Cum ajunge un orfan sa aiba grija de alti orfani? De 40 de copii fara parinti? Este o intrebare la care ar putea raspunde Liviu Guias. Are acum 50 de ani. Abandonat de parinti la doi ani, a crescut printre straini in orfelinate. Tot ce-si dorea atunci era sa aiba o familie. 20 de ani mai tarziu, si-a intemeiat-o singur. Ingrijeste acum 17 copii. Alti 40 au plecat deja la casele lor.
Totul a inceput cu o supa. O supa calda care in lunile de iarna, prin anii 90, a hranit copii fara adapost care se incalzeau la tevile de apa calda, in canale. Supa venea de la Liviu Guias si de la sotia acestuia, Mihaela. Un cuplu modest, cu patru copii.
Au simtit insa ca nu e suficient, ca ar putea face mai mult. Ca puteau da mai mult decat o supa calda unor copii care dormeau sub cerul liber. Asa s-a nascut, in 1996, Casa de Copii Lidia din Domnesti, judetul Ilfov.
13 copii traiesc acum aici. 13 copii care au primit o a doua sansa. Orfani sau abandonati de parinti. Toti au fost luati de pe strada si dusi in casa construita de familia Guias. La inceput, doar o bucatarie, cateva camere, un depozit si toaleta in curte. Acum o casa cu 5 dormitoare, un etaj, living si baie.
Au locuit aici, in ultimii 15 ani, peste 40 de copii. Fiecare are trecutul sau dificil de povestit, dar, mai important decat atat, fiecare are acum viitor usor de desenat. O parte dintre ei au devenit din copii fara acoperis oameni responsabili, la casele lor, cu slujbe si viitor. O alta parte s-au intors la familiile care, pentru o vreme, i-au parasit.
Vrem sa facem auzite povestile celor 13 copii orfani sau abandonati care traiesc in Casa de copii Lidia din Domnesti, judetul Ilfov. Cu ajutorul publicului, ECCO doreste sa le aduca un Craciun plin de culoare si veselie.
Fiecare like al paginii ECCO sau share al povestilor publicate pe wall va fi recompensat de ECCO cu un leu pentru copiii din Casa Lidia. Suma stransa in final va fi donata de catre ECCO Fundatiei Casa Lidia.
Povestea lor este cu adevarat impresionanta: sotii Guias i-au luat pe cei 13 din orfelinate sau direct de pe strada si i-au adus in casa lor, unde ii ingrijesc ca pe copiii lor. Desi are grija sa nu le lipseasca nimic copiilor, familia Guias isi permite uneori cu greu sa le ofere chiar si strictul necesar.
La inceputul anului viitor, vom povesti – tot pe pagina de Facebook – cum si-au petrecut Craciunul copiii din Casa Lidia.
Claudiu Manta, 4 ani
Claudiu este cel mai mic dintre fratii Manta. ”Un mare mancacios”, il descrie tatal lui adoptiv, care povesteste ca micutul ia micul dejun de doua ori in fiecare zi. O data la 6.30, cu fratii mai mari, si o ora mai tarziu, odata cu fratii mai mici. Desert cere tot de doua ori, ii plac dulciurile mai mult decat oricaruia dintre fratii sai. Dupa micul dejun, merge la gradinita. Ii place acolo, chiar daca uneori nu se poate juca cu ceilalti copii, pentru ca are probleme la inima. Asa ca uneori sta pe tusa atunci cand ceilalti copii joaca fotbal. Nici acasa nu poate sta locului, indiferent daca boala se face simtita sau nu. Nu e constient de ea, asa ca nu-l supara.
Acum insa nu se gandeste decat la Craciun. Asteapta ca Mosul sa-i aduca o masina cu telecomanda, pe care sa o plimbe prin curte atunci cand nu poate alerga pe terenul de fotbal.
Larisa Manta, 7 ani
Cu litere de tipar, in carioca neagra, apasat, Larisa scrie pe o foaie : “Copii merg la scoala”. Ii spun sa mai adauge un “i” “copiilor”. ”Dar eu stiu sa scriu, am invatat singura!”, se mandreste ea. Rupe cu grija o noua foaie si incepe sa scrie din nou.
Ea este Larisa. Este poate cea mai isteata dintre toti copiii familiei Guias, spune tatal. Merge cu placere la scoala, are numai calificative bune si uimeste pe toti din jur cu comentariile sale agere. La 7 ani, stie ca este adoptata, insa nu-si aminteste cum era inainte de a ajunge in Casa Lidia. Nu-si aminteste orfelinatul, nici pe mama care a lasat-o acolo. Acum mama si tata ii sunt sotii Guias. Ei au avut intotdeauna grija ca Mos Craciun sa vina in fiecare an, chiar daca uneori mai sarac, alterori mai bogat. N-a cerut insa niciodata prea mult. Acum Larisa il asteapta pe Mos cu ghete de iarna, un trening si o papusa.
Denisa Manta, 8 ani
“Denisa-i o mare mare nazdravana”, spune mandru tatal Guias. Acum se joaca cu un tractor, doua minute mai tarziu isi vaneaza fratii cu un pistol de jucarie. Aflu mai tarziu ca nu-i plac papusile si ca adora sa joace fotbal. Asteapta cu nerabdare Craciunul. De la Mos asteapta un pistol cu bile, sa se poata intrece cu Claudiu si Picoli, fratii sai care nu contenesc sa o tachineze. Si-au petrecut cu totii ultimii 4 ani in Casa Lidia. Din experienta din orfelinat, de dinainte de a ajunge la familia Guias, nici Denisa, nici fratii sai nu-si amintesc mai nimic. Singura lor grija acum este venirea Mosului.
Picoli Manta, 9 ani
Pe Picoli Manta l-am gasit asezat la birou, colorand trasura lui Mos Craciun. ”A plecat de la Polul Nord deja. Vine la noi”, imi explica el vesel, in timp ce cauta de zor un maro potrivit pentru reni. Iubeste jucariile, dar nu pe toate le imparte cu ceilalti copii. Pe cele preferate le ascunde intotdeauna. ”Ii e teama sa nu-i fie luate de alti copii. Obicei pastrat din orfelinat...”, explica tatal Guias.
Picoli este foarte atent la detalii, se vededin cat de tacticos coloreaza formele de pe plansa. I-a luat jumatate de ora doar sa-l deseneze pe Mos Craciun. Imi spune ca ii place sa mearga la scoala, sa scrie si sa citeasca. Iar pentru asta merge si peste 2 kilometri pe jos, in zilele in care parintii nu au bani de autobuz.
Raluca Manta, 11 ani
Raluca este cea mai mare dintre fratii Manta, are 11 ani. Dintre ei, este singura care pare constienta ca mama i-a abandonat intr-un orfelinat. Dar nu e suparata pe ea, ci pare ca inca o asteapta sa se intoarca. Desi se bucura de dragoste si atentie in casa Guias, Raluca tot spera ca pe usa casei sa intre mama sa. Timida si tacuta, Raluca zambeste rar. Isi iubeste fratii si parintii, invata bine si-si ajuta intotdeauna mama in bucatarie. Este un copil exemplar, insa parintii Guias se tem ca nu pot umple nicicum golul lasat de mama. Poate doar Craciunul sa-i mai stearga din tristetea de pe chip.
Fratii Catana (Bogdan - 18 ani, Alex - 19 ani)
Alex povesteste despre timpul petrecut in orfelinat de parca ar fi fost ieri. Acolo a locuit in primii 4 ani din viata, alaturi de Bogdan, fratele sau mai mic. Isi aminteste cum nu se ridica niciodata satul de la masa, cum nu manca decat din farfurii de tabla, cum era lovit in fiecare seara, chiar daca nu facea nimic rau.
De Craciun nici nu putea fi vorba, la orfelinat nu se sarbatorea niciodata. Dar nu-i simtea lipsa, pentru ca nici macar nu stia ce e Craciunul. ”Nu am avut niciodata Craciun, nu prea intelegeam eu ce e. Imi amintesc doar ca la orfelinat ne trimiteau mai devreme la culcare, iar angajatii sarbatoreau”, povesteste Alex.
Pana intr-o zi, cand familia Guias a venit in vizita la orfelinat. Alex s-a dus glont la ei si le-a cerut sa-l ia cu ei. Asa au ajuns Alex si Bogdan primii copiii adoptati de familia Guias.
”Nu stiam unde mergem, dar nici nu ne mai interesa. Mai rau decat la orfelinat nu avea cum sa fie, nicaieri nu e mai rau”, spune Alex. Aveau sa afle apoi ca, intr-adevar, nu era mai rau. In Casa Lidia, cei doi frati au aflat cum e sa ai o familie, sa mananci din farfurii curate si sa ai brad de Craciun.
Dintre cei doi, Alex este cel care vorbeste despre povestea lor. Bogdan are un defect de vorbire care-l impiedica sa spuna tot ce gandeste. Se exprima greu, cateodata ridica tonul fara sa-si dea seama, are iesiri nervoase din cand in cand. Familia Guias nu a avut bani sa-l duca la medic sau la tratament. ”Dar e un copil asa de bun, face treaba ca un adult, are grija de cei mici”, spune Liviu Guias. In ciuda problemelor de sanatate, merge la scoala. A facut scoala profesionala, iar acum mai are 2 ani de liceu la zi. Nu stie ce va face dupa ce-l termina, dar parca n-ar pleca din Casa Lidia.
Si fratele lui mai mare ar ramane mai multa vreme cu parintii Guias. Mai are si el un an de liceu. Este si bucatar intr-un restaurant din centrul Bucurestiului. Face naveta din Ilfov pana la Bucuresti in fiecare zi, dar drumul lung nu-i un motiv suficient sa vrea sa se mute de langa parinti.
”E singura casa pe care am cunoscut-o. Aici avem mancare, pat, frati si parinti. Si Craciun”.
