Nu stiu cum se face, dar mai toate magazinele cu haine din mall-uri au raionul masculin dublat de sectiunea "Copii". De fapt, stiu cum se face! E o strategie de marketing bine gandita, care mai da si roade pe deasupra.
Nu petrec atat de mult timp in fata oglinzii ca si o femeie, tricoul meu poate fi si un pic sifonat, iar alegerea unei perechi de incaltari se desfasoara ca un asalt al trupelor lui Cezar - Veni, vidi, vici! Aveti si marimea 42? - dar cand e vorba de shopping cu copilul parca imi descopar noi veleitati.
Consumerism masculin
Cu riscul de a ajunge sa imi gatesc singur (ceea ce fac oricum de la divort incoace, ba o faceam chiar si inainte), imi mentin parerea ca Marei ii place mai mult sa iasa la cumparaturi cu mine, comparativ cu sesiunile de shopping-areala facute cu maica-sa.
E oarecum normal, daca tin cont de amintirile horror pastrate in fisetul "shopping in timpul casniciei", in care probatul unei bluze devenea la fel de important ca achizitionarea unui automobil.
Dar, caci intotdeauna exista un dar, partea cu iesitul la cumparaturi cu copilul de mana prezinta intotdeauna riscuri imense pentru fondurile depozitate pe carduri. Cel putin pana cand iti inveti lectia…
In mare, copiii (indiferent de sex) sunt niste barbati in miniatura: vad, vor si cer, fapt care ii face pe tatici mai dispusi sa reactioneze la o toana de moment a odraslei, recunoscand o atitudine de consumator perfect pe care au cultivat-o tot timpul vietii.
Mistery shopping dad
Ma rog, pana cand invatam lectia, dupa cum spuneam! Eu unul am avut nevoie de doua dusuri reci pentru a ajunge in pozitia de "mistery shopping dad". Primul episod nici nu l-as inscrie la capitolul dezastre financiare, fiind un preambul la prima zi de nastere post-divort a Marei. In plus, mi-a dovedit ca isi poate administra singura un buget, calculand banii astfel incat sa ajunga si de o tura intr-un mall dupa rochie, sandale, dar si pentru film, pizza si de o ieseala in parc.
A doua oara insa, am trait cu senzatia ca am nevoie de un al patrulea job, iesitul in mall pentru o pereche de pantofi sport transformandu-se intr-o adevarata vanatoare de rochite cu buburuze, bluze cu unicorni, sepcute, ochelari de soare etc.
Card golit, lectie invatata! Invatata atat de bine, incat alegerea unei perechi de ghete deja nu se mai desfasoara la voia intamplarii. Mai intai dau eu o raita prin magazine, dupa care aduc si copilul la probat.
In fine, probabil ca atitudinea mea o sa genereze o scadere a veniturilor in industria de retail, dar e mai sanatoasa din punct de vedere al resurselor financiare personale.
Bune intentii
Ajunsul acasa dupa o repriza de shopping cu copilul e cu totul alta poveste. Bineinteles, pantofii sport ai Marei nu aveau culoarea potrivita, rochita cu buburuza a fost declarata "ok", dar bluza cu unicorn a avut parte de un verdict nemilos: "Hmm, iar se imbraca dupa Casa de Moda Jianu?".
Nu stiu ce resort anima taticii sa cumpere haine pentru copii. In cazul meu ar putea fi un oarecare sentiment de vinovatie iscat dupa divort, dar ma indoiesc destul de mult de acest lucru.
Un prieten, expert in infrastructura feroviara si abonat la deplasari frecvente in interes de serviciu in Cehia, imi marturisea ca nu rezista sa nu dea iama prin magazinele cu haine pentru copii, de unde pleaca de fiecare data cu bratele pline. Culmea, erau aceleasi produse pe care le-ar fi gasit si in magazinele de la noi, dar aici ar fi avut de infruntat verdictul sotiei!
Mai degraba as zice ca suntem manati de bune intentii si animati de senzatia de libertate data de lipsa unei voci critice, una care de obicei ne pune sa probam zeci de perechi de haine pana la alegerea uneia singure.
Cert este ca, in cele mai multe cazuri, bunele intentii vin cu un ochi avizat si obisnuit sa aleaga rapid, fara prea multe fasoane. De aici si dezvoltarea strategiei de marketing despre care vorbeam la inceputul articolului.
In schimb, ochiul asta avizat este eficient doar cand e vorba de copil. La capitolul cadouri-articole vestimentare luate fostei sotii am fost un dezastru total. Am renuntat dupa doi ani de incercari si dupa ce am constatat ca achizitiile facute de mine completau garderoba surorii ei.
Am o fosta iubita care se lasa pe mana mea cand vine vorba sa aleaga o geaca pentru copilul ei, dar care, intr-un moment de sinceritate, mi-a spus verde in fata: "Cred ca esti cel mai devotat tata, dar nu ai stofa de sot!".
Touche! Nici macar nu cred ca sunt un exemplu singular. Pana la urma, majoritatea magazinelor de haine au raioane distincte, femei si barbati + copii, nu?
