Multi parinti isi proiecteaza propriile asteptari asupra copiilor lor. Uneori merg chiar pana la a le impune decizii importante, cum ar fi alegerea educatiei si a carierei sau cu cine ar trebui sa relationeze.
In ciuda bunelor lor intentii, acestia sfarsesc prin a provoca conflicte familiale puternice, punand intreaga greutate a propriilor asteptari asupra copiilor lor (pe care, de altfel, copiii nu sunt intotdeauna capabili sau dispusi sa le indeplineasca). O astfel de atitudine duce la o convietuire impregnata de sentimente negative precum anxietatea, frustrarea si dezamagirea.
Ce sunt asteptarile?
O asteptare este dorinta ca ceva sa se intample. De obicei, ea se bazeaza pe realitate si este o proiectie probabila a viitorului, dar alteori este un vis nerealist bazat pe propriile convingeri si dorinte. In psihologie se intelege ca asteptarile ne influenteaza starea de spirit.
Asteptarile nu sunt nici bune, nici rele, dar atunci cand asteptarile noastre sunt indeplinite, le traim ca pe ceva pozitiv, iar cand nu sunt indeplinite, traim sentimente negative de frustrare sau deznadejde. Cu alte cuvinte: asteptarile sunt un plan care trebuie readaptat la realitate.
Trebuie sa regandim asteptarile, mai ales atunci cand acestea ne fac sa suferim si ne chinuie. Nicio asteptare nu este pozitiva daca genereaza stres si durere.
Asteptarile parintilor fata de copii
Adultii se bazeaza pe asteptari pentru ca acestea ne dau un anumit sentiment de control asupra a ceea ce se va intampla. Ele calmeaza nevoia umana innascuta de securitate si ne permit sa ne planificam viitorul. Cu toate acestea, copiii nu functioneaza pe baza asteptarilor.
Copiii traiesc intens in prezent si nu au capacitatea de planificare si control pe care o avem noi, adultii, de a lasa deoparte satisfactia imediata pentru a obtine satisfactii viitoare mai importante.
Pe scurt, asteptarile sunt un fenomen care apare in dezvoltarea fiintelor umane. Nu ne nastem cu abilitatea de a crea sau de a proiecta asteptari, ci le dobandim in timp. Mai tarziu, cand devenim parinti, cream si proiectam asteptari asupra copiilor nostri, deoarece acestia au toata viata inainte si este logic sa fim preocupati de viata lor in viitor.
Fiecare copil este diferit si are propriul sau ritm. Este mai important sa aflam ce se intampla cu ei, ce ii face sa fie demotivati si frustrati sau fericiti si bucurosi.
Si, in cele din urma, in anumite momente trebuie sa reduceti aceste asteptari. Copilul poate sa nu ajunga acolo unde ne-am dorit, dar este important sa ajunga acolo cu bine, fericit si increzator. Doar asa isi va atinge dezvoltarea si potentialul maxim si, mai presus de toate, se va simti acceptat, confortabil si iubit.
Faptul ca parintii isi proiecteaza asteptarile asupra copiilor lor poate duce la conflicte familiale.
Atunci cand planurile de viata ale copiilor si ale parintilor lor nu sunt compatibile, parintii si copiii incep sa se indeparteze. Aceasta opozitie poate dura o viata intreaga. Pentru a evita acest lucru, parintii trebuie sa fie suficient de umili pentru a recunoaste ca, oricat de bine intentionati ar fi, pot face greseli cu copiii lor. Pentru a le corecta, este necesar sa:
Sa le recunoastem individualitatea. Sa va educati copiii astfel incat sa poata fi ei insisi, independenti, autonomi si capabili sa progreseze si sa faca lucruri pe cont propriu.
Incurajati-i sa aiba propriile lor vise. Un vis este un motor de motivatie pentru eforturile noastre personale, dar trebuie sa se bazeze pe propriile noastre dorinte, gusturi si nevoi. Visele sunt personale si netransferabile.
Nu ii supraprotejati. A creste copiii intr-o bula inseamna sa le rapesti posibilitatea de a invata sa faca fata situatiilor, sa rezolve conflictele si sa se maturizeze. De asemenea, copiii trebuie sa invete sa raspunda pentru actiunile si alegerile lor, ceea ce ii va face adulti responsabili.
Apreciati-le efortul. Nu-i laudati doar atunci cand reusesc ceva, apreciati-le efortul indiferent de rezultat. In acest fel vor creste tenace, vor dezvolta o mentalitate de autoperfectionare si vor invata sa nu renunte atunci cand lucrurile nu merg bine din prima.
