La portile soarelui Sanzienele la Muzeul Satului - 20 - 21 iunie

/ / Modificat: 2015-06-19
La portile soarelui Sanzienele la Muzeul Satului - 20 - 21 iunie

La portile soarelui. Sanzienele la Muzeul Satului, 20-21 iunie

La portile soarelui. Sanzienele

20 - 21 iunie

Editie speciala: Dialogul traditiilor Romania-S.U.A

Muzeul National al Satului „Dimitrie Gusti” organizeaza in perioada 20 – 21 iunie evenimentul cultural La portile soarelui. Sanzienele, prilej de intalnire cu traditiile specifice sarbatorii de Sanziene dar si cu mesterii populari veniti din toata tara, in cele mai frumoase straie de sarbatoare.

Cu aceasta ocazie, vor fi recontextualizate traditiile legate de inceptul muncilor agricole de vara precum si rituri de fertilitate a pamantului: Dragaicile, Caloianul, Paparudele, puse in scena de Ansamblurile Colinda din com. Jilavele, jud. Ialomita, Vatra Harmanului din Harman, jud. Brasov, intr-un dialog unic cu traditiile indienilor apasi prezentate de Grupul Yellow Bird Apache Dancers – S.U.A.

Aflat intr-un turneu organizat de Biroul de Diplomatie Publica din cadrul Ambasadei SUA in Romania, prin programul Arts Envoy, sub egida Departamentului de Stat – Biroul pentru Educatie si Cultura, Grupul va oferi publicului roman un program amplu alcatuit din dansuri specifice precum si ateliere creative: atelier de dans (hoop dancing), povesti si arta decorativa (papusi din panusi). 

Grupul Yellow Bird Apache Dancers este cunoscut pe plan international de peste 25 de ani, liderul grupului fiind Ken Duncan, membru al Tribului Apas San Carlos, si promoveaza spiritul unic al civilizatiei amerindiene. Printre membrii clanului Duncan care vor sustine spectacole in Romania se afla si Talon Duncan, campion mondial la dansul cu cercuri (hoop dance), categoria adolescenti. 

Celebrat la solstitiul de vara – 24 iunie, obiceiul Sanzienele sau Dragaica reuneste o serie de datini si acte magice de innoire a timpului. Acum se coc lanurile de grau si orz, se culeg cele mai multe plante de leac, incepe cositul fanului. Florile de sanziene culese in acesta zi au multiple intrebuintari: impletite in cununi si purtate de fete nemaritate in ceremonialul complex numit Dansul Dragaicei; ascunse sub perna pentru aflarea ursitului; prinse in par sau incinse peste mijloc pentru a fi frumoase si sanatoase; agatate la ferestre si porti cu rol de aparare impotriva fortelor malefice; folosite in medicina traditionala.

Paparuda, numita si Paparuda, Babaruga, Babaruga, Dadaloaie, Dodole, Dodoloaie, Mamaruta si Gogol, e o datina care se practica in unele parti in martea intaia sau in martea a treia de dupa Pasti, iar in altele in joia a treia de dupa Pasti sau in Joia verde, adeca in joia a doua de dupa Rusalii. In timp de mare seceta insa se practica nu numai in aceste patru zile, ci si in orisicare alta zi de vara si cu deosebire din lunile aprilie, mai iunie si iulie. Scopul este invocarea ploii pentru  protectia recoltelor.

Caloianul sau Scaloianul se sarbatoreste in fiecare an, in martea a treia dupa Pasti (in unele parti din Muntenia) si nu numai si este un ritual de invocare a ploilor. Astfel, de dimineata, fete cu varste curpinse intre 5 – 7 ani, conduse de o fata mai mare fac un om mic de lut, care se numeste in cele mai multe parti Caloian sau Scaloian (iar in unele sate chiar si doua de aceste chipuri mititele, si anume: unul barbatesc si unul femeiesc), il pun intr-un sicriu mic, facut anume spre acest scop, sau si pe o scandura, il imbraca in straie taranesti, il inconjoara cu coji de oua rosii pastrate de la Pasti, precum si cu flori, printre care predomina busuiocul, si apoi astfel asezat si impodobit, il duc si-l ingroapa pe camp sau ii dau drumul pe apa. In drumul Caloianului „spre groapa”, ca la inmormantare, fetele rostesc numele acestuia si bocesc. Dupa trei zile, acestea il dezgroapa si il arunca in fantana sau ii dau drumul pe apa. In acest fel, satenii spera la o ploaie pe cinste care sa le binecuvanteze recoltele.

Sunteti invitati sa impletiti cununi din flori de sanziene impreuna cu Ansamblul Vatra Harmanului, sa realizati papusi din panuse de porumb cu membrii Grupului Yellow Bird Apache Dancers. Totodata oaspetii americani va invita sa descoperiti, in cadrul unor ateliere, Hoop dancing (dansul cu cercuri) si fascinante povesti despre personaje legendare si animale totemice specifice triburilor indiene.

Cei mici sunt asteptati in ziua de sambata, 20 iunie, incepand cu ora 10.00, sa participe la Atelierul - Teatrul de umbre*, unde echipa Muzeului Satului va pune in scena Povestea Sanzienelor.

In aceasta perioada mai puteti vizita expozitiile:

Feminitate si impodobire, obiecte etnografice, Sala Gh. Focsa

In ocnite, grafica de carte, autor Nicolae Sava, Sala H.H. Stahl

Satul meu – Anotimpuri in imagini,fototgrafie, autor Ciprian Cenan, Sala Lena Constante

Equilibrium, fotografie, autor Bogdan Petru, Foaier Lena Constante

Vis. Paretare cusute, textile de interior, autor Alice Zaharia, Sala de Sticla

Icoane. Neculai Pascu-Neamt. Retrospectiva, autor Neculai Pascu, Sura Bancu

Lumea Idis in Romania - un tezaur regasit, fotografie, Casa Glod

Pentru participarea la *Atelierul -Teatru de Umbre De Sanziene

Inscrieri 15 – 19 iunie – 021 317 91 03/int. 191 – Marius Luca

Taxa: 15 lei/copil, Durata: 2 h, 20 iunie 2015, 10.00 – 12.00, Sala Victor Ion Popa

Taguri Evenimente parinti si copii

Articole recomandate

Citeste si despre