Posesorii de animale vor putea castiga premii in valoare totala de peste 10.000 lei, anunta organizatorii PetExpo, singurul eveniment de pet lifestyle din Romania. Intr-un maraton de 14 evenimente desfasurate pe parcursul celor 3 zile de targ, cainii si pisicile care isi insotesc stapanii vor putea castiga unul dintre cele peste 100 de premii puse in joc de sponsori. La cea de-a noua editie a PetExpo sunt asteptati peste 15.000 de vizitatori.
Vineri, incepand cu ora 13.00, la PetExpo se vor oficia ceremonii de casatorie intre patrupedele VIP inscrise in cadrul acestui eveniment. Aflat la a doua editie, “Pet Weddings” este unul dintre momentele cele mai atractive in cadrul PetExpo. VIP-uri autohtone isi vor aduce companionii pentru a-si face relatia oficiala, iar ceremoniile vor fi sustinute de invitatii speciali ai organizatorilor. O alta editie de ”Pet Weddings” este sustinuta si sambata, la care pot participa toti cei prezenti cu animalul lor de companie si bineinteles aranjati cum se cuvine pentru eveniment. In prima zi de targ vor evolua in Arena PetExpo si reprezentantii unuia dintre cele mai cunoscute cluburi de dresaj profesionist din Romania, RingStar, care vor face demonstratii pentru public.
Sambata si duminica sunt pregatite 12 evenimente in Arena PetExpo. Concursuri pentru animale si demonstratii cu cainii antrenati ai Politiei Municipiului Bucuresti sunt pregatite pentru a oferi celor prezenti momente unice de divertisment. Va fi desemnat cel mai mancacios, cel mai educat sau cel mai fidel catel, fiecare primind un premiu din partea sponsorilor competitiei. In prima zi de weekend, organizatorii au pregatit si o demonstratie de grooming, unde cei mai buni groomeri din Romania isi vor prezenta live abilitatile.
In plus, organizatorii au pregatit evenimente pentru familiile cu copii. In cadrul targului va fi amenajat un loc special pentru animatorii care vor face un program cu sesiuni de face-painting si modelare de baloane. Cei mici vor putea afla de la specialisti cum sa aiba grija de animalele de companie si cateva trucuri de dresaj pe care le pot folosi acasa. Familiile sunt invitate sa participe in formula completa, PetExpo fiind singurul eveniment unde este permis accesul oricarui animal de companie.
„A noua editie a PetExpo este axata pe oferirea unor solutii complete de lifestyle pentru animale. In cele trei zile de targ, vizitatorii vor gasi cea mai mare varietate de hrana, cele mai noi solutii de sanatate si cosmetica, servicii si sfaturi gratuite de la cei mai buni specialisti din Romania, ceea ce transforma PetExpo in locul de intalnire pentru oamenii care au ca pasiune comuna grija fata de animalul lor. Speram ca aceasta editie sa fie cea mai buna de pana in prezent, intrucat am ajuns la maturitatea de care avem nevoie pentru a oferi o experienta completa vizitatorilor nostri” spune Ilie Pana, organizatorul PetExpo.
Mai multe detalii despre evenimentele din Arena Pet Expo si tarifele de vizitare puteti gasi pe www.petexpo.ro.