Dupa nastere, cand ajung cu bebelusul acasa, cele mai multe dintre mame incep sa se confrunta cu diverse temeri. De la intrebari simple si uzuale precum “Cum stiu daca ii este foame?”, “Cum sa actionez daca nu se simte bine?” si pana la temeri mult mai mari privind starea de sanatate a micutilor nascuti prematur.
O mamica a decis sa vorbeasca despre acele prime zile cu bebelusul acasa, care sunt deosebit de dificile pentru o mama, mai ales ca nimeni si nimic nu te pregateste pentru acest lucru.
“Imi amintesc ca si cum ar fi fost ieri: am reusit sa raspund doar cu "deja?", pentru ca dupa trei zile de spital, inconjurata de medici, asistente si unde ma simteam in siguranta, se apropia momentul adevarului: sa ma trezesc cu sotul meu, fara familie care sa ne sprijine, cu cicatricea unei cezariene si cu un copil prematur acasa. Eram pregatiti? Nu, nimeni nu este niciodata!
Cat de putin se vorbeste despre acel moment in care intri pe usa si incepe viata reala: au disparut poftele si vederea sotului meu care se grabea sa ma multumeasca, minunatele mele sieste de gravida (noaptea nu puteam dormi, dar dupa-amiaza... acelea erau sieste!) si linistea de a sti ca atunci cand copilul era inauntrul meu aveam tot ce aveam nevoie doar hranindu-ma bine. Acum, povestea s-a schimbat si Google a devenit sensei-ul nostru, in timp ce am cautat tot ce trebuie sa invatam despre cresterea copilului, de la "cum sa spalam un bebelus", "cum sa vindecam un buric", "mameloane dureroase pentru alaptare" si pana la "cand doarme un copil toata noaptea".”, povesteste Liliana Guerra, editor bebesymas.com si blogger, despre momentul in care si-a dus pentru prima oara copilul acasa.
Bine ati venit acasa, si la realitate
“Nu ma simtisem niciodata atat de nesigura in viata mea. Sigur, inainte, singura mea responsabilitate eram eu, dar acum aveam o alta viata de care sa am grija. Viata fiicei mele, care era total dependenta de mine si de sotul meu.
La cursurile de nastere se vorbeste despre orice, mai putin despre asta. Verificarea realitatii vine pe neasteptate si fara avertisment (pentru ca nimeni nu te avertizeaza). Pana in acel moment, te gandesti ca nu ai timp sa faci dus toata ziua, pentru ca nu te organizezi prea bine sau te gandesti ca este doar un mir. Te vezi cu cocolosul si treningul in fata oglinzii la ora sase seara si recunosti ca tu, care pana acum cateva luni erai capabila sa duci la bun sfarsit o zi de lucru maraton, nu ai timp sa faci un dus de cinci minute.
Sentimentul de a nu fi la locul meu, de a nu ma recunoaste pe mine (sau pe sotul meu, pentru ca si ei resimt toate aceste schimbari intr-un mod brusc, mai ales atunci cand sunt cu adevarat implicati in activitatea de parinte), a fost nota cheie a acelor prime zile. Noptile au fost foarte grele din cauza refluxului bebelusului meu, iar dimineata nici nu stiam cine sunt.
Este o perioada de "incercare si eroare". Bebelusii nu vin cu un manual sub brat si, oricat de mult ar incerca mamele, soacrele, prietenele sau vecinele sa te invete cum sa fii mama, copilul si instinctul tau sunt cei care o fac. La inceput totul este greu, pentru ca este un teritoriu complet nou, dar pe masura ce trec zilele iti vei da seama ca exista o latura a ta pe care nu o cunosteai: aceea de a fi mama, care vine cu un bun simt si o forta pe care nu le-ai experimentat pana atunci.
Si inveti, te recunosti pe tine insuti si incepi sa-ti descifrezi copilul doar privindu-l.
Incetul cu incetul, incepeti sa vedeti cum ar putea arata o rutina. Va dati seama ca este posibil sa dormiti in modul de alerta, ca puteti ramane treaz in ciuda faptului ca nu dormiti sau ca nu beti cafea si ca, incredibil, incepeti sa dezvoltati superputerea de a face mai mult de doua lucruri in acelasi timp.
Ii faci deja baie bebelusului tau cum trebuie si fara teama ca iti aluneca din maini... te obisnuiesti sa alaptezi (pentru ca e greu, si e greu!) si, in ciuda oboselii din primele zile, incepi sa vorbesti cu bebelusul tau. Pentru ca putem vorbi din priviri si de multe ori conversatiile vor fi lungi, chiar daca in ochii celorlalti este doar un monolog.
Cand te uiti in urma, aproape ca poti compara acele zile de inceput cu un tsunami care a trecut prin casa ta, dar iti dai seama ca a fost nevoie doar sa te asculti pe tine si pe copilul tau pentru a reusi.”, a adaugat Liliana Guerra.
FOTO: pexels.com
