A inceput !MPRO, prima editie a festivalului de teatru de improvizatie
18 spectacole sustinute de 18 trupe a peste 100 de improvizatori din 6 orase: Bucuresti, Targoviste, Craiova, Cluj, Targu Mures si Iasi
A inceput !MPRO, prima editie a festivalului de teatru de improvizatie
18 spectacole sustinute de 18 trupe a peste 100 de improvizatori din 6 orase: Bucuresti, Targoviste, Craiova, Cluj, Targu Mures si Iasi
4 workshopuri de improvizatie sustinute de actori profesionisti, proiectia speciala "Trust us, this is all made up" filmata la Barrow Street Theater din New York si 2 evenimente All Stars intregesc programul spectacolelor de improvizatie in cele 7 zile de festival.
Astazi, 23 septembrie, incepand cu ora 19:00, la Teatrul de Comedie din Bucuresti, debuteaza primul eveniment de teatru dedicat in totalitate improvizatiei. Spartak Cehov si Shakespeare United vor deschide prima editie a Festivalului National de Improvizatie, printr-o reprezentatie unica dupa 10 ani de la introducerea formulei de Teatru Sport de catre regizorul Vlad Massaci in Romania.
Incepand cu ora 20:00, Trupa Freeze din Bucuresti pregateste publicul pentru primul oras invitat, reprezentat de Echipa de colectie din Craiova, programati pentru ora 21:00 pe scena teatrului din Centrul Vechi al Capitalei. Prima zi de festival se va inchide cu ultimul spectacol al seri, Backstage Boys din Bucuresti, incepand cu ora 22:00.
In cele 7 zile de festival, incepand de luni 23 septembrie pana duminica 29 septembrie, alte 15 trupe din Iasi, Craiova, Targu Mures, Cluj si Bucuresti sunt asteptate incepand cu ora 19:00 si pana la ora 23:00, la Teatrul de Comedie din Bucuresti. intregul program este disponibil pe site-ul evenimentului: www.improfest.ro.
Pe langa spectacolele de improvizatie, publicul este invitat sa participe si la cele 4 workshopuri de sambata 28 septembrie si duminica 29 septembrie de la ora 12:00, respectiv 17:00. Actori precum Mihaela Sirbu, Catalin Neamtu, Axel Moustache, Madalin Mandin si Bogdan Dumitrescu vor vorbi celor interesati despre arta improvizatiei si dezvoltarea personala a celor care practica acest tip de spectacol.
Atat spectacolele, workshopurile, cat si proiectia speciala "Trust us, this is all made up" pregatesc spectatorii pentru evenimentele de weekend cunoscute drept All Stars Show, momente in care vor putea fi vazuti cei mai buni improvizatori alesi de-a lungul saptamanii de catre public.
"Trust us, this is all made up" ii prezinta pe TJ Jagodowski si Dave Pasquesi, doi din cei mai buni practicanti din lume ai artei improvizatiei de forma lunga, pregatindu-se de spectacol. Proiectia "Trust Us, This is All Made Up" este programata vineri de la ora 22:00 moment in care va fi prezentat portretul unor prieteni remarcabil de talentati, incluzand un spectacol live de neuitat, filmat la Barrow Street Theater din New York.
Biletele si abonamentele pot fi achizitionate prin reteaua Eventim si la casa de bilete a Teatrului de Comedie, pretul unui bilet la un spectacol fiind de 10 lei.