1. Te-ai alaturat celei de-a treia editie a campaniei "1 pachet = 1 vaccin" dedicata luptei impotriva tetanosului neonatal. Ce poti sa ne povestesti despre aceasta campanie?
Ca si in anii trecuti, in 2011 parintii din Romania au posibilitatea de a se alatura campaniei Pampers UNICEF. Pentru fiecare pachet de scutece sau servetele umede cumparate in perioada ianuarie – februarie de catre familiile din Romania, Pampers doneaza catre UNICEF suma necesara achizitionarii unui vaccin antitetanos. Este un mic gest, care va putea insa schimba vietile a milioane de oameni pentru ca 1=1, un pachet = un vaccin.
2. Care este propriu-zis rolul tau si in ce fel crezi ca va influenta ajutorul pe care-l dai?
Cred ca stim cu totii ca a darui inseamna sa te ajuti si pe tine, nu doar pe ceilalti. Implicandu-ma in campanie, imi ofer si mie un motiv in plus pentru a privi ziua de maine cu incredere si cu speranta. Increderea ca traim intr-o lume mai frumoasa daca suntem inconjurati de oameni dispusi sa ajute fara niciun interes. Si speranta ca toti copiii din lume vor primi ce incerc si eu sa ii ofer copilului meu: grija, atentie, o crestere armonioasa si posibilitatea de a-si indeplini visurile. Nu-mi imaginez ca exista vreo mama care sa nu spere la astfel de lucruri.
3. Faptul ca esti mama te-a motivat in decizia de a te implica in Campania Pampers UNICEF?
Eu vreau sa cred ca, daca putem da o sansa la viata unor oameni din alte colturi ale lumii printr-un gest simplu, o vom face fara sa stam pe ganduri. Pentru ca a putea sa intinzi o mana de ajutor este in sine un noroc. Daca eu am fost atat de norocoasa incat sa fiu alaturi de copilul meu in toate momentele cresterii lui si sa pot ajuta si alte mame sa faca acest lucru, printr-un mic gest, nu vad niciun motiv pentru care sa nu o fac.
4. Anul acesta Campania "1 pachet = 1 vaccin" are si o cauza locala. Ce parere ai despre aceasta imbinare?
In cadrul campaniei de anul acesta Pampers va dona maternitatilor din 4 orase din Romania, mobilier pentru nou-nascuti si scutece Pampers, oferindu-le copiilor conditii cat mai bune inca din primele clipe de viata.
Mamicile vor fi cele care vor decide cele 4 orase castigatoare. Astfel, incepand cu 17 ianuarie, pagina de Facebook "Lumea mamicilor" este locul in care mamele vor avea posibilitatea sa sustina campania globala "1 pachet = 1 vaccin", participand la Mozaicul Pampers UNICEF si, in acelasi timp, sa sustina maternitatea din orasul pe care il doresc, adunand cat mai multe voturi pentru orasul lor.
5. Baiatul tau este deja maricel. In ce fel se transforma relatia mama - copil la aceasta varsta?
Cred ca in aceasta perioada relatia dintre noi trece la un alt nivel. El doreste cat mai multa independenta, iar eu inca nu m-am obisnuit cu ideea ca in curand se va face mare si isi va lua zborul. Asadar, mamica din mine incearca sa se transforme si sa devina prietena lui cea mai buna. In acest fel reusim sa trecem cu bine peste aceasta perioada.
6. Care este perioada din viata ta pe care o consideri ca fiind cea mai lipsita de griji?
Cu siguranta copilaria. Banuiesc ca este valabil pentru toata lumea. Toate mirosurile, culorile si momentele de liniste din viata de adult isi au radacina in copilarie. Ce griji sa ai cand esti copil? Absolut niciuna. Chiar daca exista probleme in viata ta, ochii si inima de copil nu te lasa sa le vezi ca niste lucruri de nedepasit, sa le dramatizezi. Le iei pur si simplu cum sunt, cum vin, pe rand si le uiti. Cred ca din aces punct de vedere am avea foarte mult de invatat de la copiii nostri.
7. Dar cea mai complicata?
Sunt o fire optimista si de aceea evit sa folosesc exprimari puternic negative. Asadar "complicat" pentru mine nu exista. Am perioade mai incarcate, in care nu gasesc timp sa fac tot ce imi doresc. Asta ma deranjeaza cel mai mult. Dar daca fac un mic efort reusesc sa ma detasez si sa imi regasesc prioritatile.
8.Exista un anume moment care ti-a ramas atat de bine intiparit in minte incat ai putea sa il desenezi?
Da. Dar cred ca este mai degraba un obiect care ma duce cu gandul la momente de fericire pura. Este vorba despre leaganul din gradina bunicilor. Un leagan facut de bunicul meu special pentru mine. Cand mi-l amintesc am senzatia ca nici nu este adevarat, ca este un pasaj dintr-o poveste. Era facut atat de simplu, cateva scandurele si o sfoara legata de un nuc. Cred ca imi ptreceam si jumatate de zi leganandu-ma in el. Si iata cum am gasit o noua lectie de viata: lucrurile simple sunt cele care ne bucura cel mai tare.
9. Ce crezi ca le face pe mamici sa fie mai frumoase decat celelalte femei?
Mamicile sunt mai frumoase pentru ca sunt fericite. O femeie fericita este mereu frumoasa. Indiferent de ce haine porti sau cat de coafata esti, daca nu te simti bine nu vei radia niciodata. Vei arata bine, ingrijita dar nu vei fi frumoasa.
10. Care crezi ca este "unealta" fara de care o mama nu poate supravietui?
Pot sa aleg mai multe? Trebuie sa fie neaparat doua: iubire si rabdare. Iubirea pentru a putea transmite copilului echilibrul de care are nevoie si rabdare pentru a face fata momentelor neasteptate din viata de mama. Copiii sunt capriciosi si de aceea este esential ca inainte de a se decide ca vrea sa treaca in aceasta noua etapa a vietii, fiecare viitoare mama sa se asigure ca este inarmata cu aceste doua unelte.