Intr-o seara de iarna, o tanara familie statea in jurul mesei. Tatal era trist si apasat de griji, iar mama plangea, tinandu-si fata in palme. Fetita lor cea mica, mirata de aceasta situatie, se apropie incet si intreba:
- Mama, de ce plangi ?
- Fata mea, sunt zile grele, nu mai avem bani si pentru a putea trai am vandut si casa aceasta frumoasa. Maine va trebui sa ne mutam intr-o casa mult mai mica. De aceea plang, fiindca ne este greu sa plecam din aceast loc minunat, unde am trait in liniste atatia ani, si sa ne mutam intr-o casa saracacioasa si ca vai de ea ...
- Dar, mama, nu locuieste Dumnezeu si in casa aceea saraca in care ne vom muta ?
Mirati de credinta copilei si de adevarul spus de aceasta, parintii au inteles ca, in viata, greutatile si necazurile de orice fel incoltesc sufletul omului, dar credinta si speranta nu trebuie niciodata uitate, fiindca doar cu ele in suflet drumul spinos al vietii e stabatut mai usor.
"Precum mesterul arunca aurul in topitorie si-l lasa a se cerne si a se curati prin foc pana ce vede ca straluceste, tot asa si Dumnezeu lasa sufletele omenesti sa fie cercetate de necazuri, pana ce se curata si se lamuresc. De aceea, o astfel de cercetare a lui Dumnezeu este o mare binefacere pentru suflet."
