Scorul Apgar, cunoscut si sub numele de cifra sau indice, este prima nota a bebelusului tau, pe care o primeste chiar la nastere. Scorul este evaluat cu cifre de la 0 la 10 si este obtinut pe baza a 5 parametri, calculati fiecare cu note de la 0 la 2. Este o modalitate eficienta de verificare a modului in care se adapteaza functiile vitale ale organismului nou-nascutului la conditiile de viata extrauterina.
Ce este scorul Apgar si care este rolul lui?
Scorul Apgar evalueaza starea de sanatate a copilului prima oara la 1 minut, si apoi la 5 minute dupa nastere. Este o metoda care dateaza din 1952. Desi s-au propus mai multe metode de verificare a functiilor vitale ale copilului la nastere, scorul Apgar a ramas, de departe, cea mai precisa si eficienta metoda de a-i ajuta pe medici sa intervina rapid si eficient in a-i asigura unui bebelus cu probleme asistenta necesara.
Utilitatea lui este mai crescuta in cazul copiilor care se nasc cu probleme (cei nascuti prematur, prin cezariana, dintr-o sarcina cu risc crescut), deoarece ajuta personalul medical sa ia rapid toate masurile necesare pentru a-i stabiliza starea de sanatate si pentru a preveni eventualele complicatii.
Cum se calculeaza scorul Apgar?
Testul Apgar este calculat de 2 ori: prima data la maxim 1 minut dupa nastere, iar a 2-a oara la aproximativ 5 minute dupa expulzarea copilului din cavitatea intrauterina.
Indicele masurat la aproximativ 1 minut dupa nastere stabileste cat de bine a tolerat bebelusul nasterea si cum se prezinta starea lui de sanatate la acel moment. Cel calculat dupa 5 minute masoara cat de bine se adapteaza bebelusul la mediul extrauterin.
Scorul Apgar al bebelusului este calculat de catre neonatolog in functie de urmatorii 5 indicatori:
Activitate (tonus muscular)
Puls
Grimase (raspuns la stimuli)
Aspect (culoarea pielii)
Respiratie.
Cum se interpreteaza scorul Apgar?
Scorul Apgar este calculat in cifre. Fiecare parametru in parte este notat cu cifre de la 0 la 2, iar apoi se insumeaza toate punctajele obtinute de copil si se obtine indicele Apgar total sau "nota la nastere".
Obtinerea scorului 2 la toti cei 5 parametri echivaleaza cu nota 10 la nastere, pe care o iau majoritatea bebelusilor. Insa nota variaza intre 10 si 0, copilul putand manifesta probleme serioase la toate functiile vitale testate.
Bebelusii care obtin intre 8 si 10 la scorul Apgar sunt considerati sanatosi. Insa medicii sustin ca un scor mai mic de 8 nu inseamna neaparat ca bebelusul este bolnav grav sau ca sufera complicatii severe, care-i vor marca sanatatea pe termen lung. Poate insemna doar ca acesta necesita asistenta medicala urgenta imediat dupa nastere, pentru a-l ajuta sa-si stabilizeze functiile vitale.
De exemplu, un nou-nascut care obtine punctaj 0 la respiratie nu inseamna ca sufera de o boala respiratorie grava, ci doar ca dupa nastere nu a reusit sa respire normal si a avut nevoie de manevre din partea medicilor (aspirarea cailor respiratorii sau administrarea de oxigen) pentru a restabili respiratia. Insa la scurt timp dupa aceea sau la a doua testare a scorului, respiratia poate sa intre pe fagas normal si copilul sa nu mai aiba nicio problema. Chiar si daca afectiunea continua, medicii nu iau in considerare o problema grava de sanatate, ci stabilesc alta metoda terapeutica pentru a-l ajuta pe bebe sa respire normal si efectueaza o serie de teste pentru a constata daca este vorba de o complicatie sau nu.
Este important ca parintii sa cunoasca nota obtinuta la nastere si functiile vitale la care bebelusul a obtinut un punctaj mai mic, pentru a-l monitoriza indeaproape si a reactiona prompt in cazul descoperirii unor probleme pe termen lung.
Totusi, medicii avertizeaza ca scorul Apgar obtinut la nastere nu este relevant pentru prognozarea starii de sanatate a bebelusului pe termen lung in nicio privinta - sanatate fizica, dezvoltare intelectuala, comportament etc.
In cazul in care medicul si moasa sunt ingrijorati cu privire la scorul obtinut de bebe la nastere, parintii vor fi anuntati si se vor lua toate masurile medicale necesare pentru a-l ajuta pe cel mic sa se adapteze mediului extrauterin si sa-si imbunatateasca starea de sanatate, astfel incat parintii sa se poata bucura din plin de noul lor rol.