Ce sanse ai sa ramai gravida dupa varsta de 35 de ani

/ / Modificat: 2019-08-28
Ce sanse ai sa ramai gravida dupa varsta de 35 de ani

Sa ramai insarcinata dupa 35 de ani poate fi mai dificil decat la 25 de ani, dar nu imposibil. E suficient sa te gandesti la cateva dintre prietenele tale care au conceput chiar si la 40 de ani.

Totusi, e important de stiut ca vei intampina dificultati in a ramane gravida, dar si faptul ca o sarcina dupa 35 de ani implica o serie de riscuri.

Iata care sunt sansele reale de a avea un copil de la aceasta varsta incolo:

Fertilitatea si varsta

Multe dintre femeile care incearca sa aiba un copil dupa 35 de ani reusesc cu greu sau nu reusesc deloc. Cu toate acestea, atat femeile, cat si barbatii indiferent de varsta pot intampina probleme de fertilitate. Cuplurile la 20 de ani pot fi la fel de infertile ca si cele la 40 de ani. Varsta este doar un aspect al fertilitatii.

Varful de fertilitate la majoritatea femeilor este intre 20 si 30 de ani. Un declin treptat, dar semnificativ, incepe in jurul varstei de 32 de ani. Astfel ca sansele de conceptie la 33 de ani nu sunt la fel de bune ca la 28 de ani. In jurul varstei de 37 de ani, fertilitatea incepe sa scada intr-un ritm mult mai rapid.

Cercetarile au aratat faptul ca, dupa 30 de ani, sansele sa ramai insarcinata luna de luna sunt de 20%, iar dupa 40 de ani, sansele scad la 5%. Nu confunda acest lucru cu sansele de a ramane insarcinata in general. Aceasta este o statistica lunara, nu anuala.

Cercetarile au incercat sa stabileasca daca sansele de sarcina scad din cauza fertilitatii sau din cauza faptului ca partenerii fac sex mai rar. Un studiu realizat pe 782 de cupluri a analizat sansele de a concepe pe baza zilei actului sexual inainte de ovulatie. S-a constatat ca:

Atat pentru femeile mai tinere, cat si pentru cele mai varstnice, ziua cea mai fertila a fost cu doua zile inainte de ovulatie.

Pentru femeile cu varsta cuprinsa intre 19 si 26 de ani, sexul in perioada cea mai fertila le-a dus la 50% sansa de a obtine o sarcina.

Pentru femeile cu varste cuprinse intre 35 si 39 de ani, sansele au fost de 29%.

E important de mentionat ca si varsta partenerului conteaza. Fertilitatea masculina nu scade in acelasi ritm cu cea feminina, dar totusi este importanta si varsta barbatului. Potrivit unei cercetari, daca partenerul unei femei este cu 5 ani mai mare decat ea, sansele acestora de a avea un copil scad la 15%.

Acestea sunt sansele conceptiei. Faptul ca o femeie ramane gravida nu inseamna ca va duce sarcina la termen sau ca va naste. Ratele de avort sunt mai mari pentru mamele si tatii mai in varsta.

Risc crescut de malformatii si de avort

Varsta creste sansele de probleme genetice. Acesta este motivul riscului crescut de copii cu sindrom Down la femeile cu varsta peste 35 de ani:

  • La 25 de ani, 1 din 1.250 de femei vor da nastere unui copil cu sindrom Down.
  • La 30 de ani, riscul este de 1 din 952.
  • Pana la varsta de 35 de ani, sansa este de 1 din 378.
  • Riscul de avort sporeste, de asemenea, odata cu varsta:
  • Aproximativ 10% dintre sarcini se incheie cu un avort spontan la femeile de 20 de ani.
  • Dupa ce implinesc 30 de ani, 12% dintre femei se confrunta cu avorturi spontane.
  • Dupa varsta de 35 de ani, 18% dintre sarcini se vor incheia cu avort.
  • Dupa varsta de 40 de ani, 34% dintre sarcini se termina cu avort.

Vestea buna este ca, desi ovarele nu functioneaza la fel de bine ca la femeile mai in varsta, uterul nu pare sa sufere la fel de dramatic de imbatranire. Femeile care nu pot concepe folosind propriile lor ovule pot apela la fertilizarea in vitro.

Articole recomandate

Citeste si despre