Pe Speranta Farca nu te saturi ascultand-o. Vocea e lina si linistitoare. Cuvintele sunt cuvinte de mama, care te cresc si te asigura. Este mama a doua fetite, este psihanalist, profesor si autor de carti. In interviul pe care a avut amabilitatea sa ni-l acorde, ne povesteste despre copilarie, despre lectiile vietii de mama, despre carti, cuvinte, educatie si libertatea creatoare.
Copilul.ro: Buna ziua, Speranta Farca. Cum te-ai prezenta tu cuiva care nu te cunoaste deloc, cuiva care te vede pentru prima data sau te citeste pentru prima data?
Speranta Farca: Cred ca ceea ce ma defineste este o mare nevoie de libertate. Imi asum numeroase responsabilitati, sunt consecventa si stabila, dar daca ma simt ingradita in libertatea mea, nu mai pot fi nici creativa, nici fericita. Acesta este motivul pentru care foarte rar ma implic in grupuri profesionale sau relatii de autoritate. Aceasta nevoie a mea ma face sa am un mare respect pentru libertatea celor din jurul meu: a copiilor mei, a sotului meu, a pacientilor, a studentilor.
Cartile mele cred ca au, la baza, o pledoarie profilactica pentru cresterea in libertate a copilului. Boala psihica ce ne da de furca noua, psihanalistilor, cred ca este de fapt o obturare a devenirii libere: un om neliber se imbolnaveste si altereaza sufleteste.
Copilul.ro: Dintre toate rolurile pe care le indeplinesti, care este cel care iti place cel mai mult? De ce?
Speranta Farca: Toate se leaga intre ele:
M-am pregatit in psihanaliza pentru a intelege cauza profunda a trairilor mele si constat ca ma tot descopar in relatie cu pacientii mei.
M-am angajat ca profesor ca sa-mi impartasesc experienta si am constatat ca am mai multe de invatat de la studentii mei decat au ei de la mine.
M-am ocupat de stiintele educatiei ca sa ma pregatesc sa fiu mama si m-am trezit ca abia copiii mei m-au ajutat sa inteleg ce inseamna educatia.
In concluzie, nimic nu a iesit cum m-am gandit, ci mult, mult mai bine!
Copilul.ro: Pentru rolul de mama, unul dintre rolurile definitorii pentru tine, ce anume te-a pregatit? Ce anume te-a ajutat atunci, in primele luni si ce anume te ajuta acum?
Speranta Farca: Nimic din toata pregatirea teoretica in educatie, cunoasterea copilului, psihologie nu mi-a ajutat prea mult. Am gasit insa, un sprijin nepretuit in sotul meu, care imi este mereu alaturi. M-au ajutat mult si fetele mele in intentia mea de a le intelege si sustine asa cum au nevoie. M-a ajutat de asemenea psihanaliza personala si cartile pe care le-am scris pentru a-mi elabora propriile mele trairi, dileme, ganduri si intelegeri.
Copilul.ro: Speranta, ce te defineste cel mai bine: copiii tai, cartile tale, pacientii tai, studentii tai sau toate la un loc?
Speranta Farca: Toate la un loc si inca altele. Fara copii nu as fi fost eu. Fara pacienti nu as fi putut fi psihanalist, fara studenti nu as fi fost profesoara. Fara postura de mama, psihanalist si profesor nu as fi putut scrie cartile. Fara iubirea sotului meu nu as fi avut linistea si sustinerea pentru nimic din toate acestea.
Daca ne gandim la toate activitatile mele luate separat par neverosimil de multe, dar - cum se leaga unele de altele - totul se reduce la interesul pentru copilarie unde, cred eu ca se gaseste cheia multor nestiute si neintelese.
Foarte rar ma angajez in ceva care nu imi place si de aceea tot ce fac ma reprezinta si ma defineste.
Copilul.ro: Au jucat scoala si dascalii un rol important in definirea personalitatii si educatiei tale? Sau au fost multe alte lucruri care au contat?
Speranta Farca: Totul joaca un rol in devenirea noastra. Sigur, au fost experiente din care am invatat, pe pielea mea, ce e bine si ce e nociv… ca toata lumea de altfel, aici nu cred sa fie vreo exceptie.
Profesori admirabili am intalnit mereu, dar adevarati pedagogi am gasit abia in facultate. Aici am inteles diferenta intre „a avea profesia de cadru didactic” si „a fi profesor”. Asta m-a ajutat imens pentru ca „daca esti” identic cu profesia ta, nu mai este vreun efort ceea ce faci. Asta incerc sa transmit studentilor mei si asta cred ca simt pacientii mei.
Copilul.ro: Cum ai ajuns sa lucrezi cu copiii si parintii? Sa scrii pentru parinti si educatori, despre relatia lor cu copiii? Care a fost traseul tau profesional?
Speranta Farca: Traseul meu profesional este imbinat cu devenirea personala si este plin de o gramada de intamplari.
Mi-a placut mult geometria in spatiu si de aceea am dat examen la un liceu de matematica-fizica (Ghe.Lazar). Aici, dupa primele manifestari prea creative la ora de matematica m-am pricopsit cu primul 2 din viata mea. De atunci nu am mai inteles cum e cu matematica.
Dar a fost bine caci daca nu as fi venit la acest liceu nu l-as fi intalnit pe sotul meu, si daca nu as fi patit-o asa de dur cu matematica, nu m-as fi orientat catre zona umanista.
In liceu am avut primele interpretari psihanalitice ale unor texte, bineinteles fara sa stiu ceva despre psihanaliza. La Harap Alb am spus cum Flamanzila, Setila, Ochila si ceilalti nu sunt decat stari ale eroului cu care el invata sa se impace… Profesoara de romana a ramas perplexa: Ce idee!?, mi-a zis, n-am inteles daca e de bine sau de rau...
Cum preocuparile mele erau umaniste si centrate spre cunoasterea mea si a celor din jur mi s-a parut cel mai potrivit sa ma orientez catre Filozofie. Am invatat toate documentele de partid, caci era o conditie necesara pentru examenul la Filozofie, noroc ca a venit Revolutia. La examen am scris interpretari personale la textele lui Kant… care au fost apreciate cu nota 4. Asa m-am lecuit si de Filozofie!
Am decis sa raman cu studii medii si sa ma despart de sotul meu (pe atunci prieten) care era student si nu se cadea sa iasa in lume cu o neintelectuala. Decizia asta l-a motivat pe sotul meu sa-mi gaseasca o vocatie universitara. Asa a descoperit facultatea de Psihologie si Stiintele Educatiei, sectia Pedagogie, unde eu am acceptat sa dau examen fara entuziasm.
La examen am interpretat personal Hegel, dar nu la fel de dezastruos se pare, din moment ce am intrat prima. Oricum nu m-am putut bucura pentru ca intrasem la o facultate despre care nu stiam nimic, nici macar numele de „Pedagogie” nu-mi spunea mare lucru.
Aici am avut norocul unor profesori excelenti (adevarati pedagogi) si am beneficiat de entuziasmul lor de imediat dupa Revolutie. Am avut de asemenea colege extrem de bune. Am parcurs facultatea ca o zanatica, bucurandu-ma de fiecare curs si seminar, de fiecare carte citita (stateam la scoala 10 ore, iar sotul meu imi aducea „de-ale gurii pe razor”).
In practica am fost la Institutul de stiinte ale Educatiei unde am cunoscut-o pe una dintre cele mai importante formatoare a mea: Ioana Herseni, un profesionist extraordinar si un om deosebit. Ea era preocupata de prescolari, care pe mine nu ma pasionau la acea vreme. Intre timp ea a plecat din Institut, dar eu am ramas de 18 ani aici, preocupandu-ma de prescolari pentru care am facut o pasiune.
Mi-am ales lucrarea de licenta la Istoria Pedagogiei, nu pentru ca aveam vreo veleitate, ci pentru ca am avut sansa de a studia cu un pedagog adevarat, cum rar se mai intalneste, un exponent al scolii interbelice: Ion Ghe. Stanciu. Lucrarea insa ma obosea ingrozitor si ma relaxam citind psihanaliza. Sotul meu, vazand ce fac, a provocat un important insight: De ce nu faci tu psihanaliza?... Chiar asa? De ce?
Asa am ajuns sa-mi fac lucrarea pe psihanaliza si sa mi-o fundamentez cu o cercetare la gradinita, combinand-o astfel si cu activitatea mea de la Institut. Apoi mi-am inceput psihanaliza de formare cu prof. Univ. dr. Vasile Dem. Zamfirescu (care imi fusese profesor si coordonator al lucrarii de licenta). Aceasta a durat 7 ani si a fost un adevarat demers initiatic.
Intre timp am inceput lucrul cu pacienti adulti si copii. Mi-am facut supervizarile si am initiat mai multe proiecte de studiere si cercetare in psihanaliza la Institutul de stiinte ale Educatiei unde am dispus de sprijinul constant al doamnei Ioana Herseni si al domnului prof.univ.dr.Viorel Nicolescu.
Dupa ce am nascut prima mea fetita, nu am mai putut lucra direct cu copiii, mi-am dat seama cat de importanta este mama pentru echilibrul copilului, cat de terapeutica este aceasta relatie in mod natural, asa ca am inceput sa lucrez in psihanaliza cu mamicile, punand la punct o tehnica noua (care acum are deja 10 ani si care functioneaza foarte bine).
Rezumand, se pare ca dintr-un sir nesfarsit de intamplari si de invataminte extrase din acestea am ajuns la psihanaliza. Poate ca daca nu ar fi fost acest sir, as fi gasit altul care sa ma duca tot la psihanaliza cu mamici caci prea mi se potriveste.
Copilul.ro: Dintotdeauna ti-ai dorit sa faci asta? Sau crezi ca viata ne duce acolo unde nici noi nu stim ca ne dorim sa ajungem?
Speranta Farca: De psihanaliza am auzit in anul patru de facultate, asa ca a fost o alegere de maturitate. In copilarie imi doream sa devin orice intalneam, dar la psihanaliza nu m-as fi gandit. Acum insa nu ma vad altcineva decat ceea ce am devenit prin psihanaliza.
Cititi si partea a doua a acestui interviu, in care Speranta Farca ne povesteste despre relatia parinte-copil, despre cartile pe care le scrie si pe care le citeste, despre viitor si copilarie.
