Salazopyrin en, comprimate enterice
Compozitie
Fiecare tableta contine 500 mg de sulfasalazina USP.
Actiune terapeutica
Salazopyrin este indicat in tratamentul bolilor intestinale inflamatorii si in artrita reumatoida. In colon sulfasalazina este scindata de flora bacteriana intestinala in sulfapiridina si acid 5-aminosalicilic. Sulfasalazina si metabolitii sai au efecte antiinflamatorii, imunosupresive si antibacteriene.
Indicatii
Colita ulcerativa: in tratamentul formelor de colita ulcerativa medie si moderata si ca terapie adjuvanta in colita ulcerativa severa. De asemenea, ca tratament de intretinere a remisiunii colitelor ulcerative.
Boala Crohn: in tratamentul bolii Crohn active, in special la pacientii cu afectare colonica.
Doze si mod de administrare
Dozele vor fi ajustate in functie de raspunsul pacientului la tratament si de toleranta la medicament. Tabletele vor fi administrate la intervale regulate in timpul zilei, de preferinta in timpul meselor. La pacientii care nu au fost tratati anterior cu Salazopyrin se recomanda cresterea dozelor in mod progresiv in perioada primelor saptamani.
Bolile inflamatorii intestinale:
Atacurile acute
Adulti:
- atacurile severe: 2-4 tablete de 3-4 ori pe zi ce pot fi date in combinatie cu corticosteroizi ca parte a unui regim intensiv;
- formele moderate si blande: 2 tablete de 3-4 ori pe zi.
Copii: 40-60 mg/kg corp/zi divizat in 3-6 doze.
Profilaxia recaderilor:
Adulti:
- in colita ulcerativa in faza de remisiune se recomanda de regula 2 tablete de 2-3 ori pe zi ca doza de intretinere pentru evitarea aparitiei simptomelor. Tratamentul cu aceasta doza se continua pana la aparitia efectelor adverse. In cazul agravarii, doza este crescuta la 2-4 tablete de cate 3-4 ori pe zi.
Copii: 20-30 mg/kg corp/zi divizat in 3-6 doze.
Poliartrita reumatoida:
Experienta clinica a demonstrat ca efectul clinic apare dupa 1-2 luni de tratament. Tratamentul concomitent cu analgezice si/sau antiinflamatorii nesteroidiene se recomanda cel putin pana apar modificarile determinate de Salazopyrin.
Adulti: 2 tablete de doua ori pe zi. La inceputul tratamentului se recomanda urmatoarea schema: dimineata si seara
-I saptamana 1 cp
-II sapt 1cp si 1 cp
-III sapt 1 cp si 2 cp
-IV sapt si dupa 2 cp si 2 cp. Daca nu apare un raspuns dupa 2 luni, doza poate fi crescuta la 3 g pe zi.
Copii: in prezent nu se recomanda tratamentul cu Salazopyrin in artrita cronica juvenila.
Contraindicatii
Hipersensibilitate la sulfonamida sau salicilati. Porfirie acuta intermitenta.
Masuri de precautie
Pacientii tratati cu Salazopyrin vor fi tinuti sub observatie medicala. Au fost raportate depresie medulara si leucopenie, de obicei in primele trei luni de la inceperea tratamentului. In marea majoritate a pacientilor, acestea au fost reversibile la intreruperea medicamentului. Hemoleucograma va fi efectuata inainte de initierea tratamentului si urmarita atent in primele trei luni de tratament. In continuare pacientii vor fi urmariti daca situatia lor se modifica sau daca prezinta simptome de infectie, chiar si forme usoare clinic. O evaluare globala a hemoleucogramei este un indicator mai bun decat valorile singulare. Numaratoarea eritrocitelor si a trombocitelor va fi efectuata periodic inainte si in timpul tratamentului. Salazopyrin va fi utilizata cu precautie la pacientii cu functie hepatica sau renala redusa. Teste functionale hepatice si sumarul de urina vor fi efectuate inainte si periodic in timpul tratamentului. In caz de reactie toxica severa sau hipersensibilitate, se va intrerupe imediat administrarea medicamentului. Pacientii cu deficienta de glucozo-6-fosfat-dehidrogenaza vor fi atent supravegheati pentru eventuala aparitie a semnelor de anemie hemolitica.
Sarcina si alaptare: folosirea pe perioade lungi si studiile clinice au aratat ca nici un fel de risc teratogenic nu se asociaza sulfasalazinei. Cantitatea de sulfasalazina ce trece in laptele matern este neglijabila. Concentratia sulfapiridinei din laptele matern este in jur de 40% fata de cea din ser. Totusi, riscul de icter la copilul sugar sanatos a fost apreciat ca fiind scazut la doze terapeutice, deoarece sulfapiridina are o capacitate redusa de dislocare a bilirubinei.
Reactii adverse
Este dificil de evaluat o reactie adversa in cazuri individuale, atat timp cat multe din semnele si simptomele ce apar in timpul tratamentului cu Salazopyrin pot fi manifestari ale bolii. Cateva efecte adverse sunt dependente de doza si simptomele pot fi frecvent atenuate prin reducerea dozei.
Efectele adverse cele mai comune sunt: greata; anorexie; cresterea temperaturii; eritem si prurit; cefalee.
Urmatoarele efecte au fost raportate foarte rar si sunt legate de doza:
- reactii hematologice: anemie hemolitica, macrocitoza, cianoza.
- reactii gastrointestinale: tulburari gastrice si dureri abdominale.
- reactii SNC: ameteala si tinitus.
- reactii renale: proteinurie si hematurie.
- reactii dermatologice: piele galbena.
Urmatoarele reactii nu sunt legate de doza:
- reactii hematologice: depresie medulara cu leucopenie, agranulocitoza sau trombocitopenie.
- reactii gastrointestinale: hepatita, pancreatita;
- reactii SNC: neuropatie periferica, meningita aseptica.
- reactii dermatologice: exantem, urticarie, eritem multiform/sindrom Stevens-Johnson, dermatita exfoliativa, sindrom Lyell, fotosensibilitate.
- reactii pulmonare: complicatii pulmonare (alveolita fibroasa cu dispnee, tuse, febra, eozinofilie).
- afectarea functiilor: oligospermie cu infertilitate (modificarile sunt reproductive reversibile la intreruperea tratamentului).
- alte reactii de edem periorbital, boala serului, sindrom nefrotic, hipersensibilitate, sindrom lupoid.
HOROSCOP SAPTAMANAL: 18-24 noiembrie 2024. Pluto, planeta renasterii, se muta...
Avertizare meteo de ninsori abundente si temperaturi scazute! Un vortex polar...
HOROSCOP 19 noiembrie 2024. Pluto, planeta transformarii, intra in Varsator
Bucuresti, orasul cu 5 targuri de Craciun: De la cel mai mare brad hibrid la...
Sarbatoare 21 noiembrie 2024: Intrarea Maicii Domnului in Biserica. Prima zi...
Mai multe noutati