Street Delivery 2013, editia a VIII-a
Intre 14 si 16 iunie 2013, Fundatia Carturesti si Ordinul Arhitectilor din Romania organizeaza in Bucuresti, Timisoara si Iasi o noua editie Street Delivery, eveniment-manifest de urbanism, arhitectura si arte care isi propune recuperarea peisajului urban de catre pietoni si comunitate. Desi a acordat in fiecare an o atentie deosebita responsabilitatii sociale, Street Delivery se supune anul acesta analizei Societal, primind marca de Eveniment Responsabil pentru respectarea indicatorilor din patru domenii: protectia mediului, dezvoltarea sociala, dezvoltarea economica si buna guvernanta.
Doua milioane si jumatate de masini circula zilnic printr-un Bucuresti sufocat. Asta inseamna 16 masini pe fiecare spatiu de parcare. Sistemul auto ne ia strada de sub picioare si ne-o vinde inapoi cu pretul petrolului. Strada mai exista doar in vederea ajungerii la altceva: la job, la shopping, la benzinarie. Nu mai e loc sa zabovesti sau sa te plimbi, sa te intalnesti sau sa te joci. impotriva tendintei generalizate in Romania, Street Delivery inchide strazile pentru masini si le deschide pentru oameni, transformand carosabilul in spatiu de promenada pentru pietoni, biciclisti si cetateni care isi iubesc orasul. Recupereaza-ti spatiul public!
Bucurestiul se plaseaza pe locul 2 in topul celor mai poluate capitale europene, dupa Sofia, cu de 3 ori mai multe noxe decat limita impusa de UE (cf. Ecopolis). Spatiul verde pe cap de locuitor e de 23 mp, cu mult in urma unor orase ca Viena (120 mp) sau Helsinki (100 mp). Chiar si asa, cifrele sunt umflate, incluzand cimitirele si padurile din apropiere. Peisajul urban s-a deteriorat si s-a instrainat de cetateni, devenind rezultatul exclusiv al unor proiecte oficiale si al interventiei dezvoltatorilor imobiliari, derulate in absenta unui dialog real si al implicarii entitatilor care pot negocia armonizarea ambientala si dreptul comunitatii de a influenta calitatea spatiului public.
"Nu am pornit, cum se intampla de obicei, de la o comanda publica, ci de la initiativa particulara si nevoia agregarii vecinatatilor unui cartier. Scopul a fost sa reintregim strada Arthur Verona, traversand Bd. Magheru si unind Gradina Icoanei de Parcul Cismigiu printr-o plimbare la pas de 12 minute. Aceasta promenada creeaza un alt gen de relatie decat cele obisnuite cu orasul, cu casele si traficul. Descoperi astfel oportunitati si locuri pe care nici nu-ti poti imagina acum ca pot fi folosite. Exista un beneficiu economic si de confort urban pe care poti sa-l fructifici cand accepti si respecti drepturile pietonului si ale biciclistului." – Arh. Serban Sturdza, Presedintele Fundatiei Pro Patrimonio
Street Delivery a reprezentat, incepand cu 2006, un cadru in care societatea civila, artisti, arhitecti, muzicieni, locatari pot oferi o alternativa la felul in care este perceputa locuirea orasului. De-a lungul a trei zile cream o proiectie pozitiva asupra potentialului pe care il are Bucurestiul, ca si alte orase care se confrunta cu situatii similare.
Anul acesta, echipa de organizare a inscris evenimentul in demersul de Responsabilizare Sociala demarat de Societal (retea nationala de ONG-uri) si, ca urmare a angajamentului sau, editia cu numarul VIII va purta marca Eveniment Responsabil. Aceasta marca a fost creata de catre Societal pentru a oferi recunoastere organizatorilor de evenimente care isi propun si reusesc sa indeplineasca criteriile Responsabilitatii Sociale (grija fata de mediu, echitatea sociala, buna guvernanta) in aceeasi masura in care stiu sa-si delecteze publicul.
"Street Delivery este un exercitiu de bucurie prin buna invecinare" crede arh. Serban Tiganas, presedintele Ordinului Arhitectilor din Romania. "Daca ne referim la acest conflict, la suprapunerea dintre o strada veche, pe care cetateanul putea sa circule intre Gadina Icoanei si Ateneu, si acest bulevard, care a insemnat modernizarea Bucurestiului, atunci se poate spune ca proiectul nu este inca terminat. Strada Arthur Verona este o strada ca oricare alta, dar cei care locuiesc sau lucreaza aici – Ordinul Arhitectilor, Carturesti, TIAB, Biserica Anglicana si ceilalti care au inteles sa participe – si-au deschis portile si au lansat o invitatie la colaborare si dialog. Cu fiecare editie, Street Delivery isi propune sa rezolve o problema a cartierului, fie ca e vorba de un trotuar care trebuie reparat, de un gard care trebuie refacut, de iluminarea stradala, monumente care trebuie reconditionate sau de piateta din fata bisericii. Sunt lucruri simple, care aduc calitate spatiului urban."
Apelul de proiecte Street Delivery a adunat in 2013 sute de idei din toata tara in jurul temei "Patrimoniu si arhitectura de calitate". Persoane fizice, ONG-uri sau institutii au putut inscrie proiectul lor de recuperare a spatiului public pe site-ul www.streetdelivery.ro in sapte sectiuni:
1) Arhitectura, urbanism, design urban, peisagistica;
2) Societate civila, ecologie, mediu;
3) Muzica;
4) Arte vizuale;
5) Film;
6) Teatru, dans, performance;
7) Activitati pentru copii.
Circa 300 de proiecte vor revendica strazile in Bucuresti, Timisoara si, de anul acesta, in Iasi.