Multi parinti si educatori au crezut ca creierul bebelusilor este ca un muschi: o structura slaba la inceput, care se va dezvolta si va deveni mai puternica datorita momentelor grele, situatiilor complicate din viata, confruntarii cu singuratatea si separarea si actiunilor care ajuta un copil sa invete sa traiasca fara a depinde emotional de nimeni.
De aceea multi cred ca atunci cand un bebelus plange pentru ca nu il iei in brate, pentru ca il lasi singur sau pentru ca nu faci ceea ce vrea el e bine sa il lasi sa o faca fara sa intervii.
E drept ca e posibil ca micutul sa invete ca trebuie sa mai stea si singur. Problema este ca exista si riscul ca, pe langa asta, copilul sa ajunga sa prefere sa stea singur sau sa nu stie cum sa se comporte in grup, cum sa isi exprime emotiile, cum sa le simta si sa nu le sufoce.
Ca parinti, trebuie sa avem mare grija de copiii nostri; creierul lor nu este un muschi, ci mai degraba o floare.
Bebelusii si copiii sunt foarte rezistenti din punct de vedere emotional avand in vedere ca nu au trait experiente care sa ii influenteze. Dar asta nu inseamna ca pot suporta orice fara ca asta sa le afecteze felul de a fi.
Creierul si stresul nu sunt buni "tovarasi". Daca un copil este obisnuit cu un stil de crestere mai intens, mai autoritar, fara optiuni de respect, dialog si negociere, sistemele de raspuns se pot "defecta". Si nici nu se "repara" usor.
Amgidala este sistemul de alarma al creierului nostru, care ne alerteaza atunci cand suntem in pericol sau cand simtim o amenintare, care ne face inima sa o ia la trap, sa transpiram abundent si sa ne pregateasca pentru ce urmeaza. Ca adult, inveti sa controlezi aceste emotii si sa faci ca ratiunea sa primeze.
In schimb, copiii au mult mai putine cunostinte si experienta de viata, aproape inexistenta, iar atunci cand se simt pur si simplu singuri se simt in pericol si incep sa planga. Multi prefera sa ii lase sa o faca pana la epuizare, gandindu-se ca asa ii vor invata o lectie importanta, aceea ca plansul nu rezolva totul si nu este o comanda pe care o poti da adultilor, iar ei sa raspunda imediat.
Dar, crezand ca fac un lucru bun, nici prin cap nu le trece cat de mult se streseaza micutul cand este singur, cand nu este bagat in seama, cand il duci in patut si il lasi sa adoarma singur, daca simte nevoia sa il ia cineva in brate, dar nimeni nu o face, daca strigi la el, daca te porti urat cu el, daca il lovesti, daca il pedepsesti si cate si mai cate...
Copilul nu stie sa controleze sentimentele si senzatiile pe care i le activeaza amigdala si atunci plange. El nu stie sa respire adanc, rar, nu stie sa intre pe Facebook si sa se descarce acolo spunandu-le tuturor ce zi proasta are, nu are prieteni cu care sa vorbeasca despre asta; nu stie nici sa le spuna parintilor, cele mai importante persoane din viata lui, exact ceea ce il supara, pentru ca tocmai eu au decis ca nu o sa i se intample nimic rau daca il lasa sa planga, daca va adormi singur si daca astfel va invata sa nu depinda atat de mult de ei.
Ce se intampla daca nu ajuti copilul sa se calmeze?
Cand lasi un copil sa se streseze pentru ca asa te-au sfatuit altii, nu reusesti decat sa il faci sa se obisnuiasca asa.
Amigdala se obisnuieste sa ramana activa, iar situatiile stresante o vor face hiperactiva. De aici rezulta un copil care se sperie din nimic, care se consuma pentru lucruri nesemnificative, care va fi mereu preocupat si care se pierde foarte usor. Iar toate acestea le va lua cu el si in viata de adult care probabil va avea mare nevoie de consiliere psihologica pentru a-si depasi fricile, nesiguranta, incapacitatea de a-si exprima emotiile, intoleranta la stres si lipsa de rabdare.
Ce poti face ca parinte?
Nimeni nu vrea raul copilului sau. Asa ca ideal este ca atunci cand este mic sa-l ajuti sa se calmeze cand plange, sa-l ajuti sa depaseasca rational stresul, sa il inteleaga, sa fii pentru el prietenul la care se descarca, sa fii acea persoana de care are nevoie sa il invete sa se relaxeze.
E adevarat ca nu il vei putea proteja de toate relele din lumea asta si ca va trebui sa invete sa se descurce si singur, dar cand e mic are nevoie de tine sa fii refugiul lui, sa il inveti sa incerce lucruri noi, sa ia decizii si sa fii acolo, pur si simplu, langa el, pentru a-i intinde mana atunci cand are nevoie de sprijin.
Altfel spus trebuie sa fii langa el si cand rade, si cand se joaca, dar si cand il coplesesc emotiile, furia, teama pentru a-i arata ca toata lumea le simte si pentru a-l invata sa aiba rabdare si sa le controleze asa cum ai ajuns sa o faci si tu. Doar asa vei creste un om care va sti sa ia decizii si sa faca fata stresului si anxietatii.
Nu-l mai lasa sa se calmeze singur, pentru ca nu stie sa o faca si singurul rezultat va fi ca el va acumula toate acele emotii negative, se va simti neiubit, iar intr-o zi balonul care creste si creste si creste va exploda.
