Ajuta un copil sa nu renunte la scoala! Doneaza haine si incaltaminte pentru copiii din medii defavorizate

/ / Modificat: 2017-10-23
Ajuta un copil sa nu renunte la scoala! Doneaza haine si incaltaminte pentru copiii din medii defavorizate

Noul proiect de responsabilitate sociala "It's OK to help them dream", derulat de Baneasa Shopping City in colaborare cu SOS Satele Copiilor, in perioada 18 octombrie - 26 noiembrie, isi asteapta donatorii la centrul amplasat in parcarea exterioara a centrului comercial, unde vor fi colectate articole de imbracaminte si incaltaminte noi sau uzate, potrivite copiilor cu varste cuprinse intre 4 si 14 ani.

Prin acest proiect, donatorii pot contribui la eforturile de combatere a abandonului scolar si de sustinere a accesului la educatie in randul copiilor proveniti din familii defavorizate.

La finalul lunii noiembrie, donatiile vor merge catre cei 1000 de copii sustinuti in prezent de SOS Satele Copiilor, atat catre cei care provin din comunitatile defavorizate, cat si catre cei ingrijiti direct de organizatie si cresc in cele 3 sate SOS din Bucuresti, Sibiu si Bacau.

Multi dintre copiii fara posibilitati renunta la scoala sau merg sporadic pentru ca nevoile materiale trec inaintea celor educationale, pentru ca rechizitele, cartile, hainele si incaltamintea de care au nevoie reprezinta un lux. Fara acces la educatie si provenind din familii fara resurse materiale, acesti copii raman in anonimat, cu vise si talente irosite, care altfel i-ar putea ajuta sa reprezinte Romania la competitii internationale, iar mai tarziu, sa devina lideri valorosi in cadrul societatii.

"De cele mai multe ori, copiii au nevoie de sprijinul adultilor pentru a ajunge acolo unde isi doresc, insa o parte dintre acestia provin din familii atat de sarace, incat nu pot merge la scoala pentru ca le lipsesc pana si hainele sau incaltamintea. Astfel, se perpetueaza cercul vicios al saraciei materiale care duce la saracia educationala. Prin lansarea acestei campanii, alaturi de cei care vor veni sa doneze, ne dorim sa influentam in bine viitorul copiilor fara posibilitati. In viitor vom lansa si alte campanii in zona educationala, astfel incat, in timp, sa ajutam cat mai multi copii.", a declarat Alexandru Bogdan, Director de Marketing Baneasa Shopping City.

"O buna parte a activitatii desfasurate de SOS Satele Copiilor este dedicata susţinerii familiilor vulnerabile, in vederea mentinerii copiilor in scoala, prin asigurarea de imbracaminte, incaltaminte, rechizite scolare, alimente si consiliere. Astfel, 98% dintre copii provenind din comunitatile in care actionam au putut merge in continuare la scoala.", a adaugat Diana Podaru, Director General SOS Satele Copiilor Romania.

Conform celui mai recent Monitor European al Educatiei si Formarii* (nov. 2016), in Romania rata de parasire timpurie a scolii se situa in 2015 la 19,1%, in timp ce rata medie europeana este de 11%. Ratele de abandon scolar sunt semnificativ mai mari pentru copiii din mediul rural, de 27,8%, fata de 19,3% in orasele si zonele suburbane si 5,9 % in orase mari, iar unul dintre principalele motive ale acestei incidente il constituie saracia.

Din totalul celor 4 milioane de copii romani cu varste cuprinse intre 0-18 ani, 50% sunt expusi riscului de saracie si excluziune sociala, dupa cum arata un raport Salvati Copiii** realizat in 2016, iar 300.000 se afla in afara sistemului de educatie, conform unui studiu Unicef*** publicat anul acesta.

Actiunile de CSR ale Baneasa Shopping City stau sub mesajul Together for Tomorrow. All in the name of education si sub viziunea ca succesul oricarei initiative indreptate spre beneficiul comunitatilor este reprezentat de munca in echipa, de sentimentul de solidaritate creat si o cat mai larga participare, atat a oamenilor, cat si a brandurilor. Prin campaniile de responsabilitate sociala desfasurate, Baneasa Shopping City isi doreste sa contribuie la construirea unui viitor sustenabil prin sustinerea celui mai important factor, cel al educatiei.

Pentru mai multe detalii referitoare la campanie, puteti accesa pagina www.baneasa.ro/doneaza sau pagina de Facebook Baneasa Shopping City.

* https://ec.europa.eu/education/sites/education/files/monitor2016-ro_ro.pdf
** http://salvaticopiii.ro/upload/p000600010001_Raport_saracie_2016.pdf
*** http://www.mediafax.ro/social/unicef-300-000-de-copii-romani-nu-merg-la-scoala-in-timp-ce-jumatate-dintre-minori-traiesc-in-saracie-lucie-ori-la-limita-subzistentei-16384973

Articole recomandate

Citeste si despre