Nasterea Domnului - Craciunul

Craciunul este, alaturi de Sf. Pasti, cea mai mare sarbatoare a crestinatatii. Dupa cum fusese binevestita de Dumnezeu prin Sf. Arhanghel Gavriil, Sf. Fecioara Maria, cea "umbrita de Duhul Sfant", naste in ieslea din Betleem pe Iisus Hristos, Mantuitorul lumii.


Steaua vesteste din ceruri nasterea Lui, ingerii si pastorii se bucura laolalta, iar cei 3 regi intelepti de la Rasarit (Magii) vin sa-L marturiseasca si sa I se inchine, aducandu-i in dar aur, smirna si tamaie (dupa Sf. Parintii, aurul inchipuie demnitatea imparateasca, tamaia pe cea preoteasca, iar smirna ? Patimile prin care va trece). Nasterea Domnului este prin excelenta sarbatoarea bucuriei, cand fiecare om parca redevine copil si isi deschide sufletul catre Domnul, cu credinta, nadejde si iubire. Axionul Nasterii, ca o cantare a cantarilor ce leaga cerurile de pamant, izbucneste din toate sufletele dreptcredincioase:


"Mareste, suflete al meu, pe cea mai cinstita si mai preamarita decat ostile cele de sus! Taina straina vad si preamarita: cer fiind pestera, scaun de heruvimi Fecioara, ieslea salasluire, intru care S-a culcat Cel Neincaput, Hristos Dumnezeu, pe Care, laudandu-L, Il marim!".