In timp ce fertilizarea in vitro (FIV) reprezinta una dintre cele mai de succes metode de a ajuta cuplurile cu probleme de fertilitate sa aiba copii, ea este suspectata ca ar creste riscul de cancer la femei. Cazurile unor femei celebre care au murit de cancer de san sau au fost diagnosticate la scurt timp dupa realizarea unei proceduri FIV, ridica suspiciuni asupra felului in care aceasta procedura determina aparitia cancerului.
Femei diagnosticate cu cancer dupa realizarea FIV
Problema legaturii dintre FIV si cancer a inceput sa fie din ce in ce mai analizata dupa ce Sarah Parkinson, actrita si producatoare tv, dar si sotia comicului britanic Paul Merton, a murit de cancer la san, diagnosticat dupa mai multe runde de incercare de a concepe copii cu ajutorul FIV.
Si nu este un caz izolat. De curand, Giuliana Rancic, gazda unuia dintre cele mai cunoscute emisiuni de divertisment din America - "E! News" - a fost diagnosticata cu cancer la san la scurt timp dupa ce a apelat la fertilizarea in vitro. Aceasta a fost nevoita sa renunte la incercarile de a mai ramane gravida, pentru ca o sarcina ar duce la inmultirea celulelor canceroase si la agravarea bolii.
Aceste cazuri au determinat iesirea la lumina a altora, ceea ce a ingrijorat multe lume, inclusiv medici, care au inceput sa se intrebe daca nu cumva terapia hormonala din timpul procedurilor de FIV declanseaza cancerul la femei sanatoase.
Foto: fertilityauthority.com
FIV cauzeaza cancer?
In timp ce medicii sustin ca nu exista nicio dovada care sa ateste o legatura intre tehnica de fertilizare in vitro si cancer, exista voci si teorii care demonstreaza ca administrarea unor terapii hormonale (asociate si FIV), in doze mari, creste riscul de cancer de san, ovarian sau de col uterin.
Dr. Erica Widra, medic specialist in fertilitate, afiliat la Societatea Americana de Medicina Reproductiva, e declarat ca nu exista nicio dovada cum ca procedurile hormonale administrate pentru stimularea ovariana ar creste riscul de cancer la san.
Cat despre riscul aparitiei cancerului ovarian, ea sustine ca testele inca nu sunt finalizate. Dar oricum, sustine medicul, femeile infertile au un risc mai mare de a face cancer la ovare decat cele care trec prin sarcina sau au mai multe nasteri la activ, astfel ca rezultatele ar putea fi neconcludente din moment ce infertilitatea in sine poate fi vinovata de aceasta crestere a riscului.
Alti cercetatori sustin, pe baza unor alte studii, ca tehnica de fertilizare in vitro creste de 2 ori sansele de a suferi de cancer ovarian decat in cazuri in care nu se apeleaza la ea. Totusi, medicii sustin ca tumorile aparute la astfel de femei nu le-au amenintat viata si ca au putut fi indepartate pirn interventie chirurgicala, fara alte complicatii. Medicii au mai constatat faptul ca riscul nu creste direct proportional cu numarul de doze de hormoni administrate in timpul proceduriii de fertilizare in vitro.
Problema a ajuns in atentia mai multor medici si cercetatori si s-a ajuns la concluzia ca, in lipsa probelor privind relatia directa dintre FIV si cancer, infertilitatea si cauzele ascunse ale ei stau la baza declansarii acestei boli crunte.
Se pare ca o sarcina la activ scade considerabil riscul de a face mai multe tipuri de cancer si ca problemele sau cauzele care le impiedica sa ramana gravide ar putea favoriza si creste sansele aparitiei tumorilor.