, asa ca ma bucur din toata inima ca, de 1 iunie, de ziua lor, primim impreuna un dar atat de frumos, sansa noastra de a ajunge in cat mai multe locuri din Bucuresti si de-a ne intalni cu cat mai multi copii care ne asteapta. Sunt foarte fericita si abia astept sa fie 1 iunie si sa pornim de la kilometrul 0 al Romaniei in cea mai colorata si vesela caravana pentru copii”, a declarat Mirela Retegan, femeia care, din dragoste pentru copilul ei, a creat fenomenul Zurli.

Prima oprire Caravana Gasca Zurli este in Parcul Floreasca, la ora 10:30, urmata de reprezentatii la Intrarea principala in Arena Nationala, in Parcul IOR, in Piata Libertatii din Parcul Carol, in Parcul Sebastian. Ultimul spectacol Caravana Gasca Zurli se tine de la ora 16:20 in Parcul Crangasi.

Traseul Caravanei

Caravana Gasca Zurli va porni din Piata Universitatii (din fata TNB) la ora 10:00 si va opri pentru reprezentatii in urmatoarele puncte:

Sector 1- Parcul Floreasca, ora 10.30 (Bdul Mircea Eliade)
Sector 2 - Parcul National, ora 11.40 (Strada Maior Ion Coravu)
Sector 3 - Parcul IOR, ora 12.50 (Strada Lotrioara)
Sector 4 - Parcul Carol, ora 14.00 (Piata Libertatii)
Sector 5 - Parcul Sebastian, ora 15.10 (Strada Motoc)
Sector 6 - Parcul Crangasi, ora 16.20 (Calea Crangasi)

Eveniment facebook Caravana Gasca Zurli

Parteneri media: MAGIC FM, RFI Romania, Radio Romania Cultural, Radio Romania International, Mami, Draga mea pentru copii, orasulm.eu, inoras.ro, goingout.ro, urban.ro, ziarulmetropolis.ro, getlokal.ro, clopotel.ro, copilul.ro, melc-codobelc.ro.

ARCUB - Centrul Cultural al Municipiului Bucuresti cultiva identitatea culturala a Capitalei din 1996. Proiectele initiate si desfasurate de ARCUB in anii de activitate au contribuit la diversificarea vietii culturale a orasului, precum si la inscrierea acestuia in randul marilor capitale ale lumii.

ARCUB este organizatorul Festivalului international al luminii – Spotlight, Festivalului Internaţional de Teatru de Strada – B-FIT in the Street!, al singurului festival international de jazz din Capitala, Bucharest Jazz Festival si al Zilelor Bucurestiului.

Taguri Evenimente 1 iunie Evenimente 2017 Evenimente parinti si copii

Articole recomandate

Citeste si despre