Dupa terminarea muncilor agricole, cand lumea satelor intra intr-o perioada de repaus relativ, incepe sezonul sezatorilor.
Sezatorile sunt intalniri comunitare cu caracter lucrativ dar si distractiv, lumea satelor imbinand in mod placut lucrul cu distractia. Sunt locul in care se invata deprinderi practice, dar se deruleaza si numeroase obiceiuri.
Poate parea de necrezut, dar inca mai exista zone in care aceste traditii se mai pastreaza.
In Postul Craciunului, principala preocupare casnica era legata de industria textila, iar torsul canepii, a inului si a lanii se facea cu mai multa placere, cu mai mult spor si in conditii mult mai bune in cadrul unor intalniri comunitare.
Sezatorile puteau fi organizate ad-hoc, in zilele lucratoare, la una sau mai multe case, si erau de mai multe feluri.
Ele puteau sa aiba un caracter de intrajutorare, cand mai multe femei sau tinere participau la torsul canepii sau a lanii unei gospodine, operatia repetandu-se, apoi, la casa fiecarei participante sau puteau sa fie intalniri in cadrul carora fiecare participanta isi torcea propriul material.
Sezatorile aveau loc in serile tuturor zilelor lucratoare, locul de desfasurare fiind anuntat din timp.
Gazde primitoare
Gospodina in casa careia avea loc intrunirea se pregatea cu bautura si mancare frugala, si anunta flacaii, in cazul in care acestia nu se informau singuri de mersul sezatorilor.
Casa era dereticata si se pregateau mai multe lavite sau scaune necesare torcatoarelor.
Odata cu lasarea intunericului, femeile porneau cu furca de tors catre casa in care avea loc sezatoarea.
In cazul in care sezatoarea avea drept scop intrajutorarea, dupa sosirea tuturor invitatelor, acestora li se distribuia, in mod egal, cantitatea pe care o aveau de tors in acea noapte. Cand sezatoarea era doar un simplu prilej de intrunire comunitara, fiecare isi aducea de acasa ceea ce avea de tors.
Sezatorile se organizau nu numai pentru torsul fibrelor textile, ci si pentru scarmanatul lanii, scarmanatul penelor etc. Niciodata in sezatori nu se coseau camasi, aceasta operatie facandu-se in mod individual de catre fiecare gospodina sau tanara fata, in casa proprie.
Dupa ce participantele isi primeau "portia", pentru crearea unei atmosfere placute, ele erau servite cu un paharel de tuica indulcita, de obicei, cu miere de albine.
Sezatoarea odata inceputa, participantele faceau schimb de informatii referitoare la viata cotidiana din sat si comentau evenimentele cele mai importante petrecute in propria comunitate sau in localitatile invecinate.
Cine vorbeste seamana, cine asculta culege
Apoi se rosteau ghicitori, proverbe si zicatori, se canta sau se rosteau balade, nestemate folclorice ce s-au pastrat pana in zilele noastre transmise in modul cel mai lesnicios pe aceasta cale.
In cadrul acesta, fetele erau integrate si consacrate in colectivitatea femeilor, incepand sa-si insuseasca, cu aceasta ocazie, deprinderi practice si spirituale.
In sezatori se dezvaluiau aspectele si intelesurile ritualice ale sarbatorilor populare si se invata comportamentul individual.
In sezatorile ce aveau loc inaintea Craciunului si a Anului Nou, se invatau si se repetau colindele si uraturile si se discuta in amanunt despre buna pregatire a acestor sarbatori.
La un moment dat, lucrul inceta, participantele fiind servite cu diferite preparate de catre gazda, in functie de starea sa sociala sau de posibilitatile sale materiale.
Prilej de cantece si voie buna
Flacaii, stiind din timp locul de desfasurare al sezatorilor, cutreierau in grupuri insotite de muzicanti pe la toate casele unde aveau loc astfel de intruniri.
De multe ori ei se organizau de cu seara, repartizandu-se pe case, in asa fel incat, catre sfarsitul sezatorii, ei sa apara cu muzica pentru a inveseli atmosfera.
La intrarea acestora in casa, munca era abandonata. Muzicantii, buni cunoscatori ai obiceiurilor locale, isi ocupau locurile prestabilite si incepeau sa interpreteze melodii de joc.
Fetele si chiar femeile erau invitate la joc de catre flacai, unele dintre fete jucand acum pentru prima data, iar cele mai tinere dintre ele invatand acum pasii de joc. Atmosfera crestea in veselie si buna dispozitie. Cu aceasta ocazie jucau chiar si batranii din vecini, invitati la sezatoare.
Acestia, pentru a nu-i deranja pe cei tineri, se urcau si dansau pe lavitele late si masive ce inconjurau peretii. Asa a aparut in Bucovina melodia de joc numita "Ca pe laita" sau "Baba grasa".
Jocul era alternat cu multa dibacie cu perioadele de pauza, cand cei prezenti erau serviti cu mancare si bautura, si cu cele de lucru, cand se spuneau glume si snoave.
Sezatorile, desfasurate in toata plenitudinea lor pana tarziu prin anii '60, se constituiau intr-o adevarata institutie sociala si erau o forma de intrajutorare comunitara, dar si prilej de petrecere placuta a timpului in noptile lungi de iarna, de derulare a unor obiceiuri si de invatare a deprinderilor de viata si de munca.
Chiar daca se desfasurau in perioada Postului Craciunului, aspectul distractiv era tolerat, deoarece in cadrul lor erau invatate colindele si uraturile ce urmau sa fie rostite in timpul sarbatorilor de iarna.
