Mereu ne facem griji pentru micutii nostri, incercam sa-i incurajam si sa- i sprijinim, astfel incat sa treaca mai usor peste diversele obstacole ori sa-si invinga fricile.
Incercam tot felul de trucuri pentru a-l ajuta pe copil sa nu se teama de animale, de intuneric, de bau-bau ori altele.
Dar, exista situatii in care, chiar involuntar, parintii provoaca fricile copiilor. Astfel, in loc sa contribuie la invingerea temerilor, acestea sunt amplificate.
,,AOLEEU!”- Iata un exemplu- copilul, de-abia a invatat sa mearga, nu este foarte sigur ca reuseste, dar mai incearca si la un moment dat cade. Parintele, panicos, are urmatoarea reactie "Eiii, Aoleeeu!”
Bineinteles ca cel mic crede ca s-a intamplat un mare dezastru, dupa tonul vocii parintelui si mimica fetei, si incepe sa planga, chiar daca nu s-a lovit sau nu il doare nimic. Data viitoare, cand va dori sa paseasca din nou, increderea lui in sine va fi diminuata. De aceea, incurajarea vine atunci cand il aplaudam, ii spunem cuvinte de lauda, incercam sa depistam daca s-a lovit, dar fara a crea un moment dramatic. Daca parintii sunt stapani pe situatie si nu exagereaza, copilul va crede ca totul este in regula, se va ridica si va incerca din nou, poate chiar zambind data viitoare, cand o sa cada.,,AOLEU, DACA…..
"O SA VINA…..”- o alta situatie, cu incarcatura negativa, apare atunci cand parintii ,,ameninta’ copilul, si urmeaza teama de ce o sa se intample: ,,Daca nu stai cuminte, vine tiganul/ politia si te ia!”, ori ,,Daca ma mai superi, te duc la doamna doctor sa-ti faca o injectie!” Cand chiar o sa fie nevoie sa mergeti la medic, copilul va refuza, va plange, ori, si mai grav, poate avea un atac de panica. Exista alte modalitati de pedepsire a copilului si nu amenintandu-l cu venirea unei altei persoane- ,,Vine nenea acum si sa vezi ce-ti face!”, ,,Stai ca-l chem eu pe Bau- bau si ai incurcat-o!’
,,AOLEU, CE O SA ZICA LUMEA???”- de multe ori parintii sau intreaga familie nu isi indreapta atentia spre faptele copilului, cauzele comportamentului acestuia si se gandesc mai mult la cum percep ceilalti situatia, cum sunt vazuti parintii si copilul de catre ceilalti, acuzandu-l pe acesta ca ,,i-a facut de ras”.
In astfel de situatii, in primul rand trebuie analizate motivele / cauzele ce au generat faptele copilului, purtandu-se discutii cu acesta, pe un ton calm si incercand sa rezolvati problema. In ceea ce priveste parerea celor din jur, aceasta poate fi schimbata, daca parintii nu incurajeaza discutiile negative ori trateaza conflictul rational, fara a se enerva.
,, NU TE MAI IUBESC!”- cateva vorbe spuse la nervi, pot avea consecinte grave in timp. Copilul poate trai adevarate drame, se va invinui permanent, nu va mai avea incredere in sine, iar manifestarea afectivitatii lui se va indrepta in sens negativ. Relatia parinte- copil se va distruge incet-incet, daca nu se va discuta pe aceasta tema. Este de preferat sa se evite astfel de vorbe, deoarece sunt greu de reparat, in special cand sunt spuse cu un ton apasat si ridicat, in situatii in care copilul a gresit sau a facut o fapta rea.
,, AOLEU, CE MA FAC EU CU COPILUL ASTA?”- exista moment in care parintii nu mai vad luminita de la capatul tunelului in cee ce priveste schimbarea comportamentului copilului si nu mai gasesc solutii sa-l determine pe acesta sa se schimbe. Atunci, incep sa se planga ,,Aoleu, ce ne facem? “, ,, Nu mai stiu cum sa-l pedepsesc!”, ,,Nu mai gasesc nicio solutie salvatoare!”, ,,Nu mai stiu ce sa fac!’. In acest caz, este nevoie de interventia unei alte persoane, cu pregatire de specialitate, psiholog ori psihoterapeut, povestind tot ceea ce s-a intamplat pe parcurs, solutiile pe care le-ati gasit , dar care nu au ajutat si tot ceea ce s-a intamplat de ati ajuns in aceasta situatie disperata. In urma unor discutii cu parintii si copilul, vi se vor da indrumari legate de ceea este nevoie sa faceti din acel moment.
Important este sa fiti sincer cu persoana respectiva si sa-i dai toate detaliile necesare, sa raspundeti la intrebari si sa urmati sfaturile.,,AOLEU, AL MEU NU STIE SA FACA NIMIC!”- fiecare copil are abilitatile lui. Important este ca parintii sa le descopere. Nu este de-ajuns doar sa-l comparam cu ceilalti si sa ajungem la concluzia ca nu se descurca sa faca nimic, ci este nevoie sa-l incurajam sa realizeze activitati, implicandu-l. Este imposibil ca cel mic sa nu aiba vreo aptitudine. Doar ca, trebuie sa cautam si sa dezvoltam situatii care sa-l provoace pe cel mic, descoperindu-i talentele.
In loc de concluzie….in loc sa acuzam, sa gandim negativ si sa aruncam cu vorbe grele, mai bine cautam mesaje, situatii ori imprejurari din care sa realizam aspectele pozitive ale comportamentului copilului nostru, urmand sa-l sprijinim in incercarile lui,chiar nu intotdeauna incheiate cu success.
