Cauta
Oferit de Sfatul Medicului

Vaccin piocianic (pseudomonas aeruginosa) monovalent, fiole

Actiune terapeutica
Induce formarea de anticorpi specifici omologi fata de serotipurile virulente de Ps. aeruginosa apartinand aceluiasi serotip cu cel cuprins in vaccin si, in masura mai redusa, fata de serotipurile virulente heterologe. Protectia conferita de vaccinul piocianic monovalent se instaleaza repede (a 5-a zi de la administrarea dozelor de vaccin) si se mentine timp de 4-6 luni de la aplicarea ultimei doze de vaccin. Protectia conferita de vaccinul piocianic monovalent creste progresiv cu administrarea dozelor de vaccin si se mentine timp de 4-6 luni de la aplicarea ultimei doze de vaccin.

Indicatii

In tratamentul infectiilor cu Ps. aeruginosa asociat eventual cu antibiotice si cu alte metode de tratament.

Doze si mod de administrare

Calea de administrare subcutanata.
Doze: 0,1 ml, 0,2 ml, 0,3 ml, 0,4 ml, 0,5 ml; ultima doza se repeta.
Interval intre doze: inocularile se fac la 3-4 zile, in functie de toleranta bolnavului.
Durata administrarii: minimum 10 saptamani.
In cazul persistentei infectiei cu acelasi serotip de Ps. aeruginosa se poate repeta dupa o pauza de 6 luni. Inainte de intrebuintare, fiola va fi bine agitata, pentru a obtine o suspensie perfect omogena. Fiolele neetichetate, neimprimate sau cu fisuri nu se vor intrebuinta.
Determinarea tipului serologic al tulpinilor de Ps. aeruginosa izolate de la bolnavi este obligatorie pentru aplicarea imunoterapiei cu vaccin piocianic monovalent corespunzator serotipului identificat la bolnav. Determinarea tipului serologic al tulpinilor de Ps. aeruginosa se face de colectivul Pseudomonas din Inst. Cantacuzino.

Contraindicatii
Bolile acute cu evolutie clinica moderata ori severa, cu sau fara febra; nefrita cronica, insuficienta hepatica, diabetul, astmul bonsic, angina pectorala sau infarctul miocardic in antecedente; graviditatea. Fiind vaccin inactivat, poate fi administrat la pacienti imunocompromisi. Se va evita efectuarea vaccinarii in timpul chimio- si radioterapiei; se recomanda lasarea unui interval de 2-3 luni dupa incetarea terapiei. in cazul persistentei infectiei cu acelasi serotip de Ps. aeruginosa, se repeta vaccinarea dupa o pauza de 6 luni.

Masuri de precautie
Inainte de inocularea vaccinului se va cerceta sensibilitatea bolnavului fata de vaccin prin inocularea subcutanata, la interval de 1-2 zile, a urmatoarelor doze de vaccin diluat 1/10 (cu ser fiziologic 0,1 ml; 0,3 ml, 0,5 ml).
Daca apar reactii locale sau generale se va renunta la tratamentul cu vaccin. De asemenea, daca in cursul administrarii vaccinului apar stari febrile sau alte imbolnaviri intercurente se suspenda administrarea vaccinului.

Reactii adverse
Reactii postvaccinale locale si generale: in caz de reactii locale (durere, roseata, infiltratie, care persista mai mult de 48 ore) sau generale (ascensiune termica, curbatura, care persista mai mult de 24 ore), se mareste intervalul dintre inoculari la 4-5 zile, iar cantitatea de vaccin inoculat se va reduce la doza precedenta celei ce a determinat reactia, eventual se va repeta de 2-3 ori aceeasi doza (pastrand sau marind intervalul de timp aratat mai sus) inainte de a trece la doza urmatoare, fara a se depasi doza de 0,5 ml vaccin. Daca se produc si in acest caz reactii puternice dupa inoculare se va renunta la tratamentul cu vaccin.
 

 

< Inapoi la dictionar

Cauta un termen medical care incepe cu litera:

A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z