Mami, cum pot sa fac copii?

/ / Modificat: 2013-10-22
Mami, cum pot sa fac copii?

O intrebare de care se teme orice parinte de copil mic. Cu toate ca m-am gandit de multe ori ce o sa ii raspund cand va veni momentul tot am fost luata prin surprindere.

Era intr-o dimineata in care ne indreptam adormiti toti patru catre birou/gradinita/cresa (dupa caz). Intr-o intersectie, in timp ce in masina nu se auzea decat Radio Itsy Bitsy se aude intrebarea intrebatoare. A fost atat de brusc si de neasteptat pentru neuronii mei cei amorti inca de somn incat am avut senzatia ca tuna. M-am uitat nedumerita pe fereastra, nicio urma de nor! Sotul meu era la fel de surprins ca si mine.

Am intrebat-o doar ca sa ma asigur: Ce ai spus? Ea inocenta silabiseste: “Cum-poti-sa-faci-co-pii?” Se uita la mine cu o privire care imi spunea: “Mama, nu intelegi romaneste?“

Aveam raspunsul pregatit, v-am spus, insa imi era atat de greu sa il livrez. Nu sunt adepta povestilor cu barza si voiam sa ii spun adevarul in asa fel incat sa il inteleaga si sa o satisfaca.

Intreb din nou: Cum adica? Ea usor iritata: Nu vreau sa fac copii, dar vreau sa stiu cum pot sa ii fac? Ma uit din nou la taica-sau, aproape ca ma pufnea rasul, dar parca nu era rasul meu. E mica tare, are 4 ani, cum de s-a gandit sa ma intrebe asta?

O privesc in ochi si ii spun: Pentru a face copii trebuie sa fii adult. Taica-sau se grabeste sa adauge: “Si o sa afli atunci”.

O privesc. Este nemultumita! Continui: Cand vei fi adult, vei fi terminat scoala, probabil ca vei avea un serviciu asa cum are mami si tati si poate si o casa numai a ta, vei cunoaste un barbat de care te vei indragosti, cu care te vei casatori si veti face copii. O privesc din nou si intreb: Esti multumita de raspuns? Raspunde afirmativ si imi cere sa pun o poveste.

Am scapat usor!

Articole recomandate

Citeste si despre