Boala hemolitica a nou-nascutului, cunoscuta si sub denumirea de eritroblastoza fetala, se produce atunci cand exista o incompatibilitate de grupa sau Rh intre sangele mamei si cel al bebelusului. Ce inseamna asta? Mama cu Rh negativ produce anticorpi la un antigen aflat in sangele bebelusului ei, care are Rh pozitiv (antigenul este o substanta straina organismului, ce poate declansa o reactie imunitara, provocand formarea de anticorpi).
Daca globulele rosii (hematiile) incompatibile ale bebelusului traverseaza placenta in circulatia mamei, in timpul sarcinii sau la nastere, sistemul imunitar al copilului le percepe ca fiind straine si raspunde prin dezvoltarea de proteine, numite anticorpi, pentru a le ataca si a le distruge, ceea ce poate duce la complicatii. Boala hemolitica apare mai frecvent la a doua sarcina.
Boala hemolitica a nou-nascutului: simptome
Cel mai des intalnite simptome ale bolii hemolitice a noului nascut sunt:
- piele palida;
- icter sau ingalbenirea fluidului amniotic, a cordonului ombilical, a pielii si a ochilor;
- ficat sau splina marite;
- edem sever al corpului.
Complicatii ale bolii hemolitice a noului nascut in perioada sarcinii includ:
Anemia usoara: atunci cand numarul globulelelor rosii ale copilului este deficient, sangele nu poate duce suficient oxigen din plamani catre celelalte parti ale corpului, cauzand astfel dificultati pentru organe si tesuturi.
Hiperbilirubinemie si icterul: scaderea numarului de globule rosii produce bilirubina, o substanta maronie care este greu de secretat de catre bebelus si care se poate acumula in sangele sau, cauzand ingalbenirea pielii.
Anemia severa cu marirea splinei si ficatului: corpul copilului incearca sa compenseze scaderea globulelor rosii, producand mai multe si mai repede in ficat si in splina, ceea ce duce la marirea organelor. Aceste noi globule rosii sunt adesea imature si incapabile de a a functiona complet, cauzand anemie severa.
Hidrops fetal: atunci cand corpul bebelusului nu poate face fata anemiei, inima incepe sa ii cedeze si cantitati mari de fluid se acumuleaza in organele si tesuturile sale.
Boala hemolitica a nou-nascutului: diagnostic
Diagnosticarea se poate face inca din timpul sarcinii, prin urmatoarele proceduri:
- amniocenteza, pentru a determina cantitatea de bilirubina din lichidul amniotic;
- testarea prezentei anticorpilor anti-Rh in sangele mamei;
- ecografie, pentru a depista o marire de volum a unui organ sau acumularea de fluid in cazul fatului;
- probe colectate din cordonul ombilical, pentru a determina prezenta bilirubinei, anticorpilor si a anemiei bebelusului.
Tratamentul bolii hemolitice a nou-nascutului
Boala hemolitica a nou-nascutului poate fi tratata fie in timpul sarcinii, fie dupa nasterea bebelusului, astfel:
Tratamentul in timpul sarcinii poate include:
- Transfuzii de sange intrauterine. Se introduce un ac prin peretele uterin al mamei pana la nivelul cavitatii abdominale a fatului sau direct in vena cordonului ombilical. Este posibil ca in cazul acestei proceduri, sa fie necesara administrarea unui sedativ pentru a evita miscarile fatului in momentul transfuziei;
- Nastere prematura a bebelusului in situatiile in care apar complicatii severe si plamanii sai sunt suficient dezvoltati.
Tratamentul dupa nastere poate include:
- Transfuzii de sange;
- Lichide administrate intravenos in cazul in care tensiunea arteriala este scazuta;
- Administrarea de oxigen sau respiratie mecanica;
- Administrarea de imunoglobulina intravenoasa, ce contine anticorpi pentru a ajuta sistemul imunitar al bebelusului;
- Transfuzii pentru a inlocui sangele deficitar al bebelusului cu sange proaspat.
Preventia bolii hemolitice a bebelusului
Boala hemolitica a nou-nascutului poate fi prevenita prin analize de sange efectuate devreme in sarcina, care sa determine Rh-ul negativ al viitoarelor mamici. Acestora li se administreaza un medicament numit imunoglobulina Rh, care previne anticorpii mamei cu Rh negativ sa reactioneze la globulele rosii ale fatului cu Rh pozitiv. Mamicilor li se administreaza in general acest medicament in cea de a 28-a saptamana de sarcina si ulterior, la 72 de ore dupa nastere.
