Cand nu stii cum sa-i explici unui copil ce este fericirea, ii poti spune aceasta poveste pentru a-l ajuta sa inteleaga ca ea se gaseste peste tot, in functie de ceea ce vrea sa vada fiecare.
Povestile pentru copii nu au doar rolul de a-i relaxa sau de a-i adormi, ci reprezinta calea prin care cei mici acumuleaza informatii despre notiuni ceva mai abstracte, pe care altfel poate ti-ar fi greu sa le explici pe intelesul lor. In plus, povestile le stimuleaza imaginatia si sunt o forma de comunicare prin intermediul careia ei aud si alte cuvinte decat cele din vorbirea curenta, imbogatindu-le, astfel, vocabularul.
"Felicia şi Luna" este o poveste despre o fetita care privea cum luna dispare putin cate putin de pe cer in fiecare seara. Luna parea trista si fara viata, dar Felicia si prietenii ei au gasit o cale sa o faca fericita. Si era extrem de simplu, asa ca i-o poti citi si copilului tau. Si chiar si noi, parintii, poate avem ceva de invatat din ea:
Luna era foarte palida, parea ca se micsoreaza si era trista. Felicia a descoperit-o intr-o zi, din intamplare.
- Ce o fi cu ea?, se intreba fetita, mirata.
Din acel moment, o privea in fiecare seara si spera sa o vada cum apare la fel de frumoasa si vie ca totdeauna.
- De ce este Luna palida si se face mai mica?, a intrebat-o Felicia pe mama ei într-o noapte. Oare nu este fericita?
Mama Feliciei a privit cerul si a raspuns:
- Luna trece prin diferite faze. Acum este in al patrulea patrar si de aceea se vede tot mai mica. Peste un timp isi va recupera culoarea si va straluci din nou, plina.
Dar Felicia privea in continuare ingrijorata cerul, simtind ca ceva nu era in regula.
Au trecut zilele si Luna a disparut de pe cer ca prin magie.
- Mama, mama! Luna a disparut!, a strigat Felicia, speriata.
Mama ei a linistit-o:
- Felicia, nu te ingrijora. Luna este in faza de Luna noua, de aceea nu este vizibila. In curand va aparea din nou stralucitoare pe cer.
Dar, in ciuda cuvintelor mamei sale, Felicia se gandea in continuare ca se intampla ceva ciudat cu Luna.
A trecut o saptamana, iar Luna nu incepea sa creasca, spre ingrijorarea fetitei.
- Mama, Luna nu se intoarce, a spus Felicia, aproape sa izbucneasca in plans.
Mama sa a privit cerul si, efectiv, Luna, care trebuia sa fie in faza de crestere, nu crestea si abia se distingea pe cer.
Mama si fiica priveau cerul in fiecare noapte, in intuneric complet, si sperau ca Luna va reaparea.
Intr-o noapte, Felicia statea la fereastra dormitorului sau si a inceput sa cante un cantecel si i s-a parut ca Luna a avut o scurta licarire.
A doua zi, Felicia le-a povestit prietenilor ce se intampla si toti au inceput sa cante impreuna o melodie frumoasa cand a inceput sa se intunece.
In acea noapte Luna a licarit de mai multe ori, mai puternic decat in seara dinainte.
Vazand ca Luna parea sa revina la viata datorita cantecelor lor, Felicia si prietenii ei au decis sa formeze un cor impreuna cu toti copiii din cartier. Noapte dupa noapte, copiii, unii cu chitari, viori, tamburine, flauturi si tot felul de instrumente muzicale, isi dadeau intalnire in gradina Feliciei si, privind spre cer, ii cantau, veseli, Lunii, care, incet-incet si-a recuperat culoarea si a inceput sa straluceasca din nou plina de viata.
- In sfarsit, Luna este fericita!, a strigat Felicia cu lacrimi de bucurie in ochi.
Nu a stiut nimeni niciodata ce se intamplase cu Luna, dar copiii au facut-o, prin cantecele lor vesele, sa se simta iubita, sa uite de tristete si sa straluceasca din nou. Din acea zi, Luna le face cu ochiul tuturor copiilor atunci cand o privesc.
