Martisorul este strans legat de traditia romaneasca: el nu se intalneste decat in spatiul carpatic si in zonele limitrofe, la romani si la unele populatii invecinate, care l-au preluat de la acestia. Obiceiul este cu mult anterior crestinismului, stand in legatura cu scenariul ritual al anului nou agrar, celebrat primavara.
Pana in veacul trecut, martisorul se daruia copiilor si tinerilor - fete si baieti deopotriva - de 1 martie, inainte de rasaritul soarelui. Snurul de martisor, format din doua fire de lana rasucite, colorate in alb si rosu, sau in alb si negru, reprezinta unitatea contrariilor: vara-iarna, caldura-frig, lumina-intuneric, fertilitate-sterilitate.
Snurul era legat la mana, prins in piept si purtat, dupa zone, pana la Macinici, Florii, Paste, Armindeni, sau pana la inflorirea unor pomi fructiferi.
Apoi era agatat, ca semn benefic, pe ramurile inflorite de macesi, vita-de-vie, visin, cires, se punea sub closca ori se agata la icoana.
Ziua scoaterii martisorului era marcata de o petrecere numita "bautul martisorului". Cu trecerea timpului, de snurul bicolor s-au legat monede de argint si de aur. In ziua de astazi, de acest snur se atarna obiecte artizanale, intruchipand diferite animale, flori, litere etc. Unele legende populare spun ca martisorul ar fi fost tors de Baba Dochia, probabil o veche zeitate agrara, care, ajunsa la varsta senectutii, moare si apoi renaste la echinoctiul de prima vara.
