Am pornit spre Valea Screzii de dimineata, incarcati mai ceva ca spiridusii lui Mos Craciun si, desi cerul era innorat si vremea destul de mohorata, inimile noastre erau pline de bucurie. Mi-a spus o data bunica mea ca placerea de a primi cadouri este inlocuita de placerea de a oferi cadouri o data cu varsta, iar azi i-am dat dreptate.
Desi in Bucuresti era frig si ceata, pe masura ce ne apropiam de tabara de la Valea Screzii soarele ne zambea din ce in ce mai des dintre norii care, o data ajunsi acolo, au disparut, iar ziua a devenit luminoasa asa cum erau si inimile noastre.
Ne-a intampinat doamna asistenta care ne-a multumit si ne-a ajutat sa descarcam masina, iar apoi ne-a invitat la masa. Am fost si am vizitat casuta in care sunt gazduiti copiii de gradinita. Casa era plina de veselia celor mici care se jucau si se uitau la desene animate. M-a intampinat Laur, un baietel cu ochii albastri care nu cred ca avea mai mult de 4 ani si care s-a si prezentat imediat cum m-a vazut: "Eu sunt Laur si o sa vina Mos Craciun", apoi a fugit la joaca cu prietenul Andrei.
M-a uimit relatia lor, cat am stat acolo, nu s-a iscat nicio disputa intre ei. Exista o prietenie senina si puternica intre acesti copii care sunt gazduiti de Asociatia Pro Vita in tabara de la Valea Screzii. M-am bucurat ca sunt veseli, primitori si bucurosi cand vin oameni straini in vizita si de fiecare data te intampina cu un zambet larg pe fatuca lor inocenta.
Vreau sa le multumesc mamicilor din comunitatea noastra care au contribuit la aceasta campanie! Fara voi acest lucru nu ar fi fost posibil. Sunt mandra ca fac parte din aceasta comunitate care devine parca din ce in ce mai unita si care incearca sa ajute si pe cei care sunt mai putin ocrotiti de soarta.
