Gasca Zurli pleaca in turneu prin tara!

/ / Modificat: 2012-04-10
Gasca Zurli pleaca in turneu prin tara!

Spectacolul Tiribam-Tiribum pleaca din Bucuresti si ajunge in toate resedintele de judet din Romania, in cadrul campaniei "Ai in plus o carte, da-o mai departe"!

Organizatorii campaniei si-au propus sa doteze cu carti de povesti gradinitele de la sat care nu au o biblioteca. Intrarea la spectacol se face pe baza unei carti frumoase pe care copilul - spectator o doneaza in cadrul acestei campanii. Cei mici invata astfel sa fie generosi si sa ajute copiii care nu au carti frumoase si colorate de povesti.

Povestea campaniei "Ai in plus o carte, da-o mai departe"


Campania "Ai in plus o carte, da-o mai departe" a plecat de la o cerere exprimata de conducerea centrului de Plasament "Sfantul Vasile" din Bucuresti. Intrebata fiind ce le lipseste copiilor din centru, doamna director a raspuns: "Carti frumoase si colorate! Nu avem o biblioteca".


Si cum prietenii se pot baza pe Zurli, gasca a anuntat un spectacol Tiribam-Tiribum la Teatrul Tandarica. Intrarea s-a facut pe baza de carte donata de copii. Au raspuns cu drag invitatiei peste 300 de parinti printre care si Andreea Marin, Andreea Paul, Raluca Moianu, Marius Vizante, Simona Balanescu, Calin Goia, Pavel Bartos, Flavius Buzila. Vedetele au venit la spectacol impreuna cu copiii lor  si au donat carti aduse de cei mici din biblioteca personala. Cartile adunate in campanie si-au gasit locul intr-o frumoasa biblioteca din Centrul de plasament.


Zana Buna, Truli, Fetita Zurli, Clopotel, Zdranganel si Tanti Prezentatoarea au dus personal cartile acelor prichindei. Nu se poate descrie in cuvinte bucuria celor mici la vederea paginilor colorate si pline de personajele indragite.

Gasca Zurli si-a dorit sa realizeze acelasi lucru si in orasele din tara. Iar ei stiu ca atunci cand vrei ceva, trebuie sa-ti doresti din tot sufletul si sa formulezi dorinta in asa fel incat Zana Buna sa o auda. Si, din fericire, n-a auzit-o o singura zana, ci chiar doua zane, care sunt mamici ce vin la spectacole cu fetitele lor si stiu cata fericire poate aduce in sufletul copiiilor spectacolul TIRIBAM TIRIBUM.


Cum si ce s-a intamplat? Mama Violetei (Andreea Marin) a invitat-o la spectacolele sustinute de Zurli pe mama Sandrei (Andreea Paul). Iar cei de la Zurli au rugat-o pe Andreea Paul sa ii ajute sa ajunga si la copiii din tara.


Astfel, Gasca Zurli va cunoaste peste 20.000 de copii din Romania. Sunt copii din toate resedintele de judet care vor dona cel putin 20.000 de carti, carti pe care ei deja le-au citit din scoarta-n scoarta si pot sa le doneze altor copii.

Programul primei saptamani a turneului:


  • Zalau, 19 aprilie, de la 18.00 - Casa de Cultura a Sindicatelor;
  • Baia Mare, 20 aprilie, ora 18.00 - Teatrul Municipal;
  • Satu Mare, 21 aprilie, ora 11.00 - Filarmonica Dinu Lipatti;
  • Oradea, 21 aprilie, ora 18.00 - Casa de Cultura a Sindicatelor;
  • Cluj Napoca, 22 aprilie, ora 18.00 - Casa de Cultura a Studenţilor.

Taguri Eveniment cultural Evenimente copii Evenimente parinti Campanie umanitara Carti copii

Articole recomandate

Citeste si despre