- As dori daca puteti sa-mi spuneti un tratament pentru "OLIGOSPERMIE" natural sau medicamentos, pentru sotul meu. A fost diagnosticat acum 4 ani. Situatia este aceasi si acum, am mai facut un control. Sotul meu a urmat un tratament naturist cu Branca Ursului-tinctura timp de 3 luni, dar fara nici un rezultat. Va multumesc mult.
Raspuns:
Oligospermia – care v-a fost diagnosticata ca o stare persistenta in ciuda tratamentului fitoterapeutic (cu Branca Ursului) pe care inteleg eu ca l-ati urmat – din punctul meu de vedere necesita un plus de investigatii pentru a putea beneficia de o evaluare completa si un tratament eficient. O data, pentru ca in afara criteriului cantitativ (oligospermie – numar redus de spermatozoizi), sunt si alti parametrii implicati in evaluarea capacitatii fertilizante.
Pe de alta parte, pentru a afla cauzele care pot fi in spatele acestei stari, cauze care pot fi de la stari de disfunctionalitate (dependente de modul de viata: stress, alimentatie neechilibrata, factori de mediu, administrarea anumitor medicamente, excesul de tutun, alcool etc.
) Pana la tulburari organice (afectiuni infectios inflamatorii locale sau generale) si tratamentul trebuie sa fie adaptat etiologiei.
In acest caz un consult la un medic sexolog, endocrinolog ori eventual la un urolog, va poate ajuta in solutionarea problemei. Ca adjuvant in ameliorarea tulburarii de care suferiti, va recomand diete care sa includa mai multa telina, patrunjel, morcov, citrice si un regim de viata echilibrat.
dr. Ciprian Pop-Began
-obstetrica ginecologie-
Spitalul Clinic de Obstetrica-Ginecologie Prof. Dr. Panait Sarbu