Regula generala, potrivit legislatiei civile si reglementata de dispozitiile art. 400 Cod Civ., statueaza ca, dupa divort locuinta minorului se stabileste in mod obligatoriu la unul dintre parinti.
Exceptia, pe cale sa se contureze –rezidenta alternanta- , desi fara a fi reglementata in mod expres in lege, jurisprudenta (minoritara deocamdata) data de instantele de judecata este aceea ca se poate dispune ca resedinta copilului sa fie stabilita la ambii parinti, tinandu-se seama evident de interesul superior al copilului si de invoiala partilor.
Transpusa in practica, rezidenta alternanta a copilului presupune intr-un exemplu simplu ca, dupa divortul parintilor, copilul sa petreaca un timp anume determinat si aproximativ egal atat la mama cat si la tata (o saptamana/luna la locuinta mamei, o saptamana/luna la locuinta tatalui).
Astfel ca oportunitatea stabilirii rezidentei alternative ca varianta de exercitare a autoritatii parintesti si a legaturilor personale cu minorul, avand la baza interesul superior al copilului si acordul partilor (art. 506 Cod. Civ.), devine un concept nou insa nu face decat sa „transpuna” reglementarile europene in materie, respectiv Rezolutia 2079 din 2015 a Consiliului Europei care arata faptul ca parintii sunt egali in privinta impartirii responsabilitatilor parintesti; faptul ca rolul ambilor parinti trebuie sa fie luat in considerare si ambii parinti trebuie sa fie tratati in mod egal; faptul ca in nici un caz tatal nu trebuie sa aiba un rol mai putin important in cresterea si educarea copilului chiar daca copilul are o varsta frageda. Totodata, se recomanda tuturor statelor sa introduca in legislatie acest principiu de resedinta alternanta in cazul separarii parintilor.
Intr-o decizie recenta a Tribunalului Bucuresti (Decizia civila nr. 2914/A din 15.09.2017) prin care s-a admis apelul, instanta a decis in sensul ca: Stabileste domiciliul minorelor la locuinta tatalui. Stabileste program de legaturi personale ale minorelor cu parintii, alternativ, cate 1 saptamana/7 zile, cu fiecare parinte, la locuinta acestuia.
In motivare deciziei, instanta a retinut ca se impune o astfel de modalitate de restabilire a comunicarii intre parinti deoarece intre acestia exista o stare de tensiune si de conflict care afecteaza echilibrul emotional al minorelor. In aceeasi masura, rezidenta alternanta este si o modalitate de a impiedica si descuraja alienarea parentala, considerata ca forma de abuz psihologic sever asupra copilului, prin Dispozitia nr. 2/2016 a Colegiului Psihologilor din Romania.
Desigur ca nu trebuie omis implicatiile practice de la caz la caz ale acestui concept de rezidenta alternanta, mai ales daca vorbim de locuinte indepartate ale parintilor separati de natura sa bulverseze minorul si sa-i afecteze programul scolar sau relatiile cu prietenii. In acele situatii in care nu este posibila stabilirea rezidentei alternante psihologii afirma ca ar fi contrar interesului minorului ca acesta sa nu aiba o locuinta constanta, mai ales in primii ani din viata, intrucat, din punct de vedere psihologic, copilul are nevoia vitala de a stabili o legatura selectiva cu un adult care raspunde nevoilor sale si care este capabil sa ii inteleaga tensiunile si sa i le aline.
Avocat Dragne Gheorghe (Baroul Bucuresti)
