22 curiozitati despre Craciun

/ / Modificat: 2017-11-24
22 curiozitati despre Craciun

Craciunul este una dintre cele mai importante si asteptate sarbatori de peste an. Impodobirea bradului, bunatatile de pe masa, sosirea Mosului si colindele care rasuna in toate partile orasului reprezinta principalele ingrediente ale unui Craciun reusit. Condimenteaza un pic veselia acestei sarbatori cu o noua traditie. Prepara ceai fierbinte sau ciocolata calda, aduna toti copiii laolalta in jurul bradului si descoperiti impreuna cele mai haioase si interesante curiozitati legate de Craciun!  

1. In Montreal, Canada, exista o adresa oficiala a lui Mos Craciun, unde nu doar primeste scrisori de la copii, ci si raspunde acestora. Aceasta adresa a luat nastere oficial in anul 1983, dupa ce timp de 9 ani, posta locala primea o sumedenie de scrisori dedicate Mosului, iar angajatii oficiului raspundeau in numele Mosului, pentru a nu-i dezamagi pe cei mici.

2. Stiai ca pentru a putea fi folosit pe post de pom de Craciun, un brad are nevoie de aproape 10 ani ca sa creasca?

3. Expedierea felicitarilor de Craciun este o traditie puternic impamantenita in toate colturile lumii. Felicitarile decorate cu simboluri de sarbatoare suprind foarte bine spiritul si veselia acestei sarbatori. Prima felicitare de Craciun din lume a fost tiparita in anul 1846, la Londra.

4. Celebrul costum rosu al lui Mos Craciun a fost creat de catre un caricaturist pe nume Thomas Nast, in anul 1860.

5. Iti vine sa crezi ca celebrarea Craciunului a fost interzisa, in anul 1552, in Anglia, de catre puritani? Obiceiul a fost reluat abia in 1660, odata cu instalarea in tron a lui Charles al doilea.  

6. Daca te-ai intrebat vreodata care este poporul sau tara care a avut minunata idee a impodobirii bradului de Craciun, sa stii ca Germania a avut aceasta idee stralucita.  

7. Cel mai popular colind din lume nu este "Silent Night" sau "Jingle Bells", asa cum considera foarte multa lume, ci "White Christmas", cantat de catre Bing Crosby. "Silent Night" ramane totusi cel mai cantat colind din lume.  

8. Data oficiala a Craciunului a fost stabilita prima oara pe 25 decembrie in anul 350 e.n, de catre episcopul Romei, Papa Julius I.  

9. Rosul, verdele si auriul sunt condierate culori traditionale de Craciun. Verdele simbolizeaza viata si renasterea, rosul este asociat cu sangele lui Hristos, in timpul ce auriul este considerat simbolul luminii si bogatiei. Traditia spune ca cele trei nuante trebuie sa se regaseaca in podoabele alese pentru decorararea pomului de Craciun.  

10. Conform traditiei, impodobirea pomului de Craciun trebuie sa aiba loc in noaptea dinspre 24 si 25 decembrie. In multe tari, inca se considera ca Mos Craciun este cel care aduce bradul copiilor.  

11. Bradul impodobit trebuie pastrat pana la Sfantul Ion, pe 7 ianuarie, pentru ca prosperitatea sa abunde in casa tot timpul anului.  

12. Ai vazut probabil ca, in multe zone ale tarii, casele sunt decorate cu crengute de brad. Potrivit traditiei, crengutele simbolizeaza bucuria, sanatatea si longevitatea.  

13. Beculetele pentru pomul de Craciun au fost inventate de catre Edward Johnson. In 1882, acesta inventeaza prima instalatie electrica pentru brad.  

14. Se spune ca nasul rosu al lui Rudolph, renul care conduce saniuta lui Mos Craciun, are rolul de a lumina traseul pe care il parcurge Mosu' in noaptea de Ajun.  

15. Mos Craciun este o varianta mai noua a lui Mos Nicolae. Sfantul Nicolae era un episcop cu suflet mare, care impartea daruri copiilor sarmani din satul in care locuia.

16. Inca nu se stie exact cum a aparut imaginea moderna a lui Mos Craciun, imbracat in rosu, cu burtica si barba alba, insa exista cel putin doua variante. In prima varianta, se pare ca imaginea de batranel grasut, cu barba alba si costum rosu a fost inspirata din celebrul poem "A visit from St. Nicholas", cunoscut si ca "The night before Christmas", publicat in 1823. Cealalta varianta aloca meritul acestei imagini moderne a Mosului reclamelor celei mai celebre companii de cola din lume.

17. Beteala cu care se impodobeste pomul de Craciun si se decoreaza casa de sarbatori a fost inventata in anul 1610, in Germania, de catre o persoana ramasa anonima. La acea vreme, era confectionata din argint pur.  

18. Specialistii au facut tot soiul de calcule si au descoperit ca daca fiecare copil din lume si-ar dori de la Mos Craciun o simpla ciocolata de 100 de grame, sania acestuia ar cantari in jur de 240 de tone si ar avea nevoie de mai mult de 1000 de reni pentru a o deplasa in toate colturile lumii.  

19. Desi cele mai multe tari ale lumii considera ca mancarea preferata a lui Mos Craciun este laptele cu biscuiti sau fursecuri, unele regiuni au alte pareri. De exemplu, locuitorii Irlandei asteapta Mosul cu o halba de bere Guiness, bautura traditionala a tarii. In Suedia, copiii asaza budinca de orez langa brad, pentru a-l ospata pe Mos. In alte zone ale lumii, se lasa chiar si morcovi pentru renii saniutei. Acum intelegem de ce are Mosu' burtica atat de mare, nu-i asa?!  

20. In ciuda faptului ca se considera ca pe 25 decembrie sarbatorim nasterea Mantuitorului Iisus Hristos, nu exista nicio mentiune in Biblie care sa confirme aceasta data. Dimpotriva, cei mai multi istorici considera ca Iisus s-ar fi nascut, de fapt, primavara.

21. Mosul este nevoit sa parcurga, in noaptea de Ajun, aproximativ 600 de milioane de kilometri pentru a putea imparti cadourile copiilor care il asteapta in intreaga lume. Mosul lucreaza 31 de ore in acea noapte, intrucat tine cont si de diferenta de fus orar.

22. Se spune ca Mos Craciun intra pe hornul casei pentru a lasa cadourile pentru copiii cuminti sub bradut. Traditia insa spune ca, de fapt, Mosu' se strecoara in case pe usa din fata, care trebuie lasata descuiata. Daca te intrebi cum de incape prin cele mai mici si inguste cotloane ale caselor, afla ca are puterea magica de a transforma intr-un elf, care se poate strecura rapid peste tot, la nevoie.

Taguri Mos craciun Brad craciun

Articole recomandate

Citeste si despre