Cum sa iti pastrezi silueta de sarbatori

/ / Modificat: 2013-01-23
Cum sa iti pastrezi silueta de sarbatori

Silueta ta ar putea fi grav "avariata" de sarbatori, daca nu iti iei din timp masurile necesare de precautie si nu te inarmezi cu vointa pentru a face fata tentatiilor culinare care ti se vor perinda prin fata ochilor. Iata cateva trucuri utile prin care sa detii controlul asupra greutatii tale in perioada Craciunului!

Intensifica miscarea fizica

Stii bine ca nu o sa te poti abtine sa nu gusti din toate merindele pe care le vei pregati sau care-ti vor trece prin fata ochilor, ceea ce inseamna un plus de calorii si kilograme pentru silueta ta. Daca intensifici un pic antrenamentele sportive din aceasta perioada si pui mai mult accent pe sport, s-ar putea sa echilibrezi balanta si sa nu lasi loc caloriilor buclucase sa prinda radacini in silueta ta.  

Gusta, dar nu exagera

Stiu ca ai vrea sa te infrupti din toate bunatatile pregatite cu dragoste pentru masa de sarbatori. Nu trebuie sa le eviti complet, dar ideal este sa le bagi in seama cu masura. Atunci cand iti refuzi dorinta de a gusta din cozonac, sarmale sau alte alimente preferate, apare sentimentul de frustrare. Acesta te va determina nu doar sa te infrupti din tot ce e pe masa, dar sa renunti la orice grija pentru silueta si sa mananci fara masura. De aceea, este mai bine sa iti pastrezi dreptul de a gusta din toate, dar cate putin!  

Serveste zilnic micul dejun

Micul dejun pare sa fie cea mai eficienta si simpla arma impotriva kilogramelor in plus. Ia un mic dejun copios si sanatos in perioada sarbatorilor, care sa-ti asigure energie si putere, dar care sa-ti reduca si din pofta de mancare de peste zi. Se pare ca persoanele care servesc zilnic micul dejun mananca mai putin in restul zilei decat cele care sar peste prima masa a zilei.  

Redu consumul de alcool

Mesele imbelsugate de sarbatori sunt intotdeauna stropite cu bauturi dintre cele mai fine si gustoase, pe toate gusturile. Chit ca esti consumatoare ocazionala de alcool sau nu, vei fi tentata sa gusti, alaturi de ceilalti, din cat mai multe sortimente de bauturi rafinate.

Specialistii atrag atentia asupra faptului ca alcoolul are tendinta de a favoriza ingrasarea si depunerea straturilor de grasime in organism. Cu cat bei mai mult alcool, cu atat iti cresti sansele de a te ingrasa mai repede.  

Mananca putin si des

"Portiile mici si dese, cheia marilor succese" se poate adapta o vorba vehiculata in popor la situatia de fata. Cel mai mare succes pe care il asigura consumul de portii reduse si dese este mentinerea siluetei dorite si chiar remodelarea ei, in cazul in care iti doresti sa mai slabesti putin. Contribuie la imbunatatirea digestiei si evitarea depunerii straturilor adipoase in organism.

Asadar, nu incerca sa abuzezi de toate alimentele pregatite pentru sarbatori la o singura masa. Gusta putin dintr-un preparat, fa o pauza si apoi viziteaza din nou frigiderul, la scurt timp.

Gateste cat mai sanatos

Nici macar nu trebuie sa renunti la preparatele traditionale de Craciun pentru a manca sanatos si a nu te ingrasa. Trebuie doar sa le gatesti cat mai sanatos, folosind ingrediente slab calorice si bogate nutritiv.

Inlocuieste sarmalele si piftia de porc cu cele de curcan, gateste salata de boeuf cu dressing din iaurt si nu din maioneza etc. Gaseste substituenti sanatosi pentru mai multe preparate traditionale si vei reduce considerabil aportul de calorii din acea perioada.  

Bea cat mai multa apa

Fa din apa bautura ta favorita in perioada sarbatorilor. Chiar daca vor roi pe langa tine tot felul de bauturi delicioase, de sezon - lichior de oua, vin fiert etc. -, dar si traditionalele racoritoare, este bine sa le tii cat mai la distanta de silueta ta.

Inlocuind sucurile si alcoolul cu apa, nu doar ca eviti sa adaugi siluetei kilograme in plus, dar ai putea chiar sa mai "arzi" cateva din cele deja existente.

Evita sa stai prea mult la masa

Este specific sarbatorilor sa te muti de la o masa la alta, atunci cand mergi prin vizite sau primesti musafiri. Evita sa stai prea mult timp la masa, deoarece tentatia de a gusta mereu cate ceva este foarte mare, chiar si in absenta senzatiei de foame. Fa-ti un program echilibrat, in care integrezi patinatul, plimbarile prin parc, bataile cu zapada si, de ce nu, dansul, in programul tau de sarbatori.  

Tu cum ai reusit sa faci pana acum fata avalansei de calorii care stau la panda in fiecare an, in preajma sarbatorilor? Spune-ne trucurile tale in sectiunea de comentarii de mai jos!

Articole recomandate

Citeste si despre