Anca Bartos este actrita, este personajul Junior din laboratorul Profesorului Azet de la Radio Romania Junior si este – inainte de orice - mamica Evei (8 ani) si a Ritei (4 ani). Experimenteaza copilaria fara sfarsit, avand permanent alaturi multi copii. Datorita lor, a invatat ca "joaca e rupta din rai".
Copilul.ro: Buna ziua, Anca Bartos. Noi, adultii, indeplinim multe roluri, iar in multe din ele relationam cu copiii. Suntem parinti, unchi, matusi, copii, suntem educatori sau putem relationa cu copiii prin prisma profesiei noastre. In cazul tau, despre ce relatie este vorba? Prin prisma caror roluri sociale interactionezi cu copiii si in ce fel?
Anca Bartos: Eu imi amintesc ca atunci cand eram mica cel mai mult si mai mult imi doream sa devin de profesie Mamica! Cand am crescut am ales mai intai profesia de actor: ma jucam cu copiii tuturor, ori in piesa ori la petreceri. Cand am devenit in sfarsit mamica, nu am mai considerat ca e o profesie, ci mai degraba o stare a fiintei! O stare de continua iubire, dedicare, intelegere, grija, joaca, veselie, ingrijorare, FERICIRE.
Imi place atat de tare sa fiu mama fetitelor mele, incat cred ca pe mine Dumnezeu m-a lasat pe acest pamant sa invat ce e iubirea copiilor mei, de la ei pentru mine si de la mine pentru ei. Asa stau lucrurile cu copiii mei de acasa .
Daca vorbesc despre "ceilalti copii ai mei", cei de la radio, ei, bine, in calitate de Junior, ghidusul si neintrecutul personaj pe care il interpretez la Radio Romania Junior, descopar zilnic, alaturi de copii, ca pot avea in continuare 5 ani, ca pot zbura ca zmeul si pot fi mai bun si mai corect si mai harnic decat mi-as fi putut inchipui. Puterea exemplului e sfanta. Copiii iti arata ce esti si ce poti deveni. Datorita lor nu uit deloc ca "joaca e rupta din rai".
Copilul.ro: Cum ti se pare, dintre toate aceste roluri, rolul de mama? Este mai greu, mai usor, altfel, coplesitor?
Anca Bartos: Fetitele mele spun despre mine: "Tu esti asa o mama buna pentru ca te invatam noi!". Acum cand povestesc despre acest rol, mi se pare totul foarte simplu si usor. Cand sunt insa in miezul unei "probleme" (o cearta intre fete, o raceala a fetelor) nu mi se mai pare atat de usor de rezolvat. Stiu ca nu pot reactiona la primul impuls si aici intervine greutatea deciziilor pe care sunt nevoita sa le iau in ipostaza de mama. Ca mama e usor sa iubesti, e frumos sa te joci cu copiii tai. Dificil este sa ii ghidezi in viata, fara sa ii ingradesti in vre-un fel.
Copilul.ro: Ce anume te-a ajutat, pe ce te-ai bazat la inceputurile "profesiei" de mama? Atunci, in primele luni...Si pe ce te bazezi acum, in fiecare zi?
Anca Bartos: In primele luni? Vai ce de demult e! Nu stiam nimic in primele luni, am crezut ca un bebe se creste cu 2 perechi de pantalonasi si 2 body-uri. Cred ca te ajuta enorm instinctul de supravietuire pentru a rezista noptilor nedormite si plansetelor interminabile ale bebelusului. Iar apoi, intervine sentimentul de iubire cand uiti totul si doar zambesti. Acum sunt in acest stadiu...doar zambesc!
Copilul.ro: Care este cea mai draga amintire legata de copilaria ta?
Anca Bartos: Eu am crescut la tara, la Bozovici, pana la 5 ani. Acea perioada am numit-o copilaria de vis. Tot timpul am fost de parere ca cine nu are bunici la tara, sa-si inchirieze! Nimic nu se compara cu mamaliga facuta de bunica, cu mersul la fan si adunat de prune cu bunicul sau scaldatul in rau ataturi de verisori si prieteni. Acum, cand imi aduc aminte cum ne jucam pe ulita pana tarziu in noapte si incercam sa prindem cu mana licuricii, cand mancam prune nespalate si porumb copt in foc mi-e asa de dor sa fiu copil iarasi!
Copilul.ro: Iti amintesti cum primeau parintii deciziile tale? Le acceptau, discutati sau isi impuneau punctul de vedere?
Anca Bartos: Hai sa spunem ca eu am fost un copil cu o personalitate debordanta 
.
Copilul.ro: Tu cum procedezi cu fetele tale? Ce anume din ceea ce au facut parintii tai faci la fel in mod voit? In ce situatii te surprinzi reactionand cum reactionau parintii tai, si asta involuntar? Ce faci diferit?
Anca Bartos: Cand eram mica mi-am dorit foarte tare ca parintii mei sa imi fie prieteni asa cum vazusem eu in Beverly Hills. Asa ca mi-am programat, ca atunci cand voi fi la randul meu parinte, sa le las copiilor mei libertatea sa experimenteze, sa se exprime, sa imi poarte pantofii cu toc prin casa, sa picteze peretii casei, sa isi invite prietenii si sa facem impreuna petreceri tematice. Si acest gand m-a condus pana acum, cand - spre surprinderea tuturor! - fetele mele se joaca in baltoace cand ploua, deseneaza peretii din sufragerie, merg la cumparaturi imbracate in printese sau Lion King. Si cand e vorba de vreo nazbatie, ele stiu ca e de datoria lor sa repare sau sa gaseasca o solutie sa iasa din "impas".
Copilul.ro: Ce rol a jucat scoala in cresterea, in evolutia ta ca om? A fost o obligatie, a fost "serviciul tau" - cum spun multe mame copiilor lor - sau a fost o dragoste? Acesta relatie pe care ai avut-o cu scoala a fost influentata de dascalii, de educatorii pe care i-ai avut?
Anca Bartos: Mie mi-a placut la scoala! De mica mi-a placut competitia, iar intrecerile de genul: cine e primul in clasa, cine stie pe dinafara primul tabla inmultirii, cine sare cel mai sus au prins la mine si m-au ambitionat. Imi aduc aminte ca am iubit-o tare mult pe profesoara de limba romana din generala. De dragul ei si datorita ei mi-am descoperit darul scrierii si talentul de a inventa povesti amuzante. Imi amintesc ca ma poreclisera colegii "Ion Creanga din clasa a 6-a ".
Copilul.ro: Cand si cum ai descoperit ceea ce vrei sa faci mai departe? Cum ai stiut ca este drumul cel bun? Ce anume din ceea ce au facut parintii tai, educatorii tai si ce anume din ceea ce ai facut singur, te-a ajutat sa iti descoperi pasiunile?
Anca Bartos: De mica mi-am dorit sa devin gimnasta de nota 10. Pentru ca de cand am inceput sa merg, cam de pe la 1 an asa, unchiul meu Cici, profesor de sport, mi-a deschis gustul pentru gimnastica.
Pentru mine, joaca cu el era cel mai tare lucru posibil: ma rasucea, arunca, intindea, faceam podul, spagatul, sfoara, astfel incat a fost musai sa ma duca la un club de gimnastica.
Toti din familie ma vroiau o a doua Nadia Comaneci. Dar... schimbare de plan! Pe la 8 ani mi-am descoperit talentul de recitator si de atunci am stiut ca voi fi actrita! Si nu m-a oprit nimic din a-mi atinge visul! Am fost atat de norocoasa incat am avut parte de intalniri si intamplari care m-au ajutat sa imi indeplinesc cu pasiune si daruire fiecare vis in parte.
Copilul.ro: Ce instrumente crezi ca ar fi cele mai potrivite pentru a-i ajuta pe copii sa descopere lumea si oportunitatile ei? Sa isi descopere pasiunile?
Anca Bartos: Fiecare copil sau adult este unic in felul sau, are propriile nelinisti si "motoare" de cautare. Cred ca o reteta universal valabila nu tine, dar cred ca daca esti dispus sa experimentezi orice iti iese in cale, cu tot sufletul, asumandu-ti riscuri si reusite, vei reusi sa gasesti cea ce cauti, dupa care se iveste o noua incercare si tot asa. Dar sa nu uitam ca "o lupta-i viata, deci te lupta cu dragoste de ea, cu dor". Intotdeauna m-am ghidat dupa acest motto si in acest spirit incerc sa imi cresc si fetele!
Copilul.ro: Povestile, teatrul, filmele, televiziunea, calculatorul pot fi instrumente in educatia si in descoperirea pasiunilor copiilor? Care dintre aceste canale iti plac si care nu? Ca parinte, pe care le folosesti?
Anca Bartos: Orice mijloc de informare (formala sau informala) este binevenit si acceptat in educarea copiilor atata timp cat calitatea sa e controlata. Eu nu am avut acces la calculator, canale TV sau cinema cand am fost mica si ma simteam uneori marginalizata de catre colegii mei. De aceea le recomand fetelor mele sa foloseasca orice mijloc de informare, comunicare sau inspiratie atata timp cat aceste forme le ajuta si sunt adresate nivelului lor de varsta si intelegere.
Copilul.ro: Ramanand la instumentele de educare clasice, ne-ar placea foarte tare sa ne spui care a fost cartea ta preferata in copilarie si care este cartea preferata acum. Ce au schimbat ele in felul tau de a vedea lumea, ce a fost si este diferit de la aceste carti incolo?
Anca Bartos: Cand eram mica-mica m-am identificat cu Lizuca si am iubit mult cartea "Dumbrava minunata". Dar ceea ce m-a marcat ca si copil si continua sa ma tina "in lacrimi" si acum ca adult e poezia "Catelusul schiop". De fiecare data cand o recitesc imi doresc sa fiu cel mai milos si bun om de pe planeta.
Ultima carte? Nu e ultima carte, dar e o carte care "mi-a tradus" multe intrebari: "Viata de familie" scrisa de parintele Paisie Aghioritul de unde am inteles pe deplin insemnatatea si importanta rabdarii.
Copilul.ro: Exista o varsta la care putem spune ca educarea si educatia iau sfarsit? Care crezi ca este varsta cand se termina copilaria? Cand ar trebui sa ne consideram oameni mari, cand ar trebui sa nu ne mai uitam la desene animate, sa nu mai citim povesti, sa nu ne mai jucam?
Anca Bartos: Copilaria nu trebuie sa se termine niciodata. Sufletul nostru are nevoie de joaca si povesti. Bucuria copilariei vindeca rani adanci si boli grave. Asadar, cred cu tarie ca pentru Oamenii Mari care au ramas in sufletul lor copii, care stiu sa rada in hohote, sa sara la groapa cu nisip, sa joace "Nu te supara frate" si sa se supere daca sunt "trimisi in casa sa citeasca ziarul", care stiu sa deseneze cu spuma de baie pe faianta, sa se uite la desene animate cu pofta, pentru acesti oameni viata e frumoasa!
Copilul.ro: Multumim, Anca Bartos!
