Se apropie Valentine's Day. Copilul tau stie cat de mult il iubesti? Ii spui zilnic ca il iubesti sau macar incerci, probabil ca vei spune. Uneori nici nu este nevoie de cuvinte pentru a a-i demonstra acest lucru. La fel ca pozele, faptele fac cat 1000 de cuvinte. Iata cateva idei dragute, simple si fara a depune niciun efort prin care ii arati micutului tau dragostea.
Mancarea - cel mai bun mesager al dragostei
Joaca-te cu modul in care decorezi farfuria copilului tau. Fa din cateva paste inimioare si umple-le cu sos. Cumpara fideluta in forma de inimioare si pune-o in supica sau decupeaza macar cateva dintre legume ori monteaza-le astfel incat sa faca inimi sau scrie un mesaj haios.
Fii mereu langa el cu tot sufletul tau
De fiecare data si in orice moment al zilei te striga micutul tau, nu ii raspunde niciodata cu un "da" sec sau cu "hmmm" ori "ce vrei". Intotdeauna uita-te la el, creeaza un contact vizual si fii atenta la orice are sa iti spuna. Ii poti raspunde cu "da, mami" sau cu "mami te asculta puiule, spune-mi te rog". Fa exprimarea sa sune dragastos.
Fa-i propria cutiuta de primit mesaje de Valentine's Day
Sau mai bine faceti-o impreuna. Nu este corect ca tu sa primesti felicitari de la partener pe mail sau intr-un buchet de flori si viceversa, iar copilul sa nu aiba propria casuta "postala" pentru Cupidon. Ia o cutiuta de carton si o hartie de ambalat cadouri cu inimioare si lipeste-o deasupra... Scrie numele copilului pe ea si las-o intr-un loc strategic. Pune-i atat tu, cat si membrii familiei sau prietenii mesaje si felicitari cu ocazia Sfantului Valentin. Pana la urma, ziua aceasta trebuie sa sarbatoreasca toate felurile de dragoste, nu numai cele pasionale intre barbati si femei, iar copiii trebuie sa invete ca exista mai multe tipuri de iubire.
Petreceti diminetile in familie
Nimic nu este mai frumos si nu se compara cu diminetile in care prichindeii alearga dintr-o parte intr-alta, partenerul se spala pe dinti, iar tu nu stii cum sa faci mai repede micul dejun. Chiar si daca te scoli un pic mai devreme, nu elimina din ritualurile voastre micul dejun cu toata familia. Este cea mai frumoasa dovada de dragoste si un mod splendid de a incepe ziua.
E momentul amintirilor pline de dragoste
Din cand in cand – si mai ales cu ocazia Sfantului Valentin – pune-l pe micut langa tine pe canapea si rasfoiti impreuna albumele foto de la nasterea lui si pana la ultimele poze facute cu el. Vorbeste-i despre acele momente, despre cat de mult a fost asteptat in familia voastra si cat de mult il iubiti.
Prajiturele - pentru o iubire dulce
Copiii adora dulciurile, mai ales pe cele mai care le face mami cu manuta ei. Daca ele mai sunt si frumos colorate, decorate si au si diferite forme, micutul tau va fi in al 9-lea cer. Ai grija ca din farfuria de fursecuri pentru Valentine's Day sa nu lipseasca inimioarele.
Faceti un calendar al bunatatii si darniciei
Desenati si colorati un calendar al bunatatii pentru luna in curs sau pentru cea care urmeaza. Apoi spune-i micutului sa faceti o lista cu lucrurile care nu va mai sunt necesare si pe care sa le oferiti cadou celor nevoiasi si mai putin norocosi ca el. Dupa aceea, pune-l sa aleaga 2-3 dintre obiectele (probabil jucarii) pe care le desemneaza si sa spuna o data la care sa mergeti impreuna sa le duceti. E o buna metoda de a-l invata sa raspandeasca dragostea in jurul lui si de a-l invata ca exista mai multe feluri de dragoste.
Pachetelul de pranz - mereu plin de dragoste
Cand ii faci pachetelul micutului tau gandeste-te in fiecare zi la cate o varianta de a-i introduce in cutiuta sau in punguta ceva in forma de inimioara sau pe care sa scrie "te iubesc". Fie ca este un sandwich cu aceasta forma, ca e un servetel care are inimioare sau o acadea, ai grija ca dragostea ta pentru el sa nu lipseasca nici macar in pauza de pranz.
Faceti crafturi sau felicitari impreuna si invata-l sa le daruiasca
Valentine's Day este o ocazie buna pentru a-l invata ce inseamna bunatatea, darnicia, empatia, dragostea – adica o multime de sentimente nobile si lectii de viata care il vor ajuta la maturitate. Asa ca nu mai sta pe ganduri si purcedeti la activitati si la realizarea unor crafturi cu specific care sa ii stimuleze imaginatia si creativitatea si sa invete ce inseamna sa iubesti si sa pretuiesti aproapele.