Atunci cand esti insarcinata este normal sa ai un sentiment de trepidatie atunci cand te gandesti la momentul nasterii, in special daca esti la primul copil. Din momentul in care afli ca esti insarcinata, esti coplesita de povesti de groaza, despre dureri neomenesti, ore interminabile de travaliu asa ca poate fi dificil sa te concentrezi pe o experienta pozitiva de nastere atunci cand nu stii de fapt la ce sa te astepti.
Insa pentru unele femei, frica de nastere merge mai departe, creand anxietate, panica si teama; aceasta frica a procesului de aducere pe lume a unui copil este cunoscuta sub denumirea de tocofobie, teama patologica de nastere si afecteaza intre 3 si 8 procente dintre femeile insarcinate, in cazuri severe acestea optand chiar pentru intreruperea sarcinii din cauza fricii de nastere.
Exista insa modalitati de a scapa de frica de nastere, sau de a o reduce in asa fel incat sa ajungi sa te bucuri de momentul in care iti vei tine bebelusul in brate:
1. Depisteaza sursa anxietatii
Anumite experiente pot declansa frica intensa de nastere, acestea pot include abuzul sau violul, o pierdere a unei sarcini anterioare, pierderea unui nou nascut sau o nastere anterioara dificila, dar si o expunere excesiva la povesti de travaliu si nastere traumatizante. Un risc crescut de a suferi de frica de nastere il au femeile care sufera de anxietate, depresie sau lipsa de incredere in propria persoana. Sa intelegi ce anume iti determina frica de nastere este primul pas in a ameliora sentimenul de teama.
2. Vorbeste despre modul in care te simti
Nu tine frica de nastere ascunsa de cei din jurul tau, vorbeste cu partenerul tau despre cum te simti si discuta cu prietenele tale despre experientele lor de la nastere; ia in considerare ajutorul pe care ti l-ar putea oferi terapia psihologica si consulta un specialist.
3. Nu astepta pana cand incepe travaliul
Identifica-ti temerile si gestioneaza-le inca de la inceputul sarcinii; anxietatea tinde sa creasca pe masura ce sarcina avanseaza, devenind mai intensa pe masura ce data nasterii se apropie, asa ca incearca sa determini de unde vine frica si care sunt solutiile pentru a o ameliora sau eradica, din timp.
4. Fa cunostinta cu moasa ta
O moasa care sa te sprijine si sa te incurajeze ar putea fi de ajutor; alege o persoana care sa iti placa si care sa iti inspire incredere si solicita-o la fiecare vizita medicala de dinaintea nasterii.
5. Ignora povestile negative si afla ce optiuni ai
Nu te uita la documentare cu nasteri, nu asculta povesti de groaza si afla ce optiuni ai pentru a preveni eventualele dureri din timpul nasterii; discuta care iti sunt optiunile impreuna cu medicul tau si mergi la cursuri prenatale pentru a socializa cu alti parinti si a invata tehnici de relaxare; astfel de cursuri te pot ajuta sa fii mai pregatita in privinta asteptarilor asupra momentului nasterii si pot sa iti atenueze din frica.
Unele femei se tem de nastere intr-un mediu spitalicesc, daca o nastere acasa ti se pare mai putin infricosatoare si consideri ca ai putea controla mult mai bine nasterea in acest fel, atunci afla care iti sunt optiunile. Foloseste tehnici de relaxare, auto hipnoza si exercitii de respiratie care sa te calmeze atat in timpul sarcinii, cat si atunci cand esti in travaliu.
6. Gandeste pozitiv
Corpul unei femei trece prin momente incredibile la nastere, asa ca nu este de mirare daca iti faci grji, insa in loc sa iti fie frica de ce sa nu te gandesti la ce minunatie ti se va intampla? Corpul tau a fost proiectat special pentru a trece prin nastere!