Raluca Manea este raluca28, moderator pe Forumul Copilul.ro. Este una dintre mamicile pe care Comunitatea Copilul.ro se bazeaza si ale carei raspunsuri le asteapta. Dar Raluca Manea este mult mai mult decat atat. Haideti sa povestim impreuna cu ea despre pasiuni, miracole si drumurile pe care trebuie sa mergem in viata si ne vom simti cu mult mai bogati si mai puternici la sfarsitul acestei calatorii...
Copilul.ro: Buna ziua, Raluca. Ma bucur ca stam in sfarsit de vorba. Tu esti una dintre mamicile pe ale carei sfaturi Comunitatea Copilul.ro se bazeaza, esti una dintre mamicile ale carei raspunsuri le asteapta. Trecand dincolo de Forum si Comunitate, dincolo de raluca28, as vrea sa ne spui cine esti tu?
Raluca Manea: Ma onorati cu aceste cuvinte frumoase. Ma numesc Raluca Manea si 28 de ani aveam cand m-am alaturat Forumului Copilul.ro. Pe atunci aveam un baietel cam de 7-8 luni si cautam sa devin o mamica cat mai informata. Acum am 31 de ani, doi copii frumosi si multi prieteni virtuali pe care mi i-am facut in acest timp.
In 2003 am absolvit facultatea de Limbi straine (engleza-latina) in Cluj Napoca, dupa care am decis sa explorez meseria parintilor mei, nu ca farmacist, ci ca asistent de farmacie. In ultimele luni ale scolii de asistenti de farmacie m-a luat un dor teribil de duca si de aventura, asa ca m-am inscris la o scoala interconfesionala si interculturala, care avea faza teoretica in Amsterdam, iar cea practica in Singapore si, in cazul meu, China.
A fost o adevarata experienta, am invatat multe lucruri, dar cel mai important, am invatat ca "nicaieri nu-i mai bine ca acasa". M-am intors, in scurt timp m-am casatorit, si daca n-am avut parte de o cariera spectaculoasa, am investit mai mult in viata de familie.
Copilul.ro: Care sunt lucrurile, faptele care te-au format, ce experiente au contat foarte mult in viata ta?
Raluca Manea: Sunt de parere ca nimic in viata nu e intamplator. Fiecare persoana pe care o cunosti e adusa in viata ta cu un scop bun.
Cea mai importanta intalnire din viata mea a fost, pe cand eram adolescenta, cu Dumnezeu. Atunci am inteles ca existenta mea nu este fara rost si fara sens, ca am un scop bun pe pamant. Scopul meu este sa Il iubesc pe Dumnezeu si sa fiu iubita de El. Dumnezeu e dragoste. El nu ar putea sa fie mai bun, relatiile dintre Ei (Tatal, Fiu si Duhul Sfant) sunt desavarsite. Nu aveau cum sa perfectioneze o relatie care era deja perfecta. Dar puteau s-o faca mai multa. Asadar, ne-au creat pe noi, oamenii. Motivul exiestentei noastre e iubirea. Constientizarea iubirii lui Dumnezeu pentru mine, mi-a trasat drumul vietii.
Apoi au fost cateva intamplari carora, privindu-le in retrospectiva, le vad foarte bine sensul. In 2001 am lucrat in Statele Unite printr-un program studentesc, timp de o vara, ca si consilier intr-o tabara pentru adulti cu handicap. Se intamplase sa ma inscriu in acest program si sa particip la un targ de job-uri in Budapesta. Erau acolo tineri din toata Europa de Est, care urmau sa isi caute tabara pentru vara aceea. Si s-a intamplat ca romanii sa intre ultimii, cand cele mai ravnite pozitii fusesera deja luate.
Asa ca eu am ajuns sa lucrez in Camp Jened. A fost o experienta dura pentru o fata de 20 de ani care niciodata nu vazuse persoane cu handicap sever pana atunci. What doesn’t kill you makes you tougher- scria pe peretii cabanelor din tabara. Cand s-a terminat tabara aveam impresia ca am supravietuit si sunt mult mai puternica. Dar a fost "o intamplare" fericita faptul ca primul meu contact cu persoanele cu nevoi speciale a avut loc in State, acolo unde respectul, toleranta si atitudinea generala fata de ei sunt mult mai generoase. Tot in America am intanlit-o si pe Beth, o infocata activista pro-life, care m-a facut sa imi definesc clar atitudinea fata de viata.
In China am cunoscut, lucrand ca voluntar pentru o scurta perioada intr-un orfelinat privat, niste copii superbi, si ei cu nevoi speciale. M-am indragostit de doi baietei cu paralizie cerebrala, John si David. Stiau sa se bucure de fiecare zambet, fiecare cantecel, fiecare gest cald indreptat spre ei. Imbratisau viata cu o recunostinta de care eu nu eram capabila.
Cele mai importante lectii din viata mea le-am invatat de la ei. Atunci am hotarat in inima mea ca nici un om nu are dreptul sa spuna despre altul ca "nu ar fi trebuit sa existe", ca "ar fi fost mai bine sa fi fost avortat, abandonat, lasat de izbeliste".
Dupa cativa ani s-a nascut fetita noastra, Ecaterina, alias Cati Capsunica, care are un cromozom 13 in plus. Din ingrijitoarea persoanelor cu nevoi speciale, devenisem prietena lor, iar apoi mama uneia dintre ele. Fiecare pas parcurs in trecut m-a facut sa accept diagnosticul fetitei mele cu pace si multumire. Nimic nu e intamplator si nimic nu e lasat fara a fi spre binele nostru suprem.
Noi suntem binecuvantati prin fetita noastra luptatoare, ambitioasa si puternica. Doar 5-10% dintre copiii cu trisomie 13 ajung sa serbeze prima aniversare. La un an se numesc supravietuitori pe termen lung. Cati a implinit un an pe 26 aprilie, si o duce foarte bine. Invatam, prin ea si impreuna cu ea, o noua dimensiune a zambetului, vietii, fericirii. Cati ne-a facut oameni mai buni si mai fericiti si starneste un val de dragoste oriunde merge. Nimeni nu rezista fara a se indragosti de ea.
Cati ma face sa visez la o noua meserie, aceea de terapist ocupational.
Copilul.ro: Care crezi ca este lucrul, rolul care te descrie, te defineste cel mai bine si de ce?
Raluca Manea: Intr-o seara l-am intrebat pe sotul meu "Cine e Raluca?" . "Raluca e…o mamica" a raspuns el. Acesta e rolul care ma defineste... materna am fost din copilarie si nu mi-am dorit niciodata altceva mai mult decat o casa plina de copii. Nu sunt o mama perfecta, dar am o inima de mama.
Copilul.ro: Cum ai invatat sa fii mama? Ce anume te-a ajutat si te ajuta in indeplinirea rolului de mama, in felul acesta minunat in care o faci tu?
Raluca Manea: Mi-as dori ca aceste cuvinte frumoase sa fie adevarate. Din pacate, sunt un om mai degraba obisnuit, care isi pierde rabdarea si mai tipa la copii (mai cu seama la baietelul foarte energic si mereu pus pe sotii). Nu am intotdeauna rabdare si disponibilitate pentru el si nu ma socotesc un exemplu. Incerc sa dau ce e mai bun din mine, dar cu sinceritate spun ca de multe ori falimentez.
In maternitate nu e decat un singur drum, care merge inainte si o luam de la capat in fiecare zi. Repet si eu greselile parintilor mei, dar daca este sa imi aleg un model, cineva cu care as dori sa seman, aceea ar fi Sue Hortin, o prietena americana care a locuit cativa ani in Romania, si care a fost un extraordinar model de sotie, mama, homemaker si homeschooler pentru mine.
Copilul.ro: Pornind de la un articol de pe blogul tau, as vrea sa imi spui care crezi ca este secretul echilibrului intr-o familie? Cum sa reusim sa ne indeplinim cu bine toate rolurile?
Raluca Manea: Atunci cand avem asteptari si pretentii prea mari de la celalalt si prea putine de la noi insine, intervine dezechilibrul. Egoismul este boala cea mai grava care ataca familia. Daca fiecare ar da mai mult si ar astepta mai putin in schimb, daca fiecare ar iubi fara conditionari, daca fiecare s-ar stradui nu sa se faca pe sine fericit, ci sa-l faca fericit pe cel de langa el, atunci n-ar mai exista divorturi si poate ca si depresiile ar fi cu mult mai putine. Intotdeauna este mai ferice a da decat a primi. Si aceasta este o lectie pe care inca ma straduiesc sa o invat, si nu pot spune ca inca mi-am insusit-o.
Copilul.ro: Raluca, pe ce crezi ca se bazeaza o buna relatie cu copiii nostri? Care este reteta?
Raluca Manea: Noi modelam comportamentul pe care il invata copiii nostri. Si daca ar fi pentru ei important sa fim civilizati, calmi, amabili, e si mai important sa fim sinceri, integri, autentici. Copiii sunt copii pentru putina vreme. Intr-un timp foarte scurt devin adulti, iar atunci caracterul lor e deja format, mai mult prin copierea involuntara a caracterului nostru, decat prin teoria pe care incercam sa le-o predam. Formula ideala pe care o cautam cred ca este o iubire profunda dublata de un caracter integru, si o sinceritate care creaza prietenie si intimitate intre parinti si copii.
Copilul.ro: Ce trebuie sa le dam neaparat copiilor nostri, ce trebuie sa ii invatam noi, parintii?
Raluca Manea: Radacini si aripi. Suna cliseic, dar asta a fost primul lucru la care m-am gandit cand am citit intrebarea. As vrea sa plantez in Silviu toate valorile familiei si ale Scripturii, asa cum si tatal meu a incercat s-o faca in mine. Sentimentul acesta de apartenenta la ceva bun, valoros si demn, as vrea sa il aiba si el. Si puterea de a visa, de a indrazni sa alerge dupa visele lui, de a darui ceva frumos oamenilor prin ele. De aceea toate stradiile mele de a-l creste si educa frumos sunt in speranta ca el isi va folosi visele, talentele si abilitatile spre bine.
Pentru Cati nu am aceleasi dorinte. Vreau sa dau cat mai mult sens si scop vietii ei, sa o imbrac in frumusete, in asa fel incat nimeni sa nu poata spune ca aceasta fetita a existat degeaba. Deja vad atat de multe efecte ale existentei ei, atatea vieti transformate, pareri si mentalitati schimbate, incat sufletul meu e impacat cu conditia ei. In acelasi timp, am senzatia ca ea insasi are atat de multe sa ne invete, si vreau sa ma las invatata de ea, sa se lipeasca de mine din bucuria ei, din puterea si rezilienta ei, din spiritul ei bland si linistit.
Copilul.ro: Tu esti moderatoare pe Forumul Copilul.ro in categoria Activitati educative. Esti minunata, faci lucruri extraordinare, lucruri care ne-au ajutat pe noi toate in activitatile pe care le facem impreuna cu copiii nostri. Ca sa recapitulam acum, pentru cele care nu te cunosc, de unde iti vin ideile, ce instrumente folosesti in educarea copiilor?
Raluca Manea: Educatia timpurie a devenit pentru mine o pasiune de cand s-a nascut Silviu (ba chiar inainte de a se naste el, as putea spune). Pe cand avea el vreo 17-18 luni am descoperit niste bloguri americane de homeschooling care mi-au deschis ochii in privinta acestui domeniu. Nu imi imaginasem ca se pot face atatea activitati cu un copil de nici doi ani de zile, ca o "scoala" fie ea si acasa, poate incepe atat de devreme si intr-un mod distractiv pentru copil.
Intotdeauna am avut un spirit ludic si o pasiune pentru a preda. Copilul.ro mi-a dat ocazia sa le invat (e mult spus, insa asa simteam la momentul respectiv) pe mame cum sa isi invete copiii prin joc. Internetul este principala mea sursa de informare. De asemenea, cartile despre parenting si despre homeschooling, ramase de la prietena mea Sue… si in ultima vreme toate prietenele din gasca de mamici pasionate de early learning.
O parte dintre ele sunt membre ai forumului si, ca si mine, jurnalizeaza joaca cu copiii lor pe blogurile personale. Pe mine ma gasiti la Caiet pentru casa mea, pe Valentina (cvaligabi) la Doua fete cucuiete, pe Coca (ursulet) la Ursuleti nazdravani, pe Mihaela la Noi si caminul nostru si exemplele sunt mai multe.
Daca veti ajunge sa ne cunoasteti mai bine veti vedea ce mame minunate, inteligente, creative si implicate sunt in spatele fiecarui blog pe care il recomand prin blogroll-ul meu. Colaboram, ne inspiram una de la alta sau din diverse surse on line si cred ca nu numai copiii nostri au de castigat prin activitatile frumoase pe care le facem cu ei, ci si noi prin prietenia care s-a infiripat in felul acesta.
Copilul.ro: Daca am vorbi despre carti - stiu ca ele sunt una dintre marile tale pasiuni - ce carte crezi ca nu ar trebui sa ii lipseasca niciunui copil si ce carte nu ar trebui sa ne lipseasca noua, ca mame?
Raluca Manea: In afara de Biblia care cred ca nu ar trebui sa lipseasca de pe nicio noptiera, eu cred cu tarie in filosofia de viata a Micului Print. Cartea lui Antoine de Saint Exupery ne invata cateva lectii pe care as vrea mult sa le pot transmite copiilor mei.
Copilul.ro: Raluca, pentru ca sunt convinsa ca ai multe, multe planuri si pentru ca stiu ca ele se vor implini, spune-mi ce visezi, ce planuiesti, ce ti-ai propus sa faci in viitor?
Raluca Manea: Planurile mele sunt inca la stadiul de vise - visez la inca un copil sau, de ce nu, mai multi; visez sa ma respecializez pe terapie ocupationala, sa pot ajuta efectiv, cu fapta, nu cu vorba, copiii cu nevoi speciale; un vis drag mie si care pare din ce in ce mai indepartat, este sa devin, candva, scriitor de carti pentru copii. Mai mult decat orice, visez sa ajut cat mai multi copii sa…viseze.
Raluca Manea a scris o foarte frumoasa poezie pentru copii si nu numai, care se gaseste publicata si pe site-ul Copilul.ro: Rontonel, soricelul de biblioteca
Mi-a placut candva un citat de Rose Tremain: "He was a day dreamer. A day-and-night dreamer. If you dream like he did, you have to get out and try things and take consequences".
Copilul.ro: Iti multumesc! As vrea sa inchei cu o poezie pe care am gasit-o pe blogul tau si care cred ca ti se potriveste si tie si Ecaterinei. Fiecareia in felul ei:
"Some people talk and talk and never say a thing.
Some people look at you and birds begin to sing.
Some people laugh and laugh and yet you want to cry.
Some people touch your hand and music fills the sky."
(Charlotte Zolotow)
