Parentingul este o școală. Părinții trebuie sa faca fata unor situații complexe în care rebeliunea și independența copiilor lor se confruntă cu nevoia de a impune respect și autoritate. Cheia este comunicarea.
A fi părinte este dificil de la început, dar uneori devine și mai complicat. Cele mai multe mame sunt de acord că prima etapă, între un an și trei ani, poate fi cea mai complexă. Aceasta este vârsta la care copiii încep să dea primele semne de independență.
Copiii care abia au învățat să meargă se numesc sugari. Cuvântul sugar este folosit atunci când un copil are între 1 și 2 ani. Copilăria este o etapă foarte importantă a vieții, deoarece aici copilul învață și crește în diferite moduri.
În fiecare etapă, copilul va învăța să stăpânească diferite abilități. Pentru ei va însemna începutul unei vieți diferite, din punct de vedere al perspectivei și al senzațiilor. Fiecare copil în parte are un stil de creștere foarte diferit față de ceilalți.
În acest caz, vom vorbi despre etapa în care copilul învață să meargă, să vorbească și să rezolve unele probleme. Aici își dezvoltă capacitatea de a relaționa cu ceilalți din mediul lor.
De ce există o vârstă mai dificilă?
Când începe independența, copiii fac tot ce vor. Acest lucru îi determină să exploreze mai mult și să încerce să facă lucruri pe cont propriu. De acum încolo, mamele își vor petrece ziua cu ochii pe ei, alergând după ei și luându-le lucrurile din mâini.
Această etapă se caracterizează prin schimbări în creștere. Stările de spirit pot fi foarte variate, cu o oarecare negativitate. Acești copii se caracterizează prin faptul că sunt perseverenți, dar au puține abilități, așa că pot deveni frustrați. Din acest motiv, unii copii se comportă greșit.
Bebelușii au o mulțime de energie care trebuie exploatată în mediul lor. Ei au nevoie de un spațiu sigur pentru a putea încerca să fie independenți.
Ei sunt preocupați de propriile nevoi, așa că părinții nu se pot aștepta ca ei să le împartă lucrurile. Ei nu sunt încă suficient de pricepuți în comunicare pentru a-și putea exprima sentimentele.
După vârsta de 2 ani, aceștia devin interesați să fie învățați. La vârsta de 3 ani, sunt recunoscuți ca preșcolari. La această vârstă, sunt învățați să meargă la toaletă, și-au dezvoltat abilitățile de comunicare și continuă să dezvolte un sentiment de independență. Dorința lor de a învăța și de a se integra în mediul lor continuă să crească.
Fiecare vârstă aduce cu sine provocări și învățare
Nu există o vârstă care să fie mai dificilă, fiecare prezintă propriile dificultăți și experiențe. Cu toate acestea, părinții vor auzi mereu voci care îi avertizează că următoarea etapă va fi mai solicitantă decât cea prin care trec.
Adevărul este că educația parentală este un ansamblu de factori interrelaționați. Iar situația părinților, din punct de vedere sentimental, economic și social, determină în mare măsură comportamentul și stabilitatea emoțională a copiilor lor.
Cu alte cuvinte, cât de pregătiți sunt părinții să răspundă cu dialog la intemperanța, revolta și căutarea autonomiei copiilor lor? În cele din urmă, ne dorim ca ei să fie capabili să decidă și să acționeze după propria lor judecată.
Acestea fiind spuse, există o legătură directă între inflexibilitate, autoritarism, dificultăți de comunicare și probleme comportamentale la copii.
La aceasta se adaugă influența enormă exercitată de mediul înconjurător. Acest lucru este deosebit de îngrijorător, deoarece la o vârstă fragedă, formarea morală este încă foarte sensibilă, iar copiii sunt mai expuși decât în epocile anterioare.
Prin urmare, este esențial ca, în mijlocul tuturor acestor presiuni, părinții să construiască un cămin formativ, înconjurat de dragoste și valori. În acest fel, copiii lor pot crește cu reguli, limite și corecții.
