Displazia cervicala este o afectiune medicala care se caracterizeaza prin prezenta unor celule precanceroase pe suprafata cervixului sau colului uterin, canalul care face trecerea spre uter. Displaziile sunt catalogate usoare, moderate sau severe. Primele 2 categorii nu necesita tratament, deoarece se pot retrage de la sine, in timp ce displazia severa, cu risc crescut de cancer cervical, trebuie tratata prin distrugerea celulelor bolnave (ablatie) sau prin indepartarea intregului tesut afectat (rezectie).
Care sunt cauzele displaziei cervicale?
Infectia cu HPV (virusul papiloma uman), virus cu transmitere sexuala, este principala cauza a aparitiei bolii. Exista peste 100 de tipuri de tulpini ale virusului, insa numai o subgrupa a acestora afecteaza testutul cervical al femeii.
Din nefericire, infectia cu HPV nu prezinta simptome si nu se depisteaza decat dupa realizarea analizelor ginecologice periodice. Multe femei nici nu stiu ca sunt infectate cu acest virus pana nu merg la medic pentru testarea de rutina.
Infectiile cu HPV sunt extrem de rezistente si, multe dintre ele, recurente. Factorii de risc care influenteaza persistenta infectiei includ:
- varsta inaintata;
- durata infectiei;
- infectia cu o tulpina grava a virusului papiloma.
Unele tulpini de HPV infecteaza usor tractul genital, dand nastere unor afectiuni ca veruci sau displazie usoara (HPV-6, HPV-11), in timp ce alte tipuri sunt asociate cu un risc crescut de displazie severa si cancer de col uterin (HPV-16, HPV-18).
Fumatul si slabirea sau suprimarea sistemului imunitar (prin infectii repetate, mai ales cu transmitere sexuala de tipul HIV) cresc, de asemenea, riscul aparitiei cancerului cervical.
Cum se diagnosticheaza displazia de col uterin?
Displazia cervicala nu manifesta niciun fel de simptom. Testarea frecventa este singura solutie pentru a afla daca suferi sau nu de aceasta boala.
Boala se diagnosticheaza cel mai adesea cu ajutorul testului Babes-Papanicolau sau a celui de secretie vaginala. In cazul in care rezultatele sunt neclare sau medicul are suspiciuni, va recurge la realizarea altor teste pentru o diagnosticare precisa:
- biopsie;
- testare HPV etc.
Cum se trateaza displazia cervicala?
Tratamentul displaziei depinde de gradul de severitate. Daca suferi de o displazie usoara sau moderata, s-ar putea ca afectiunea sa regreseze de la sine, fara interventie terapeutica. Vei fi tinuta sub observare atenta o perioada de timp, pentru monitorizarea felului in care evolueaza sau involueaza afectiunea.
Tratamentul se aplica doar in cazul in care suferi de o forma severa si extrem de riscanta a bolii. Exista 2 categorii de tratamente pentru aceasta faza a displaziei:
- ablatia (distrugerea tesuturilor precanceroase cu ajutorul terapiei cu laser);
- rezectia (indepartarea totala a tesutului afectat prin excizie electrochirurgicala).
Ambele metode terapeutice sunt la fel de eficiente si dau rezultate excelente, insa medicii prefera ca in cazurile severe de displazie de col uterin sa apeleze la rezectie. In acest fel, ei se asigura ca toate celulele sunt indepartate si ca nu mai exista riscul recurentei lor.