Pediatrii recomanda tatilor sa petreaca timp cu copiii. Modul lor de ingrijire este diferit de cel al mamelor

/ / Modificat: 2020-06-25
Pediatrii recomanda tatilor sa petreaca timp cu copiii. Modul lor de ingrijire este diferit de cel al mamelor

Vorbim mereu despre cat de important este ca mama si bebelusul sa stabileasca o legatura de dragoste si respect, mai ales ca ea este cea care dedica timp, resurse si afectiune ingrijirii celui mic. Si pentru ca se pune foarte mare accent pe aceasta legatura si pe relatia mama-copil, uneori uitam un pic de tati, al caror rol in parenting este la fel de important.

 

In acest sens, un studiu al Academiei Americane de Pediatrie (AAP) concluzioneaza ca taticii trebuie sa petreaca mult timp cu micutul lui, deoarece modul lor de joc si relationare cu acesta ofera multe avantaje.

Tatii de astazi sunt mai implicati in cresterea copiilor

Tatii de acum sunt mai implicati in ingrijirea copiilor decat in ​vremurile trecute si multi nu mai doresc sa auda ca se spune doar ca "ajuta mama foarte mult cu copilul," ci sustin ca ei, pur si simplu, au grija de micuti. 

Potrivit AAP, aceasta implicare a tatilor poate fi foarte benefica, deoarece ei nu fac, de obicei, cu cel mic ceea ce fac mamele. Acest lucru pare sa aiba un impact asupra limbajului copilului, care se dezvolta mai repede si asupra sanatatii mintale mai bune (micutul se comporta mai bine cand tatii sunt mai implicati). Daca este vorba despre un copil mai mare sau chiar un adolescent, prezenta tatalui reduce simptomele depresiei, provoaca mai putine probleme de comportament.

Joaca cu tatii este mai intensa

Studiul publicat in Pediatrics arata ca joaca cu tatal tinde sa fie mai intensa si incurajeaza copilul  sa-si asume mai multe riscuri si sa fie mai indraznet si explorator. Pe de alta parte, mama tinde sa ofere mai multa stabilitate si siguranta. 

Autorii studiului spun ca, la nivel de limbaj, mamele folosesc adesea cuvinte pe care copilul le foloseste cel mai des, cele pe care le inteleg cel mai bine, in timp ce tatii nu tin prea mult cont daca cel mic intelege sau nu, si astfel apar noi cuvinte in vocabularul copilului. De asemenea, prezenta tatalui in viata fetei pare sa intarzie pubertatea si momentul inceperii vietii sexuale, reducand numarul sarcinilor in randul adolescentelor.

Acest lucru nu inseamna, dupa cum explica autorii studiului, ca micutii care sunt crescuti de mame singure sau ai caror tati nu se implica in cresterea lor nu se vor descurca in viata. Pur si simplu, arata ca prezenta unei figuri masculine poate fi utila ca un stimul diferit decat cel oferit de mama.

De asemenea, studiul mentioneaza ca tatal poate juca rolul principal in ingrijirea copilului, in loc sa fie intotdeauna un sprijin pentru mama.

Cu ani in urma, un alt studiu a explicat ca atunci cand creierul unei mame este analizat si comparat cu cel al unui tata, se observa ca cel al mamei are mai multa activitate in amigdala cerebrala (de cinci ori mai mult) si in alte structuri de procesare emotionala. Asta inseamna ca mamele sunt mai preocupate, mai angajate si mai constiente de semnele de pericol ale bebelusului, probabil ca o consecinta a sarcinii, a nasterii si a asumarii rolului de ingrijitor principal.

In schimb, tatii activeaza domeniile de socializare si empatie. Astfel, mamele ingrijesc copilul cand plange pentru ca simte ca sufere, in timp ce tatii fac acest lucru deoarece stiu ca cel mic sufera.

Autorii studiului au vazut ca in cazurile in care tatii sunt principalii ingrijitori, creierul lor este capabil sa se schimbe, sa se modifice si sa se comporte la fel ca mamele. Acest lucru a demonstrat ca un tata este capabil sa aiba grija de bebelus cu aceeasi responsabilitate ca o mama, desi probabil cu tehnici educationale si relationale sunt diferite.

Taguri Ingrijire copii

Articole recomandate

Citeste si despre